PROIECT Titularizarea pe jumătate de normă se aplică din anul școlar 2024-2025

Foto: 72928354 © Frizzantine | Dreamstime.com

Profesorii se vor putea titulariza și pe jumătate de normă din anul școlar 2024-2025, potrivit unui document pus în consultare publică de Ministerul Educației. Este vorba despre proiectul privind Normele metodologice privind întocmirea proiectului de încadrare, respectiv a planului de încadrare a personalului didactic de predare din unitățile de învățământ preuniversitar și încadrarea în regim de plata cu ora a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar.

Concret, consiliul de administrație al inspectoratului școlar poate constitui catedre vacante viabile din cel puţin o jumătate de normă didactică de predare, conform proiectului.

Art. 6 – „(2) În vederea ocupării prin concurs naţional, consiliul de administraţie al ISJ/ISMB poate constitui catedre vacante viabile, conform art. 2 alin. (4), din cel puţin o jumătate de normă didactică de predare, potrivit dispoziţiilor art. 207 alin. (4) din Legea nr. 128/2023, cu modificările și completările ulterioare, la nivelul uneia sau mai multor unităţi de învăţământ preuniversitar”, apare în documentul pus în consultare publică de Ministerul Educației.

Iată ce prevede Legea învățământului preuniversitar 198/2023:

Art. 177 – „(7) În vederea ocupării prin concurs național unic, catedra este constituită din cel puțin o jumătate de normă didactică de predare, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. (4), la nivelul uneia sau mai multor unități de învățământ preuniversitar. Procedura de constituire a posturilor didactice la nivelul sistemului de învățământ preuniversitar se aprobă prin ordin al ministrului educației.”

Foto: Art. 207 (4) din Legea învățământului preuniversitar 198/2023 – legislatie.just

Proiectul poate fi consultat mai jos:

Informații de context

În luna august 2022, în cadrul unei dezbateri, Sorin Cîmpeanu declara că „sunt multe motive pentru ca, încă de anul viitor, la titularizare să fie scos un număr de posturi, apreciez, de 4-5 ori mai mare decât anul acesta”.

La întrebarea dacă profesorii titulari pe fracțiuni de normă se vor putea să își întregească la un moment dat norma, secretarul de stat Sorin Ion a dat următorul răspuns: „Cu siguranță se vor putea titulariza pe întreaga normă atunci când găsesc această oportunitate, dar măcar pentru o parte din normă ai o siguranță”.

Fostul ministrul al Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus 2022 în iulie că „este bine-cunoscută situația în care sunt candidați care obțin ani la rând peste nota 9 la examenul de titularizare, dar nu beneficiază de posturi pe care să poată fi titularizați. (…) Cu alte cuvinte, începând cu anul viitor, 2023, vor fi scoase la concurs și acele posturi care sunt cu 9, 10, 11, 17 ore, chiar dacă nu au 18 ore”.

În 2022 au fost scoase la concurs peste 5 mii de posturi titularizabile: 3.848 în mediul urban și 1.315 în mediul rural, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației. Cîmpeanu a calificat „extrem de îngrijorător” numărul redus de posturi titularizabile la disciplinele la care se susțin probe scrise la examenele naționale.

„Extrem de îngrijorător este faptul că un număr redus de posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează disciplinele la care se susțin probe scrise în cadrul examenelor naționale (Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a și bacalaureat). Ponderea acestor posturi reprezintă sub 10% din cele 5.163 de posturi pe care consiliile de administrație ale școlilor le-au publicat pentru titularizare/angajare pe perioadă nedeterminată”, a transmis atunci fostul ministru.

Secretarul de stat Sorin Ion a menționat în iulie că motivul acestei propuneri este legat de reducerea fluctuației de personal didactic din sistem: „Încercăm să oferim posibilitatea ocupării pe perioadă nedeterminată și pentru mai puțin de o normă, astfel încât încercăm, ca pe viitor, să reducem puțin fluctuația de personal din sistem”.

Despre Titularizare 2023

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat într-un interviu pentru Edupedu.ro că școlile nu scot posturile titularizabile de teamă că, după ce se ocupă în ședințele publice, oamenii vor pleca la începutul anului școlar:

„Există o temere în sistem, mai ales în zonele considerate greu atractive pentru cadrele didactice, să le scoată la concurs, pentru că, după aceea, se ocupă în ședințele publice de repartizare și, la începutul anului școlar, oamenii pleacă”, a spus Ligia Deca.

În acest an, doar proba teoretică s-a susținut la Titularizare 2023, ceea ce face ca această testare să fie cea mai importantă probă de angajare.

O altă analiză Edupedu.ro a arătat că există o scădere a numărului de candidați la Titularizare 2023, față de anii trecuți – din 2021 până în prezent. În plus, sunt sub 1.000 de posturi pentru profesorii din centrele și cabinetele psihopedagogice, deși Ligia Deca anunța că a repartizat în județe mai multe posturi.

O analiză Edupedu.ro a arătat că sunt cele mai multe posturi netitularizabile din ultimii 11 ani, potrivit datelor Ministerului Educației. Sunt peste 65.800 de posturi pe perioadă determinată. Concret, din 2012 și până în prezent sunt cele mai multe posturi. Acest lucru înseamnă că România se confruntă cu un deficit de cadre didactice. O posibilă explicație a faptului că sunt atâtea posturi netitularizabile poate fi generată de plecarea profesorilor din sistem. O altă cauză ar putea fi mascarea posturilor titularizabile de către directorii de școli, ceea ce este o corupție.

În iulie 2022, Sorin Cîmpeanu, ministru al Educației la acea vreme, spunea că 90% din cei cu note sub 5 la Titularizare 2022 vin pe o anumită filieră: „Nu știu dacă e bine să spun că, la examenul de titularizare de anul acesta, 90% din cei care au obținut note sub cinci vin pe o anumită filieră, cu niște competențe dobândite în anumite instituții (…).”

Foto: 72928354 © Frizzantine | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
BREAKING Proba scrisă de la Titularizare 2024 are loc pe 17 iulie – proiect / Calendarul complet al concursului
Exit mobile version