Proiectul de lege care ar permite angajarea de noi cadre didactice și personal nedidactic în școli: concursurile pentru posturile vacante din instituțiile de învățământ, cercetare și academii sunt exceptate de la suspendarea concursurilor de angajare

9.666 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Posibilitatea ca în invățământ să fie angajate noi cadre didactice, pe durata stării de alertă, așa cum a menționat, luni, premierul Ludovic Orban, este prevăzută într-un proiect de lege care s-a aflat, vineri, pe agenda ședinței de guvern. Proiectul, consultat de EduPedu.ro, vizează modificarea Legii Nr. 55/2020 privind măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei, atît prin măsuri ce se referă atât la suspendarea cursurilor, în preuniversitar și universitar, după redeschiderea instituțiilor de învățământ, cât și la posibilitatea de a face angajări pentru posturi didactice și nedidactice.
  • Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că a fost pregătit un proiect de lege pentru a putea fi angajate cadre didactice, personal nedidactic, medici școlari și asistenți medicali în școli, ținând cont că “la ora actuală Legea 55 a interzis practic ocuparea oricarei funcții prin concurs in sistemul public”. El a spus că va solicita Parlamentului să dezbată cu celeritate acest proiect de lege.

Proiectul, în versiunea consultată de EduPedu.ro, după ședința de vineri a guvernului, modifică Legea nr.55/2020, publicată pe 15 mai, după cum urmează:

1. Art. 38 alin.(1) se modifică și va avea următorul cuprins: „Pe durata stării de alertă, activitățile didactice ce impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor și elevilor în unităţile de învăţământ se pot suspenda, la propunerea Consiliului de Administrație a unității de învățământ preuniversitar, cu avizul Inspectoratului Școlar Județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București și cu aprobarea prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență/ Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență.”

2. După art. 38 se introduce un nou articol, art. 381), care va avea următorul cuprins:
„ Pe durata stării de alertă, activitățile didactice ce impun prezența fizică a studenților în instituțiile de învățământ superior se pot suspenda prin hotărâre a Senatului universitar, cu respectarea măsurilor stabilite prin ordin comun al Ministrului Sănătății și Ministrului Educației și Cercetării.”

3. Art. 27 alin.(3) se modifică și se completează având următorul cuprins: ,, Pe durata stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante, cu excepția celor prevăzute la alin. (1) şi (2), precum şi la art. 11 şi 12, precum şi a posturilor didactice și nedidactice, vacante din unităţile de învăţământ preuniversitar şi a posturilor şi funcţiilor vacante din instituţiile de învăţământ superior, institutele de cercetare, Academia Română şi academiile de ramură”.

Printre motivele explicate în proiectul de lege:

  • “în actualul context epidemiologic se impune flexibilizarea cadrului legal prin stabilirea posibilității luării unor decizii aplicate și adaptate nevoilor locale, având în vedere situațiile specifice fiecărei unități administrativ teritoriale”,
  • “buna desfășurare a procesului de educație și a activităților de cercetare științifică presupune și asigurarea unui volum optim de personal”, iar “potrivit cadrului normativ în vigoare pe durata stării de alertă, în instituţiile şi autorităţile publice a fost suspendat orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcţiilor vacante şi temporar vacante, cu anumite excepții”
  • “în sistemul de învățământ preuniversitar și superior ocuparea funcțiilor didactice este reglementată de prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare precum și a legislației subsecvente și se realizează începând cu 1 octombrie pentru învățământul superior și cu data de 1 septembrie pentru învățământul preuniversitar, iar în situația menținerii interdicției suspendării organizării concursurilor pentru ocuparea funcțiilor didactice, la 1 septembrie/1 octombrie 2020, Ministerul Educației și Cercetării ca autoritate publica centrală nu ar mai putea asigura dreptul fundamental la educație al elevilor în lipsa cadrului didactic la clasă”.

Foto: Pexels.com


3 comments
  1. Super! Întrebare: Cu noi, ăștia care luăm 8-9 la Titularizare an de an și nu avem posturi, ce faceți?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Majoritatea profesorilor bulgari ar susține proteste dacă vaccinarea lor ar fi obligatorie – sondaj / Rata de vaccinare printre profesori e foarte mică, chiar dacă e mult peste media națională, cea mai scăzută din Europa

Un studiu național, dar nereprezentativ, realizat de Sindicatul din Educație de la Confederația Muncii „Podkrepa” arată o puternică rezistență în cazul unei posibile vaccinări obligatorii impuse profesorilor bulgari, relatează Duma.bg,…
Vezi articolul

Mădălin Bunoiu, profesor de fizică și președinte ARACIS: Tinerii nu mai au curiozitatea să cerceteze pentru că n-au avut posibilitatea să încerce vreodată. Numărul de laboratoare de chimie, de fizică, de biologie din școlile primare, gimnaziale și licee este incredibil de mic

Președintele Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), Mădălin Bunoiu, remarcă numărul de laboratoare de chimie, fizică sau biologie, din școli, “incredibil de mic”, în special la sate.…
Vezi articolul