Prorectorul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, Claudia Borza, a declarat pentru Agerpres că „se lucrează la programe de omogenizare (…), care se focusează în viitor pe ideea ca medicii să aibă capacitatea de a avea autorizaţia de liberă practică chiar dacă nu iau examenul de rezidenţiat, să fie medic generalist, dar cu capacităţi limitate, tocmai în ideea de a exercita această asistenţă primară medicală şi în oraşe, dar şi în mediul rural”.
Declarația a fost acordată agenției de presă astăzi, 18 martie 2026, la târgul educaţional „Timişoara – ATU pentru educaţia ta” organizat de cele 4 universități timișorene, care și-au prezentat ofertele educaționale celor peste 1.000 de tineri și liceeni prezenți, potrivit relatărilor Agerpres.
Prorectorul UMF „Victor Babeş” din Timişoara, Claudia Borza, a declarat agenției de presă că în ultimul an s-a înfiinţat Facultatea de Asistenţă Medicală, pe lângă Facultatea de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie, toate cele patru facultăţi având programe de studiu la medicină generală, dar spune că absorbţia pe piaţa muncii este mai grea, pentru că numărul de locuri scoase de minister la rezidenţiat este mai mic decât numărul de absolvenţi.
„Se lucrează la programe de omogenizare (…), care se focusează în viitor pe ideea ca medicii să aibă capacitatea de a avea autorizaţia de liberă practică chiar dacă nu iau examenul de rezidenţiat, să fie medic generalist, dar cu capacităţi limitate, tocmai în ideea de a exercita această asistenţă primară medicală şi în oraşe, dar şi în mediul rural. Pe rural, sunt multe facilităţi: autorităţile locale le pun la dispoziţie tinerilor construirea unui cabinet medical, aducerea prin fonduri a aparaturii, tocmai în ideea ca pentru un medic tânăr, la început de drum, să fie atractiv şi satul”, a declarat Claudia Borza pentru Agerpres.
Citește aici reportajul integral realizat de Agerpres la târgul educațional din Timișoara
Foto: © Indiemonozar | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.