Raport al Consiliului Elevilor: Din peste 1.300 de profesori, jumătate au declarat că elevii sunt sancționați în fața clasei

33.245 de vizualizări
Foto: CNE
Sancționarea elevilor în fața colectivului clasei/școlii este o practică recunoscută de peste 50% dintre profesorii care au participat la sondajul Consiliului Național al Elevilor. Organizația prezintă aceste date în Raportul prevind implementarea statului elevului pe anul 2019, în care pentru prima dată a fost făcută și o ancheta în rândul cadrelor didactice care predau în unități de învățământ preuniversitar din România.

Au participat la sondaj 1.317 cadre didactice, dintre care:

  • 74,9% predau în mediul urban;
  • 23,8% predau în mediul rural;
  • 1,4% predau atât în mediul urban, cât și în mediul rural.

La întrebarea: „Cât de des au fost elevii din școala în care predați sancționați în fața colectivului clasei/școlii?”, 50,1% dintre profesori declară că „uneori” sancționarea unui elev s-a întâmplat în cursului anului școlar 2018-2019 în fața colectivului.

Raportul susține că „pe lângă încălcarea art. 16, alin. (6) din Statutul Elevului, acest mod de sancționare are un impact psihologic negativ asupra elevului, fapt care îi poate afecta activitatea la școală, dar și activitățile din planul personal”.

Statutul Elevului prevede următoarele:

  • Toate sancțiunile aplicate se comunică individual, în scris, atât elevilor, cât și părinților, tutorilor sau susținătorilor legali. Sancțiunea se aplică din momentul comunicării acesteia sau ulterior, după caz.
  • Sancționarea elevilor sub forma mustrării în fața colectivului clasei sau al școlii este interzisă în orice context.
  • Violența fizică sub orice formă se sancționează conform dispozițiilor legale în vigoare.

În anul școlar 2016-2017 elevii erau întrebați același lucru, dacă au fost mustrați în fața colectivului clasei/școlii. La acel moment 38,33% au răspuns că da. Pe lângă asta, peste 42% dintre respondenți au afirmat că au fost sancționați colectiv.

Sancțiunile colective sunt în continuare prezente, potrivit Raportului pe anul 2018-2019 – de data aceasta profesorii le confirmă. 36,4% dintre cei 1.317 respondenți recunosc că au existat cel puțin câteva cazuri în care elevii au fost sancționați colectiv.

Discriminarea

Întrebați dacă „Ați observat, în ultimul an, cazuri în care elevi din școala în care predați să fie tratați diferit în funcție de rasă, etnie, statut social etc.?”, 14,8% dintre profesorii chestionați au declarat că da. „Chiar dacă procentul poate părea scăzut, acesta trebuie să reprezinte un semnal de alarmă pentru toți actorii educaționali, întrucât acest fenomen este adeseori mușamalizat”, notează raportul CNE.

Cauzele discriminării sunt etnia, situația socio-economică, familia sau rasa, iar printre cei care tratează diferit elevii se numără atât alți elevi, cât și profesorii și conducerea școlii, mai arată documentul.

Din perspectiva elevilor discriminarea este și mai răspândită. Un procent alarmant de 42,1% dintre elevii respondenți au observat cazuri de discriminare rasială, etnică sau pe baza statutului social în ultimul an, în școala lor.

Antonia Pup – președintele CNE

Sondajul în rândul elevilor a avut drept grup țintă elevii înmatriculați în unitățile de învățământ preuniversitar gimnazial și liceal din România. Volumul eșantionului de elevi a fost de 13.011, dintre care 92,1% provin din mediul urban și 7,9%, din mediul rural.

În comunităţile şcolare avem în continuare discriminare, discriminare în relaţia elev-profesor, elev-elev şi câteodată chiar şi între profesori, iar la întrebarea dacă s-au observat cazuri în care profesorii din şcoală să se comporte nerespectuos cu alte persoane din nou avem o situaţie alarmantă. Aproape jumătate au considerat că acest fenomen de discriminare şi violenţă până la urma urmei e prezent în şcoala românească“, a declarat Antonia Pup, președintele CNE la prezentarea Raportului.

FOTO: CNE


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ghid de Admitere la liceu 2021. Cum se completează fișa de admitere, cum se face calculul mediei pentru repartizarea computerizată, care este calendarul pentru perioada următoare și ce noutăți au fost introduse anul acesta

În perioada 16-22 iulie 2021, candidații și părinții lor pot completa fișele pentru admiterea la liceu 2021, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației. Primul pas în alegerea opțiunilor este identificarea…
Vezi articolul

Ateliere gratuite de educație cinematografică pentru elevi și profesori, la UNATC, în Săptămâna „Școala altfel”: vizite pe platoul de filmare, lecții de montaj și de istorie a filmului / Profesoara Iulia Voicu: Învățăm să navigăm conștient într-o lume inundată de imagini

Un atelier gratuit de educație cinematografică, despre istoria filmelor, montaj, creare de film, selecție și interpretare de imagini este organizat pentru elevi și profesori la Universitatea Națională de Arte Teatrale…
Vezi articolul

Platforme care facilitează învățarea, dezvoltate de elevi ai Colegiului Național “Andrei Șaguna” din Brașov / Urmează să fie actualizate și în limba ucraineană, pentru a-i ajuta pe elevii din această țară / Inițiatorii ideilor au fost admiși la universități din Marea Britanie și SUA

Două platforme care facilitează învățarea au fost dezvoltate de elevi ai Colegiului Național “Andrei Șaguna” din Brașov, anunță Agenția de presă Rador, citată de G4Media.ro. Una este funcțională încă din…
Vezi articolul