Proiect susținut de UiPath Foundation

RAPORT UiPath Foundation a susținut peste 25.000 de copii din familii vulnerabile și peste 3.000 de profesori / Raluca Negulescu-Balaci: Obiectivul nostru este să construim sisteme de sprijin integrat și pe termen lung, oferind contextul educațional necesar pentru a ne asigura că potențialul nelimitat al copiilor nu rămâne captiv în sărăcie

556 de vizualizări
Foto: UiPath Foundation / https://raport2020.uipathfoundation.com/
UiPath Foundation a susținut, în perioada 2019-2021, peste 25.000 de copii din familii vulnerabile din România și India să aibă acces la educație de calitate și peste 3.000 de profesori din România au beneficiat de activități de formare pentru îmbunătățirea competențelor digitale, a leadership-ului în școlile vulnerabile, precum și a competențelor secolului al XXI-lea, potrivit unui comunicat de presă primit de Edupedu.ro.

UiPath Foundation lansează raportul de activitate pentru anul 2020, în care prezintă poveștile și rezultatele programelor educaționale desfășurate în comunități vulnerabile din România și India, precum și răspunsul fundației la provocările crizei sanitare din 2020.

În 2020, aproximativ 12.450 de copii au participat la activități educaționale derulate în 6 comunități din România și India și peste 15.000 de ore au fost petrecute, în 2020, la meditațiile la limba română, matematică și limba engleză de copiii înscriși în Future Acceleration Program în România.

Raportul de activitate relatează, dincolo de rezultatele de impact, o serie de povești despre curajul copiilor, al profesorilor, partenerilor, mentorilor și membrilor echipei UiPath Foundation, în demersul lor de a deschide noi oportunități copiilor din comunitățile vulnerabile. 

2020 a avut un impact puternic în comunitățile noastre, amplificând decalajele educaționale și sociale deja existente în mediile vulnerabile.

Am reușit, cu mult curaj, reziliență și flexibilitate, alături partenerii noștri, să nu alterăm obiectivul programelor noastre educaționale și să reconfigurăm intervenția educațională așa încât să răspundă la contextul generat de pandemie. Obiectivul nostru, încă din 2019, este să construim sisteme de sprijin integrat și pe termen lung, oferind

contextul educațional necesar pentru a ne asigura că potențialul nelimitat al copiilor nu rămâne captiv în sărăcie, iar fiecare dintre ei își poate decide calea către viitor prin expunere la o multitudine de alternative educaționale. Anul 2020 ne-a reconfirmat faptul că misiunea noastră nu poate fi atinsă de o singură organizație și că sinergiile între diverse entități asigură cel mai adecvat mediu educațional pentru copiii din familii dezavantajate. Continuăm în 2021 în același spirit al solidarității și colaborării, împreună cu partenerii noștri strategici și educaționali.”, spune Raluca Negulescu-Balaci, Director Executiv, UiPath Foundation.

UiPath Foundation dezvoltă programe educaționale care presupun o intervenție integrată, pe termen lung, alături de un ecosistem de parteneri, cu scopul de a favoriza accesul egal la viitor al tuturor copiilor, indiferent de mediul din care provin. 

Future Acceleration Program, programul emblematic al fundației, este dedicat copiilor cu vârste între 11-16 ani, care beneficiază de un pachet integrat de sprijin, gândit să acopere nevoile copiilor și ale familiilor lor: burse lunare, haine, rechizite, alimente, servicii medicale, consiliere psihologică dar și acces la oportunități educaționale și de dezvoltare de calitate, atât online cât și offline, pentru dezvoltarea nivelului de literație și numerație, precum și a competențelor lingvistice și digitale. 

În 2020, cu sprijinul partenerilor strategici din zonele de intervenție: Policy Center for Roma and Minorities (București, Ferentari), Fundația Inimă de Copil (județul Galați), AsociațiaBună ziua, Copii din România” (în județul Vaslui), Fundația Pro Patrimonio (în județul Botoșani) 368 de copii din aceste comunități au beneficiat de program. Sprijinul Fundației a fost completat și de implicarea permanentă a celor 82 de mentori și voluntari din cadrul companiei UiPath, care au petrecut în 2020 peste 940 de ore alături de copii.

Nurture Teachers Potential este cel de-al doilea program implementat, prin care UiPath Foundation, alături de Teach for Romania, sprijină profesorii din comunitățile vulnerabile să își adapteze metodele de predare la nevoile specifice ale elevilor și la cerințele actuale. 10 profesori din județele Brașov, Buzău, Dâmbovița și Galați au beneficiat de training pe competențe cheie din partea tutorilor Teach for Romania și 30 de profesori din sistemul public de învățământ din județele Galați, Vaslui și din București au participat la faza pilot a programului de formare Teaching as Leadership. De asemenea, 450 de profesori din întreaga țară au primit burse din partea UiPath Foundation pentru a-și dezvolta competențele digitale atât de necesare în momentul tranziției la școala online.

Cel de-al treilea program al fundației, Early Education Forward implementat alături de partenerul strategic Asociația OvidiuRo, asigură accesul la educație timpurie de calitate preșcolarilor din comunitățile vulnerabile, prin oportunități de formare pentru cadrele didactice și dotarea spațiilor școlare cu resurse educaționale de calitate. 635 de educatori au participat  la 15 sesiuni de formare desfășurate online, 9.000 de cărți au fost distribuite copiilor și educatorilor, iar 35 de GrădiBiblioteci au fost trimise educatorilor pentru dotarea grădinițelor din comunități rurale vulnerabile.

Raportul anual pe anul 2020 prezintă pe larg și alte activități și parteneriate inițiate anul trecut de UiPath Foundation, cum ar fi răspunsul fundației la criza sanitară generată de pandemie sau parteneriatul cu documentarul Acasă, My Home

Toate aceste povești prezentate în Raportul anual 2020 al UiPath Foundation, stau sub semnul curajului, ingredientul comun al parteneriatelor strategice și elementul – cheie care a făcut posibilă implementarea tuturor programelor educaționale, cu sprijinului voluntarilor, mentorilor, părinților, profesorilor. Raportul surprinde rezultatele obținute și trăirile celor implicați în fiecare program educațional. 

Despre UiPath Foundation

UiPath Foundation este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, apolitică şi fără orientare religioasă, care susţine copiii din medii vulnerabile să-şi atingă potenţialul şi să se dezvolte alături de comunităţile lor, prin accesul egal la educaţie şi prin dezvoltarea competenţelor secolului al 21-lea. UiPath Foundation a fost fondată de compania UiPath în ianuarie 2019 şi acţionează ca o organizaţie independentă.

Începând cu România (Bucureşti şi judeţele Cluj, Vaslui, Galaţi, Botoşani și Olt – din 2021) şi India (Bangalore), UiPath Foundation derulează, în parteneriat cu organizaţii non-profit cu impact la nivel local, programe educaţionale care răspund multiplelor nevoi ale copiilor care se confruntă cu sărăcia.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școala de stat modernizată și reabilitată la standard de clădire cu un consum de energie aproape zero, prin programul România Eficientă, o investiție privată de 1,6 milioane de euro/ Elevii Școlii Gimnaziale „Liliești” învață de luna aceasta într-o școală care a prins culoare și o nouă viață (P)

Printr-o investiție de aproximativ 1,6 milioane de euro susținută de OMV Petrom prin programul România Eficientă, derulat de Energy Policy Group (EPG), Școala Gimnazială Liliești din orașul Băicoi, județul Prahova,…
Vezi articolul

VIDEO Premieră în România: Tabără de limba engleză și excursii educaționale prin Realitatea Virtuală. Participanții vor fi ghidați de profesori nativi din Marea Britanie și vor colabora cu elevi și studenți din toate colțurile lumii (P)

Cursuri de limba engleză, excursii și activități în Realitatea Virtuală, în premieră în România, anunțate de International Summer Schools Education. Ce include tabăra și un exemplu de orar pot fi…
Vezi articolul

Material susținut de organizația Salvați Copiii România

„Un elev a fost filmat când era în vestiar și își schimba hainele, la sport, iar cineva i-a postat o fotografie online” – Cum poate fi folosit de către profesori și de școală un astfel de incident critic – profesoara Anca Dobrean

Evenimentele critice, de tipul „un elev a fost filmat când era în vestiar și își schimba hainele, la sport, iar cineva i-a postat o fotografie online” pot fi foloste la…
Vezi articolul