RAPORT Unul din 4 studenți susține că în conducerea universității la care învață există politicieni sau candidați la funcții politice

753 de vizualizări
Foto: Business photo created by javi_indy – www.freepik.com
Gradul mare de politizare a învățământului superior este scos în evidență de Raportul național privind respectarea Codului drepturilor și obligațiilor studentului pentru anul universitar 2018-2019. Peste 26% dintre studenții care au răspuns chestionarului ANOSR în perioada 19.09.2019–10.10.2019 susțin că există persoane cu funcții politice care ocupă funcții de conducere în universitate.

„Cu privire la politizarea învățământului superior, un procent considerabil de 30,4%
dintre respondenți a afirmat că în spațiul academic din care provin există persoane care au
candidat sau vor candida pentru funcții politice, fapt îngrijorător din perspectiva politizării
mediului universitar (UB, ASE, UAB, UMC, UDJ, UAIC, USV), potrivit raportului.

De cealaltă parte, 26,1% spun că nu există astfel de cazuri, iar 43,5% nu cunosc astfel de situații sau nu vor să răspundă.

[graph_lite id=”42874″]

În același timp 26,1% dintre respondenți au afirmat că persoanele care au candidat sau vor candida pentru funcții politice dețin funcții de conducere în universitate (UB, ASE, UMC, UDJ, UAIC, USV).

[graph_lite id=”42876″]

Chestionarul a fost completat de către reprezentanți ai organizațiilor membre ANOSR dintr-un număr de 23 de universități de stat.

Cu privire la propaganda politică din spațiul academic, 91,3% dintre respondenți au afirmat că nu au existat astfel de cazuri, în timp ce 8,7% nu au informații despre acest aspect. Faptul că propaganda politică este absentă în spațiul universitar este îmbucurător având în vedere că, în anul anterior, acest lucru se întâmpla în 5,95% dintre universități, menționează autorii raportului.

Studenții din ANOSR recomandă „reintroducerea incompatibilităților între funcțiile de conducere din universități și funcțiile politice”.

Incompatibilitatea rector-politician era inclusă în legea educației din 2011. Ecaterina Andronescu a eliminat din lege, în mandatul său din 2012, incompatibilitățile care priveau atât rectorii-parlamentari, cât și pe rectorii-lideri politici.

FOTO: Business photo created by javi_indy – www.freepik.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Masteratul la distanță

Guvernul Orban vrea să reintroducă masteratul la distanță, în anul în care pilotează masteratul didactic pentru profesori / Plus: Toate prevederile pentru mediul universitar dintr-un nou proiect de OUG care modifică Legea educației

Guvernul Orban vrea să reintroducă masteratul la distanță, în contextul în care legea permite în prezent doar masterate cu frecvență și cu frecvență redusă. De remarcat că propunerea de a…
Vezi articolul

VIDEO Klaus Iohannis a deschis anul universitar la Universitatea Națională de Muzică din București: Am încurajat tot timpul profesorii să acorde o atenție specială talentelor / Anul acesta am văzut adoptate măsuri ferme de consolidare a eticii universitare

Președintele Klaus Iohannis deschide anul universitar la Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB), marți, la ora 12. Edupedu.ro transmite LIVE TEXT declarațiile șefului de stat, de la ultima deschidere a…
Vezi articolul

Nou grup de cercetare în științe sociale înființat prin programul european de finanțare Horizon Europe de către Universitatea Lucian Blaga din Sibiu / Recrutarea cercetătorilor a fost realizată alături de profesori de la universități din Canada, SUA, Suedia și Spania (P)

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu anunță înființarea unui nou grup de cercetare în cadrul proiectului Horizon Europe ‘Fostering Excellence in Research on State-Church-Body Politics (FERBOPO 101184092). Coordonat de ERA Chair…
Vezi articolul

Daniel David anunță posibile modificări ale legii educației, în privința masteratului didactic de un an din Legea Deca-Iohannis: Aștept sugestiile în timpul legal. Voi susține în final o pregătire didactică universitară adecvată / Proiectul e în dezbatere până pe 1 august

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, anunță că ia în calcul să modifice Legea educației Deca-Iohannis, în privința masteratului didactic de un an ale cărui condiții de organizare au fost…
Vezi articolul