Rectorul SNSPA anunță că și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale și protestează față de numărul mare de semnături cerut de lege, criteriu pe care nu l-a îndeplinit. Susține că niciun candidat înscris nu va rezolva criza politică actuală, ci o va adânci

1.125 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Sabin Cirstoveanu
Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, anunţă, sâmbătă seară, că a decis, „după o matură chibzuinţă” să îşi depună candidatura pentru alegerile prezidenţiale. „Dosarul meu de candidatură nu este însoţit de liste de semnături deoarece în nicio ţară membră a Uniunii Europene nu sunt solicitate atât de multe semnături de susţinere precum în România”, a precizat el. „Candidatura mea este o ofertă lansată societăţii româneşti de a avea un preşedinte al viitorului, cinstit şi puternic, matur şi echilibrat, care poate încheia criza profundă de încredere pe care o traversăm”, a adăugat Pricopie, transmite News.ro, potrivit G4Media.

„Dragi români, după o matură chibzuinţă am decis să-mi depun în această seară candidatura pentru alegerile prezidenţiale”, a arătat Remus Pricopie, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook.

El a adăugat că sunt necesare câteva precizări.

„Dosarul meu de candidatură nu este însoţit de liste de semnături deoarece în nicio ţară membră a Uniunii Europene nu sunt solicitate atât de multe semnături de susţinere precum în România. De exemplu, în Bulgaria un candidat independent se poate înscrie cu doar 2.500 de semnături. În Austria este nevoie de 6.000 de semnături pentru a fi înscris în cursa prezidenţială. În plus, întreaga dezbatere din ultimele zile privind modalităţile potenţial oneroase de a strânge 200.000 de semnături de susţinere dovedeşte că nu este o cerinţă democratică. De asemenea, nu trebuie să uităm faptul că, inclusiv la alegerile prezidenţiale de anul trecut, au fost mai mulţi candidaţi care nu au obţinut nici măcar o zecime de voturi din numărul de semnături depuse la înscriere. Atunci, care mai este rostul acestor semnături de susţinere, ce dovedesc ele? În aceste condiţii, consider că prevederea din legea electorală de a avea o listă de 200.000 susţinători, impusă acum două decenii, nu este în conformitate cu spiritul Constituţiei României”, a susţinut el.

Rectorul SNSPA a adăugat că, în opinia sa, candidaturile depusă nu contribuie la ieşirea din criza politică în care se află România.

„Cu toate că există un număr semnificativ de candidaturi pentru alegerile prezidenţiale, ele nu contribuie, în opinia mea, la ieşirea din criza politică în care ne aflăm, dimpotrivă, o adâncesc. Candidaţii partidelor politice se află sub cota de încredere a partidelor care i-au propus, iar cei aşa-zis «independenţi» nu sunt în măsură să aducă un suflu nou, care să refacă legătura de încredere între clasa politică şi societate. Candidatura mea este o ofertă lansată societăţii româneşti de a avea un preşedinte al viitorului, cinstit şi puternic, matur şi echilibrat, care poate încheia criza profundă de încredere pe care o traversăm”, a afirmat el.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


1 comment
  1. Subiectele si baremele de corectare si notare de la faza judeteana a Olimpiadei de stiinte socio-umane?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Controale de la inspectoratele școlare, în perioada următoare, în vederea respectării regulilor sanitare – instrucțiune oficială a Ministerului Educației, trimisă în toată țară

Inspectoratele școlare au primit instrucțiune de la Ministerul Educației să intensifice, în perioada următoare, acțiunile de control în vederea respectării tuturor regulilor de protecție sanitară în școli, împreună cu instituțiile…
Vezi articolul

Alexandru Rafila, despre începerea școlii: Simulările trebuie să înceapă de acum / Copiii din aceeaşi clasă trebuie să fie colegi, să discute unul cu celălalt, e nevoie de prezența profesorului / Să nu încercăm să îi transformăm în nişte cititori de tablete / Școlile cu un număr mic de elevi pot avea program normal

Simulările pentru anul școlar care va începe la 14 septembrie ar trebui să înceapă de acum, iar o clasă fizică ar trebui să aibă 15 elevi, spune profesorul Alexandru Rafila,…
Vezi articolul

Ministrul Educației anunță că a solicitat alocarea de fonduri pentru finanțarea suplimentară a unui număr de peste 6.000 de posturi de rezidenți în învățământul superior, înregistrați anul acesta

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a solicitat Ministerului Finanţelor alocarea de fonduri, la rectificarea bugetară, pentru asigurarea finanţării unui număr de peste 6.000 de rezidenţi în învăţământul superior…
Vezi articolul