Rectorul SNSPA îi încurajează pe cetățenii Republicii Moldova să participe la vot

44 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și fostul ministru al Educației, Remus Pricopie, îi încurajează pe cetățenii din Republica Moldova să voteze duminică la alegerile parlamentare anticipate, se arată într-un comunicat al universității.

Mai jos, comunicatul integral al SNSPA:

„Duminică, 11 iulie 2021, în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare anticipate. Rezultatele acestor alegeri pot influența politica moldovenească pe termen mediu și lung. În acest context, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, îi încurajează pe moldovenii din Republica Moldova, dar și pe cei din afara granițelor țării, să meargă la urne pentru a decide viitorul țării.

“În această duminică, cetățenii Republicii Moldova au din nou ocazia să-și facă auzită vocea prin vot. Acesta este un moment important pentru orice democrație reprezentativă și unul de maxim interes pentru viitorul Moldovei. Realizarea obiectivelor de consolidare a statului de drept și aderarea la Uniunea Europeană stau nu doar în priceperea, onestitatea și responsabilitatea politicienilor, ci și în implicarea și participarea cetățenilor. De aceea, îi încurajez pe toți cetățenii Republicii Moldova, din interiorul și din afara granițelor, să meargă la vot, să se exprime în legătură cu viitorul țării și să acționeze ca un adevărat deținător al puterii. Fiecare vot contează, iar după semnalul transmis anul trecut, în contextul alegerilor prezidențiale, prin alegerea Maiei Sandu în funcţia de preşedinte al ţării, cetățenii au posibilitatea de a consolida parcursul democratic al Republicii Moldova.

SNSPA a fost și va rămâne alături de Republica Moldova în drumul său spre Uniunea Europeană, sprijinind eforturile pentru dezvoltarea socio-economică a țării, alături de cei peste 1.000 de absolvenți ai universității, cetățeni moldoveni, care astăzi fac parte din structurile de administrație publică, diplomație, partide politice, înalți funcţionari publici, experți internaționali etc.”, a susținut rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie.”

Foto: 82311035 © RoibulDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Cătălin Zaman: Venind din mediul rural, avem copii pe care îi preluăm în clasa a V-a fără să știe să scrie, să citească. Cum să le cerem să extragă idei principale dintr-un text? / Trebuie să acoperim lipsurile, pentru ca mai apoi să putem construi

Uneori profesorii sunt puși în situația de a prelua în clasa a V-a elevi care nu știu să scrie și să citească, fapt care reflectă „hibele sistemului de educație”, a…
Vezi articolul

Guvernul a promis sindicatelor că va fi adoptat un memorandum pentru majorările salariale din noua lege a salarizării. Memorandumul este un act intern al Guvernului, fără nicio valoare pentru populație

Guvernul a promis sindicatelor din învățământ că va fi adoptat un memorandum în privința majorărilor salariale solicitate în cadrul noii legi a salarizării, potrivit unui comunicat de presă. Premierul Ciucă…
Vezi articolul

Incendiul de duminică de la căminul din Regie s-a produs din cauza unui „scurtcircuit la un aparat electric”, susține Inspectoratul pentru Situații de Urgență / Studenții dau vina pe rețeaua electrică slabă

Incendiul de duminică de la căminul din Regie al Politehnicii (UNSTPB), unde o cameră a ars, s-a produs din cauza unui „scurtcircuit la un aparat electric”, susține Inspectoratul pentru Situații…
Vezi articolul