Rectorul SNSPA, în vizită la Biroul de Afaceri Educaționale și Culturale al Departamentului de Stat al SUA

74 de vizualizări
Remus Pricopie / Foto: SNSPA
Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și preşedinte al Boardului Comisiei Fulbright US-România, s-a reîntâlnit joi, 2 februarie 2023, cu Ethan Rosenzweig, Deputy Assistant Secretary for Academic Programs, Bureau of Educational and Cultural Affairs, anunță SNSPA într-un comunicat remis Edupedu.ro.

¿Discuțiile au vizat dinamica pozitivă a granturilor Fulbright și modalitățile de dezvoltare în viitorul apropiat, prin diversificarea tipurilor de programe. Partea americană a apreciat eforturile statului român, în principal ale Ministerului de Externe, de a întări cooperarea strategică în domeniul educației, cercetării și culturii, în acord cu prevederile Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat în urmă cu 25 de ani, precum și cu acordul bilateral, în domeniul educației, reînnoit în octombrie 2013″, susține instituția de învățământ superior.

În comunicat se arată că „programul Fulbright este cel mai cunoscut și prestigios program de schimburi culturale, științifice și educaționale desfășurat de Statele Unite ale Americii în întreaga lume. Acesta a fost demarat în 1946, la inițiativa senatorului J. William Fulbright și, în prezent, funcționează în 160 de țări. Peste 400.000 de studenți, profesori, tineri artiști și profesioniști au beneficiat de bursele Fulbright, care le-au oferit posibilitatea de a studia, de a preda și de a desfășura activități de cercetare în Statele Unite ale Americii”.

„România participă la aceste schimburi bilaterale din anul 1960. Comisia Fulbright Româno-Americană acordă cetățenilor români burse de studiu și de cercetare în universități de prestigiu din SUA și cetățentilor americani burse de studiu și cercetare în universități românești de renume. Până în prezent, peste 3.500 de studenți, profesori și cercetători români și americani au beneficiat de bursele Fulbright”.

În urmă cu o zi, SNSPA a anunțat că rectorul Remus Pricopie a avut joi, 2 februarie 2023, la Washington, o întrevedere cu Robert R. Williams, director al programelor academice din cadrul Fundaţiei Memoriale a Victimelor Comunismului. La întâlnire au mai participat Michal Harmata, director de comunicare, și Milda Mataciunaite-Boyce, director al programului de burse oferite de Fundație.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Valoarea tichetelor de creșă

Burse școlare 2024-2025. Ligia Deca anunță prag de medie de 9.50 pentru bursa de merit și o bursă de reziliență, condiționată de medie, absențe și nota la purtare / Surse: pragul pentru bursa de reziliență va fi media 7, în limita de 30% din clasă bursieri de merit și reziliență

Ministrul Educației, Ligia Deca, anunță prag de medie de 9.50 pentru bursa de merit, care va fi condiționată și de numărul de absențe, nu doar de nota la purtare și…
Vezi articolul

OFICIAL Banii de „Masa caldă în școli” sunt mai puțini cu peste 4 milioane de lei decât prevedea ordonanța prin care a fost aprobat numărul de 450 de școli în program. Nu există niciun leu prevăzut pentru mâncarea elevilor din primele două module ale anului școlar care începe în septembrie 2023

Pentru anul 2023, banii care sunt alocați pentru programul Masa caldă în școli sunt mai puțini cu peste 4 milioane de lei decât prevede o ordonanță de urgență, potrivit legii…
Vezi articolul

Bogdan Crețu, profesor la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași: A citi din obligație cronicari în clasa a IX-a e total nepotrivit. Nimeni nu devine cititor începând cu astfel de texte

Bogdan Crețu, profesor la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, remarcă pe pagina sa de Facebook faptul că „a citi din obligație cronicari în clasa a IX-a…
Vezi articolul