Rectorul SNSPA, după scandalul generat de Șoșoacă și Simion: Solicit comisie de anchetă pentru a analiza dacă formaţiunile politice care promovează aceste acţiuni de tip fascist mai pot fi considerate «partide politice democratice»

745 de vizualizări
Foto: SNSPA
„Ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlamentul României reprezintă o nouă încercare a politicienilor de factură legionară de a captura instituțiile Statului Român”, susține rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie.

Într-un comunicat remis Edupedu.ro „în contextul faptelor de huliganism ale senatoarei Diana Șoșoacă și ale deputatului AUR, George Simion, manifestate în Parlamentul României, marți, 19 decembrie 2023″, SNSPA transmite că rectorul Pricopie solicită public constituirea unei comisii „de anchetă la nivelul Parlamentului României pentru a analiza cu atenţie în ce măsură formaţiunile politice care promovează aceste acţiuni de tip fascist mai pot fi considerate «partide politice democratice», în sensul Constituției României ṣi a legislaţiei ţării noastre”.

„Față de acest comportament de tip fascist, din păcate, nu am văzut niciun gest ferm din partea instituțiilor abilitate ale statului. George Simion, politician declarat persona non grata în Ucraina și Republica Moldova, pentru acțiuni subversive, derulate în colaborare cu FSB (fostul KGB), pare imun în fața legilor din România”, spune rectorul SNSPA.

Comuncatul integral al SNSPA:

„Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie: «Nu-i putem lăsa pe politicienii huligani să captureze instituțiile Statului Român»

Declarația rectorului SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, în contextul faptelor de huliganism ale senatoarei Diana Șoșoacă și ale deputatului AUR, George Simion, manifestate în Parlamentul României, marți, 19 decembrie 2023.

«Ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlamentul României reprezintă o nouă încercare a politicienilor de factură legionară de a captura instituțiile Statului Român. Parlamentari nedemni de acest statut au acționat ca niște huligani, oferind un spectacol grotesc, periculos pentru dezbaterea democratică.

Provocările mai mult sau mai puțin coordonate, menite să creeze un climat conflictual, de ură, sub cupola Parlamentului României, denotă faptul că acești politicieni se plasează în afara legii și a bunului simț. Scopul lor este să discrediteze instituțiile politice ale Statului Român, ceea ce va conduce inevitabil la o slăbire a democrației din România, în faţa pericolelor externe.

Politicienii extremiști sapă în fiecare zi la fundația democratică a României. Prin comportamentul lor, nu îi reprezintă pe români, nu se ridică la nivelul aşteptărilor acestora, nu dau dovadă de competență sau de patriotism. Este nevoie de acțiuni ferme de izolare a acestor pseudo-politicieni, ale căror instrumente principale de luptă sunt huliganismul, minciuna, ura și violența.

Nu-i putem lăsa pe politicienii huligani să captureze instituțiile Statului Român. Legislația privind ordinea publică trebuie să se aplice ferm și în incinta Parlamentului României.

Este a patra oară când trag un semnal de alarmă: AUR are un singur obiectiv, respectiv acela de a slăbi capacitatea de reacție a țării în fața amenințărilor în creștere, venite în principal din Est.

Față de acest comportament de tip fascist, din păcate, nu am văzut niciun gest ferm din partea instituțiilor abilitate ale statului. George Simion, politician declarat persona non grata în Ucraina și Republica Moldova, pentru acțiuni subversive, derulate în colaborare cu FSB (fostul KGB), pare imun în fața legilor din România.

Revin cu solicitarea publică de a constitui o comisie de anchetă la nivelul Parlamentului României pentru a analiza cu atenţie în ce măsură formaţiunile politice care promovează aceste acţiuni de tip fascist mai pot fi considerate «partide politice democratice», în sensul Constituției României ṣi a legislaţiei ţării noastre.

Pentru cei care vor considera nepotrivită utilizarea termenului «huliganism», las mai jos definiția acestui cuvânt, conform Dicționarului explicativ al limbii române:

Huliganism – tulburare a ordinii și moralei publice prin manifestări care arată lipsă de cuviință sau de respect față de regulile de conviețuire socială.”

Citește și:
Extremiștii de la AUR și Șoșoacă au confiscat ședința Parlamentului la care se votează bugetul. Schimburi de invective și jigniri / Cei doi au primit totuși cuvântul de la președintele de ședință (PSD)
Scandalurile și atacurile suburbane ale lui George Simion și Diana Șoșoacă s-au înmulțit în 2023. Reprizele tot mai dese de schimburi de invective și injurii, tolerate în Parlament

7 comments
  1. Din păcate sau din fericire NU sunt suficiente motive, dovezi pt scoaterea in afara legii a s.o.s ului de aur.

    Ar putea fi obținut chiar efectul contrar – de victimizare sau de ligitimare a discursului deviant.

    Pe de altă parte comportamentul ,,unora din activiștii ” acestor partide, atât în Parlament cât și in afara lui, seamănă cu perioada 1930-1939 a partidului Partidul Muncitoresc Național-Socialist NSDAP din Deutschland.

    Ce a urmat știm!

    Soluția perfectă într-o societatea democratică actuală înmuiată de tot felul de ideologii neomarxiste?

    Nu există!

    Dialogul nu va funcționa, nici argumentele, nici sancțiunile blânde nici cele foarte dure!

    Poate doar chemarea individuală la procuror dar și asta ar semăna cu metode bolșevice.

    Fără a deveni idioți utili sau vectori politici e datoria noastră de dascăli să semnalăm un potențial pericol pentru națiunea română.

    1. As zice “din pacate,” dar … eu cred ca exista motive suficiente pt excluderea din Parlament atat a Dianei Sosoaca, cat si a partidului AUR al lui Simion.
      Si ar mai fi intrebarea: cum de a ramas dna Sosoaca in Parlament dupa ce a iesit din partidul cu care a castigat alegerile?? D Sosoaca personal nu a fost aleasa de nimeni, asa ca nu prea mai avea ce sa caute pe acolo ca ” independenta.” (daca poate crede cineva ca Sosoaca si Simion, totusi, nu isi dau mana in culise, conlucrand in continuare la slabirea statului si sustinerea intereselor ruse)

  2. Domnul Pricopie face doua acuzatii grave in contextul unei sedinte a Parlamentului (marți, 19 decembrie 2023) la care am doua intrabri
    1. Comportament de tip fascist – de cand comportamentul suburban, de “mahala” a devenit prin definitie fascist?
    2. acțiuni subversive, derulate în colaborare cu FSB – Puteti sa detaliati in ce au constat acele actiuni subversive?

    1. Deci recunoașteți că are măcar comportament de mahala/huliganic.
      Iar referitor la comportamnet de tip FASCIST: Fascistul este adeptul fascismului. Și ce spune DEXUL despre fascism: „ Ideologie apărută în Europa după Primul Război Mondial, caracterizându-se prin naționalism extremist (1), misticism (2), violență, (3) cultul forței, (4) intoleranță față de alte partide, (5) promovarea rasismului (6) etc.”
      1 – are, 2-la fel, 3 ”auriștii” în mai multe rânduri sau comportat violent (chiar au vrut să pătrundă în Parlament etc. Și nici în Valea Uzului nu s-au comportat ca sfinții! 4–poate ați uitat ce idoli au; 5- intoleranți sunt, vezi exemplul de ieri și alte ocazii; 6 – când G. S. personal a minimalizat Holocaustul, a fost probabil „filosemit” și nu antisemit, adică rasist.
      Cu FSB nu am probe, dar ei lucrează mai discret ca păpușarii, și scot în față doar marionetele.

  3. declarațiile acestea sunt la fel “propaganda ieftină ” contra minților ce au habar ceea ce înseamnă una si ce înseamnă cealaltă. aruncati o vorbelor aiurea ca unii sunt sau nu nu stiu cum asta chiar pune în vedere proasta imaginea de doi bani a politicienilor si ziariștilor. problema cea mare în țară asta e faptul că sunt prea multi, chiar majoritari dobitocii cu minte îngustă dovadă clară fiind nivelul clasei politice si administratia țării cu ramificatiile sale.

    1. Giuliano, invata sa scrii. E o regula imperios necesara cand alegi sa te exprimi in comentariile unui ziar online. Nu am inteles nimic din ce vrei sa spui, mai rau ca Dan Diaconescu.. fara viegula, fara punct. Aia de le-au inventat n-or fi fost prosti, stiau ei ca fara de ele nu se intelege nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Protestele angajaților din educație continuă vineri, 16 decembrie, în 11 județe din țară, anunță cel mai mare sindicat din învățământ / „Nu vom renunța la aceste proteste, dacă nu se vor rezolva problemele”, Simion Hăncescu, liderul FSLI

Angajații din sistemul de educație continuă protestele vineri, 16 decembrie, în mai multe județe din țară, potrivit Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Este vorba despre următoarele județe: Arad, Maramureș,…
Vezi articolul

Concurs între școli, cu proiecte din Școala Altfel, lansat de Ministerul Educației în plină grevă generală a celor din Învățământ. Profesorii trebuie să facă un dosar și inspectoratele să aleagă și să trimită la minister câștigătorii – DOCUMENT

Școlile din țară se pot înscrie la un concurs de activități pe care profesorii le-au ținut cu elevii în programul „Școala altfel”, organizat de Ministerul Educației, potrivit unei informări transmise…
Vezi articolul

Prefectul Capitalei: Părinţii şi elevii majori, chestionaţi despre oportunitatea testării antidrog în şcoală și a prezentării unei adeverinţe medicale la începutul anului care să ateste că elevul şi-a făcut analize de sânge antidrog

„Am decis ca Agenţia Naţională Antidrog să realizeze un chestionar în trei puncte, prin care testăm opinia părinţilor şi a elevilor majori referitor la: testarea în şcoală cu aparat antidrog;…
Vezi articolul