„Revenim la un scenariu optimist pentru admiterea 2022, după rezultatele din prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an” – Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara / Am deschis noul website al Admiterii 2022 la UVT (P)

4.928 de vizualizări
Foto: UVT
Rezultatele care arată o rată mai bună de promovare a bacalaureatului sunt „un semnal bun pentru perspectivele sesiunilor de admitere la facultățile din mediul universitar românesc”, potrivit rectorului Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea. Acesta arată cum numărul total de candidați promovați la Bac 2022 este mai mare decât cel de anul trecut, deși în acest an a fost vorba despre cea mai puțin numeroasă generație de elevi înscriși la Bacalaureat din ultimii 32 de ani.

„Prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2022 indică o creștere a rezultatelor pozitive obținute de candidați, ceea ce este un semnal bun pentru perspectivele sesiunilor de admitere la facultățile din mediul universitar românesc, care vor urma în vara și toamna acestui an. Deși s-au remarcat multe observații și comentarii publice încărcate cu un grad mare de scepticism, referitoare mai ales la scăderea numărului total de înscrieri în sesiunea iunie 2022 a examenului de Bacalaureat, iată că rata de succes la examen a crescut cu 5,5% pe ansamblul tuturor promoțiilor, fiind cea mai mare din ultimii 10 ani, conform rezultatelor publicate astăzi”, subliniază prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, Rectorul Universității de Vest din Timișoara.

„Revenim la un scenariu optimist, după aceste rezultate la examenul de Bacalaureat, care se vor confirma, cu siguranță, și în sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat, când așteptăm o participare mai amplă. Pe rezultatele anunțate astăzi, au promovat cu 2928 de candidați mai mult decât anul trecut, deși, este adevărat, numărul celor înscriși la examen a fost mai mic cu 7211 candidați față de anul trecut, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestații) de 73,3%, superioară cu 5,5% față de aceeași etapă din 2021 (când procentul a fost de 67,8%). Faptul că în această sesiune a examenului de bacalaureat se înregistrează cea mai mare rată de promovare din ultimii 10 ani poate să echivaleze cu un semnal clar al ieșirii din bucla de anxietate și pesimism în care am fost cantonați în 2020 și 2021, din cauza restricțiilor pandemice”, apreciază Rectorul UVT.

„Este binecunoscută tradiția Universității de Vest din Timișoara, care și-a propus de mai mulți ani să îi stimuleze pe absolvenții cu note de 10 la examenul de bacalaureat, care se înscriu la UVT, orientându-se către una dintre cele unsprezece facultăți și către unul din cele peste 70 de programe de studii universitare de licență. Le propunem lor, dar și olimpicilor internaționali și șefilor de promoții care se vor înscrie la UVT, un pachet de beneficii global, care cuprinde înscriere gratuită la facultate, cazare gratuită, taxa gratuită de confirmare, o bursă de peste 500 de lei pe lună, cumulată cu bursele de merit și socială, acces gratuit la bazele sportive din Timișoara, unde UVT are parteneriate, dar și gratuități la spectacole de operă, teatru, la evenimente culturale, precum și întâlniri memorabile cu personalitățile invitate la Universitatea de Vest Timișoara, în orașul ce va fi Capitală Europeană a Culturii în 2023. Nu ne dorim mulți studenți, în schimb ținem foarte mult să vină în universitatea noastră cei mai buni, care vor avea toate condițiile să devină și mai buni, să-și șlefuiască talentul și profilul profesional, pentru ca să ajungă la cea mai bună versiune a lor până la terminarea studiilor. Îi dorim aici pe șefii de promoție, pe olimpici, îi dorim pe cei cu capacități de lideri, și, nu în ultimul rând, îi dorim înscriși la UVT pe cei care au obținut media 10 la bacalaureat. Am deschis noul website al Admiterii 2022 la UVT, unde îi invităm pe candidați să se informeze și să-și aleagă cea mai oportună specializare”, subliniază prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, Rectorul Universității de Vest din Timișoara.

Acest material a rezultat și din editarea informațiile provenite din cadrul proiectului FSS cu titlul “Îmbunătățirea competențelor în contextul provocărilor de securitate globală”, implementat de Universitatea de Vest din Timișoara.


1 comment
  1. Anul acesta a fost post-pandemic. A fost ușor. Toată lumea spune că a fost ușor. De la anul însă… cine știe… se mai strânge cureaua…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Ligia Deca ne-a asigurat ferm că reducerea numărului de ore la disciplinele Filosofie şi Logică în învăţământul preuniversitar nu reprezintă un obiectiv urmărit şi susţinut la nivelul Ministerului Educaţiei”, iar acestea nu vor deveni opționale, transmite Facultatea de Filosofie a Universității București, după o întâlnire cu ministrul / Planurile-cadru prezentate erau făcute de experții CNPEE

Planurile-cadru de liceu din documentul draft, publicate de Edupedu.ro, reprezentau „anumite variante de lucru interne ale experților CNPEE”, le-a spus ministrul Educației, Ligia Deca, reprezentanților Facultății de Filosofie a Universității…
Vezi articolul

Tranziția de la online la predarea față în față, în universități, nu intră în responsabilitatea și competența ARACIS, instituția responsabilă cu asigurarea calității în învățământul superior – președintele Agenției, Mădălin Bunoiu

ARACIS, agenția care evaluează calitatea în învățământul superior, “nu are responsabilitate vizavi de o perioadă intermediară” pentru revenirea de la predarea online la predarea față în față, în universitățile românești,…
Vezi articolul

Straniul caz al lui Alexandru Cumpănașu: crescut cu bani de la stat dați de PSD, a ajuns să fie șeful unui fost premier și al rectorilor de mari universități. E susținut de politicieni, sindicaliști și patroni

Alexandru Cumpănașu, ONG-istul abonat la bani publici de la Ministerul de Interne care candidează la prezidențiale pe seama tragediei din Caracal, și-a construit în ultimii ani o rețea de colaborări…
Vezi articolul

Campusuri digitalizate complet și profesori pregătiți pentru instruirea online au devenit nevoi majore ale studenților – studiu internațional Ernst&Young

Calitatea predării online este o nemulțumire majoră pentru studenți la nivel internațional, potrivit unui studiu realizat de Ernst&Young în 11 țări preponderent dezvoltate. Analiza, publicată recent, argumentează pentru întărirea capacităților…
Vezi articolul