Rezultatele Bacalaureat 2021 vor fi publicate pe 5 iulie. La examenul Matematică/Istorie au fost 120 de mii de tineri, din care 45 eliminați

17.811 vizualizări
Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com
Rezultatele Bacalaureat 2021 vor fi publicate pe 5 iulie, anunță Ministerul Educației într-un comunicat primit de EduPedu.ro. Statistica zilei a doua a examenului arată că la proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, au fost prezenți 120 de mii de tineri, iar 45 au fost eliminați pentru fraudă.

La proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat – E.c), a doua din această sesiune (iunie-iulie 2021) au susținut lucrări scrise la una dintre cele două discipline ale probei (Matematică și Istorie) 120.070 de candidați (96%) din totalul celor 125.349 de candidați care s-au înscris. Nu s-au prezentat 5.234 de candidați.

Pentru fraudă sau tentativă de fraudă au fost eliminați 45 de candidați. Aceștia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație a publicat subiectele și baremul de corectare, la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Barem Istorie Bacalaureat 2021, publicat de Ministerul Educației

Bareme Matematică Bacalaureat 2021, publicate de Ministerul Educației

Următoarea probă (proba la alegere a profilului și a specializării) va avea loc miercuri, 30 iunie, în timp ce ultima probă din această sesiune (limba și literatura maternă) este programată joi, 1 iulie.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 5 iulie, până la ora 12:00.

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

”În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

Precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), rezultatele vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului”, potrivit ministerului.

Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Acuzații de discriminare a elevilor de etnie maghiară din Cluj, la Bacalaureat 2024. Inspectoratul școlar spune că marcarea lucrărilor acestor elevi în scopul evaluării lor de către profesori din școli cu predare în maghiară ar fi discriminatorie, în absența unor reguli clare de la Minister / Ce a recomandat Consiliul pentru combaterea discriminării

„Discriminare gravă la Bacalaureatul de limbă română în județul Cluj”, mai precis la proba de limba și literatura română susținută și de elevii de etnie maghiară, acuză peste 600 de…
Vezi articolul

VIDEO Cîmpeanu, despre subiectele care se vor da la Bacalaureat, de luni: Subiectele nu vor fi mai ușoare, dar formulările vor fi mai clare / Nu este un examen în care să probăm cât de multe capcane întindem elevilor

Subiectele nu vor fi mai ușoare, dar formulările vor fi mai clare, a declarat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, la Digi24, despre subiectele care vor fi date de luni la Bacalaureat.…
Vezi articolul

Primarul Timișoarei a lăsat Inspectoratul Școlar fără internet în zi de simulare de BAC și înscriere în clasa pregătitoare. Inspectorul general: Și linia de backup este tăiată

Primarul din Timișoara a lăsat inspectoratul Școlar Județean fără internet, în zi de simulare a examenelor de Bacalaureat și de înscrieri la clasa pregătitoare. În plus, „mâine este o zi…
Vezi articolul

BAC 2020 Sfaturile profesoarei Ecaterina Stanca, pentru examenul de Limba română: „E recomandabil să nu se dea răspunsuri-șablon, ci să urmărească, pe lângă înțelegerea corectă, și pe cea nuanțată”

Profesoara de Limba română Ecaterina Stanca, de la Colegiul Național „Tudor Vianu” din Capitală, vine cu o serie sfaturi detaliate în ajutorul absolvenților de liceu care luni încep Bacalaureatul 2020.…
Vezi articolul