Rezultatele elevilor la testele școlare sunt mai slabe cu cât țara este mai coruptă, potrivit Monitorului Fiscal 2019

1.112 vizualizări
SURSA: imf.org
Corupția deformează felul în care guvernele folosesc banii publici, potrivit celui mai recent raport al FMI, Monitorul Fiscal 2019. Specialiștii Fondului Monetar Internațional au comparat rezultatele legate de răspândirea corupției în statele analizate, cu cele ale testelor internaționale. Concluzia a fost că elevii din țările corupte au rezultate mai slabe, iar cu cât țara este mai coruptă, cu atât aceste rezultate ale elevilor sunt mai proaste.

Nici o țară nu este imună la corupție, potrivit analizei făcute de Fondul Monetar Internațional. Abuzul de funcții publice pentru câștiguri private înrăutățește însă încrederea oamenilor în guvern și instituții. Pe lângă asta. face ca politicile publice să fie mai puțin eficiente și corecte și să ducă masiv banii contribuabililor în afara școlilor, drumurilor și spitalelor, adică în cu totul altă parte față de nevoile reale ale societății, ale comunităților.

Puteți descărca Raportul FMI aici.

În timp ce banii pierduți înseamnă sume foarte mari, cresc și costurile lucrărilor în general în țările corupte. Adică țara respectivă devine mult mai riscantă, iar efectul de domino o face din ce în ce mai scumpă, totul devine din ce în ce mai costisitor, corupția erodează capacitatea guvernului de a contribui la creșterea economiei într-un mod care oamenii să rămână cu ceva bun și să se simtă și pentru ei aceste eforturi.

După ce s-au uitat atent la peste 180 de țări, experții FMI au descoperit că în general țările corupte colectează mai puține taxe, deoarece oamenii plătesc mită pentru a le evita, inclusiv prin lacune fiscale concepute fie în schimbul mitei, fie pentru a provoca mita, potrivit experților. De asemenea, atunci când contribuabilii consideră că guvernele lor sunt corupte, este mult mai probabil ca ei să evite plata impozitelor.

Per ansamblu, guvernele cel mai puțin corupte colectează mai mult cu 4% din PIB în veniturile fiscale decât țările la același nivel de dezvoltare economică, dar cu un nivel de corupție mai ridicat.

Țările mai puțin corupte alocă o pondere mai mare din resursele bugetare către cheltuielile sociale, de exemplu În rândul țărilor cu venituri reduse, de pildă, se observă că bugetul alocat învățământului și sănătății este cu o treime mai mic în țările puternic corupte. În plus, țările mai corupte plătesc în plus pentru clădiri și spitale, iar scorurile elevilor la testele internaționale sunt mai mici, cu cât ara este mai coruptă, potrivit raportului FMI.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Joi, 30 septembrie 2021, de la ora 15:30 la 17:30, dezbaterea "Adolescența fără filtre: importanța încrederii în sine în era social media" organizată de Edupedu.ro și Dove

Eveniment online Edupedu.ro - Dove

Dezbatere online – Ministrul Cîmpeanu: Decizia de menținere a școlilor deschise a fost luată în unanimitate, exclusiv de către persoane cu competențe medicale / Urmărește discuțiile despre impactul social media în evoluția școlară a adolescenților

Încrederea în sine a unui elev adolescent, în era social media și în contextul în care peste 167.000 de elevi fac astăzi școala online, este supusă presiunii „digitale”? Unde se…
Vezi articolul

Regulile pentru probele de la Evaluarea Națională 2024. Subiectele rezolvate pe ciornă nu se iau în considerare. La Limba română sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră

Evaluarea Națională 2024 începe marți, 25 iunie, cu proba scrisă la Limba română, potrivit calendarului oficial. Timpul efectiv de lucru pentru fiecare probă scrisă este de 120 de minute și…
Vezi articolul

Posibilitatea ca școala să decidă cursuri față în față pentru toate clasele, chiar dacă localitatea este în scenariul 2, precum și permiterea interacțiunii profesor-elev – cerute oficial de părinți. Propunerile de modificare a ordinului comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației

Posibilitatea interacţiunii profesor-elev prin deplasarea elevului la tablă şi a profesorului la banca elevului, acordarea către școală a puterii de a decide să cheme la cursuri față în față și…
Vezi articolul