România are puterea de a se uni în momente grele. Rolul educației rămâne mai important ca niciodată – Ștefan Pălărie (Op-Ed)

2.047 de vizualizări
Ștefan Pălărie / Foto: INQUAM Photos – Malina Norocea
Abia se risipește praful din aer ridicat de emoțiile alegerilor din 18 mai. Au fost probabil cele mai importante alegeri din anul 2000 încoace. Ca de fiecare dată, România a reușit să treacă examenul. A ieșit în numere impresionante, timp de 3 zile, la vot, ajungând să încheie duminică noapte aceste alegeri cu prezență de aproape 65%. Iar rezultatele acestei prezențe record au atribuit victoria fără echivoc președintelui Nicușor Dan.

România este traversată chiar astăzi de valuri de speranță și emoție pozitivă. Ca la fiecare prim mandat al unui nou președinte de țară, oamenii își pun nădejdea în ceea ce un simplu om va putea face, înarmat cu superputerile constituționale ale scaunului de la Cotroceni, pentru ei, pentru comunitățile lor și pentru țară per ansamblu. Tot astăzi, o altă aproape jumătate de Românie simte „gustul amar” al nereușitei. Și, odată cu el, resimte o frustrare crescândă că țara asta nu reușește să îi ofere aparent nimic din ceea ce își dorește, nici măcar satisfacția de a amplifica vocea răzbunătoare a furiei printr-un candidat care și-a transmis, în numeroase forme, nemulțumirea și agresivitatea.

Va fi un mandat greu pentru președintele Nicușor Dan. Va avea nevoie să unească, va avea nevoie să găsească soluții, va avea nevoie să le implementeze repede și bine.

Pentru mine este mai mult decât simbolic faptul că Nicușor Dan, chiar în ultima zi de campanie, s-a întâlnit cu profesori din toată țara și cu reprezentanți ai sindicatelor din învățământ. A vorbit cu profesori și oameni de educație despre eternele dureri ale domeniului – finanțarea, statutul social al dascălilor, sistemul de titularizare, birocrația sufocantă, abandonul școlar generat de sărăcie extremă și nevoia de normalitate. Am avut ocazia să ascult discuțiile de aproape: atât problemele de la firul ierbii (care îmi sunt atât de cunoscute), cât și răspunsurile și elementele de viziune ale lui Nicușor Dan. A fost lămurit și a enumerat atât ceea ce poate fi făcut pe termen scurt, cât și ceea ce nu va putea fi făcut imediat din cauza situației financiare a țării. Dar am convingerea că educația va fi o prioritate a mandatului prezidențial. Nu în felul poleit și batjocoritor al programului predecesor „România Educată”, ci într-un fel onest, autentic și curajos.

Președintele țării și noul guvern vor avea o misiune dificilă. Să facă multe (de prea multă vreme nefăcute) cu puțin. Cu foarte puțin.

Dar îndrăznesc să transmit o idee – atunci când nu ai bani de repararea unor ziduri infiltrate cu apă la o clădire, degeaba mai dai cu o lavabilă, la prima ploaie pereții tăi vor face din nou mucegai. Arunci banii degeaba pe lavabilă, chiar dacă pentru câteva săptămâni vecinii vor spune că ”ai făcut ceva” și momentan arată mai bine. Așa că eu sper să recunoaștem cu toții că avem nevoie de o nouă hidroizolație pentru ziduri, iar apoi lucrurile vor putea fi zugrăvite o singură dată și bine.

Eu am încredere că vom lua deciziile bune pentru educația din România: finanțare multianuală, eliminare risipă, construcție temeinică și bună. Și mai am încredere că, de la Cotroceni, Nicușor Dan va repeta ce a făcut la București. Când alți primari cârpeau ani la rând țevile antice ale termoficării din București, primarul Nicușor Dan a schimbat sute de kilometri de conducte pentru ca noile țevi să funcționeze pentru zeci de ani. Pe termen scurt au fost frustrări și șantiere chinuitoare. Pe termen lung rămânem cu o infrastructură modernă și funcțională.

Îmi doresc același curaj pentru educația din România. Alternativa – o nouă cârpeală de țevi sau o nouă lavabilă peste mucegai – ne va duce țara peste 4 sau 5 ani într-un loc în care societatea românească polarizată și de mult aflată sub asediul dezinformării și al propagandei rusești va colapsa. Total și irecuperabil. Dar suntem în punctul în care putem evita acest scenariu. După victoria impresionantă până la lacrimi de aseară, putem spune că tot împreună, onest și curajos, putem construi o educație de calitate pentru toți românii.


Hai, România!

Despre autor: Ștefan Pălărie este liderul de grup al senatorilor USR.

Nota redacției: Ideile și opiniile exprimate în acest articol nu sunt neapărat și cele ale redacției.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Mircea Miclea despre cele 3 dimensiuni în care trebuie să investim în viață – profesională, personală și relațională: Costurile faptului că neglijăm o dimensiune pot să fie critice. Adică poți ajunge la 9 din 10 din punct de vedere profesional și copilul tău adolescent bagă droguri în el și nu mai poți corecta, pentru că n-ai reușit să dezvolți o relație cât de cât firească cu el

„Unde este mai înțelept să investesc? Să trec de la 9 la 10 pe axa profesională sau să trec de la 2 la 6 pe axa relațională?”, este întrebarea pusă…
Vezi articolul
Cheltuielile unei familii cu Educația: comparația cu ceilalți ani

Competențele financiare: diferențe majore între elevii în vârstă de 15 ani din medii avantajate și cei dezavantajați, la nivel OCDE și mai ales în Europa Centrală și de Est – cele mai noi date PISA 2022 / Aproape o cincime dintre elevii din țările participante nu au competențe de bază

Unul din zece elevi în vârstă de 15 ani care au participat la evaluarea competențelor financiare în cadrul testării internaționale PISA 2022 a obținut punctaje maxime – Nivel 5, în…
Vezi articolul

EXCLUSIV Calificativ „Foarte bine” dat de Ministerul Educației Marcelei Mrejeru, fosta inspectoare școlară generală din Gorj, consilier județean PSD, dată afară tot de ministru „pentru abateri grave” și „încălcarea legii”

Fosta inspectoare școlară generală din Gorj, Marcela Mrejeru, a fost evaluată cu calificativul „foarte bine” de către Ministerul Educației și Cercetării, pentru activitatea depusă de aceasta în anul școlar 2023-2024,…
Vezi articolul

Au fost 24.366 de note greșite la Evaluarea Națională, corectate la contestații / Peste 35% dintre notele contestate au scăzut și doar 12% au rămas neschimbate

Ministerul Educației a prezentat rezultatele contestațiilor de la Evaluarea Națională 2024. Doar una din 10 lucrări a rămas cu aceeași notă primită în faza inițială, potrivit instituției. Restul lucrărilor au…
Vezi articolul

ANALIZĂ Ministerul Educației decupează după cum îi convine informația științifică privind creșterea numărului de elevi în clasă: „ministrul și specialiștii din cabinetul său” prezintă studii favorabile, dar ignoră rapoartele care oferă argumente contra, inclusiv ce spun propriul Institut de Științe ale Educației și OCDE

Ministerul Educației și Cercetării a surprins, luni seară, 25 august, printr-un comunicat de presă în care, pentru prima dată, invoca studii internaționale pentru a susține o măsură din Legea Bolojan…
Vezi articolul