România se numără printre liderii europeni în privința învățării limbilor străine în gimnaziu și liceu, dar profesorii români care predau aceste limbi sunt în topul celor care călătoresc cel mai puțin în străinătate – raport

Foto: © Flynt | Dreamstime.com

România se numără printre țările europene cu cea mai mare pondere a elevilor de gimnaziu și liceu care învață cel puțin două limbi străine. Totodată, sistemul românesc a crescut semnificativ din punct de vedere al procentului de elevi care învață cel puțin o limbă străină la nivel școală primară, potrivit celui mai nou raport privind predarea limbilor străine în școlile din Europa, publicat de rețeaua Eurydice.

În același timp, însă, documentul – care actualizează, agregă și compară informații publicate de Eurostat și din alte surse – notează că un element important în formarea profesorilor de limbi străine, anume mobilitatea internațională, este mult mai redus în România decât în marea majoritate a țărilor de pe continent.

Învățarea limbilor străine în gimnaziu, școala primară și liceu

Astfel, România se numără printre țările europene cu cea mai mare pondere de elevi de gimnaziu care învață cel puțin două limbi străine. Situația este explicabilă prin faptul că elevii români încep printre primii – la 11 ani – să studieze a doua limbă străină ca materie obligatorie în școală.

Procentul elevilor care învață 1 sau cel puțin 2 limbi străine în gimnaziu / Sursa: Raport Eurydice

Dacă, la nivel european, în medie 60% dintre elevii de gimnaziu învață cel puțin două limbi străine, situația este mult mai bună în România și în alte 11 sisteme educaționale, unde peste 90% dintre elevi realizează acest lucru. La polul opus, în 4 sisteme (Bulgaria, Irlanda, Austria, Ungaria) mai puțin de 15% dintre elevi de gimnaziu învață două limbi, iar în comunitatea vorbitoare de limba germană din Belgia – deloc.

La nivelul școlii primare, situația este mult mai echilibrată, pe continent: 86% dintre elevii din acest ciclu de învățământ învață cel puțin o limbă străină, la nivel european. 

Procentul elevilor care învață limbi străine în școala primară / Sursa: Raport Eurydice

România se numără printre cele 15 țări unde cel puțin 96% dintre elevi de școală primară învață cel puțin o limbă străină – țări unde aceasta este o materie obligatorie din primul an de studii (vârsta de 6 ani în cazul României).

România este, totodată, una dintre țările unde numărul elevilor de școală primară care învață cel puțin o limbă străină a crescut semnificativ în perioada 2013-2020. Astfel, în România, Danemarca, Portugalia și Slovenia, creșterea ponderii acestora a fost de peste 30% în perioada menționată, în alte câteva țări creșterea fiind de 15-30%.

Romania – printre tarile cu o crestere semnificativa a procentului de elevi care invata limbi straine in scoala primara / Sursa: Raport Eurydice

În privința liceului, România figurează ca lider: practic, toți elevii învață cel puțin două limbi străine, la acest nivel, o situație similară mai întâlnindu-se în Finlanda, potrivit datelor agregate de Eurydice. Situația este explicabilă prin faptul că, în România, nu există diferențe între învățământul general și cel vocațional cu privire la învățarea limbilor străine, pe când în alte țări – unde învățământul vocațional este mult mai extins decât în România, obligația de a învăța o a doua limbă străină este mai restrânsă.

Studierea limbilor straine la liceu – invatamant general si vocational / Sursa: Raport Eurydice
Limbile străine învățate în România și restul Europei

Limba engleză se detașează drept limba învățată cel mai mult în întreaga Europă. Engleza este obligatorie în aproape toate țările (21) unde există obligația de a învăța o anume limbă străină, iar în 15 dintre aceste țări engleza este singura limbă menționată ca fiind obligatorie. (România figurează în rândul unde există obligația de a învăța o limbă străină, dar există posibilitatea de a alege limba).

Astfel, la nivelul UE, 84,1% dintre elevi din învățământul primar învață limba engleză, iar procentul este și mai ridicat la nivel de gimnaziu (98,3%). La liceu, procentul scade la circa 88,1% (ca urmare a faptului că unii elevi din învățământul vocațional nu au obligația de a învăța limbi străine, în unele țări).

Cele mai invatate limbi straine la nivel european / Sursa: Raport Eurydice

La nivel european, franceza este a doua cea mai învățată limbă în învățământul primar și gimnaziu, fiind învățată de 5,5%, respectiv 30,6% dintre elevii din aceste cicluri. Pe de altă parte, la nivel european, este pe locul doi în rândul opțiunilor de a doua limbă învățată la liceu, după germană.

Franceza este a doua cea mai învățată limbă în cel puțin un ciclu de învățământ (învățată de cel puțin 10% dintre elevi) în România, Germania, Grecia, Spania, Italia, Cipru, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia și Liechtenstein.

A doua cea mai invatata limba in fiecare sistem european / Sursa: Raport Eurydice

Limba rusă este învățată de 2,2% dintre elevii de gimnaziu și de 2,7% dintre cei de liceu la nivel UE, fiind în continuare a doua cea mai învățată limbă străină, în cel puțin un ciclu de învățământ, în Bulgaria și țările baltice. În Estonia, Letonia și Lituania, circa 60% dintre elevii de gimnaziu învață această limbă.

Context general: multe limbi regionale / ale minorităților, diferențe mici școală-acasă

România este, alături de Polonia, țara cu cele mai multe limbi regionale și/sau ale minorităților care au statut oficial: 14 la număr, mai multe decât Italia, Ungaria sau Serbia, potrivit datelor agregate de raportul Eurydice. Cu toate acestea, având în vedere ponderea redusă a imigranților, procentul elevilor care vorbesc altă limbă acasă față de cea în care li se predă la școală este printre cele mai reduse din Europa în ambele țări – sub 5%.

Comparativ, în țări precum Spania sau Austria procentul de elevi care vorbesc limbi diferite acasă și la școală depășește 20% în Spania sau Austria și este de 15-20% în Germania sau Suedia.

Mobilitatea profesorilor de limbi străine – foarte scăzută în România, comparativ cu restul Europei

Raportul Eurydice analizează și pregătirea profesorilor de limbi străine, inclusiv prin elemente referitoare la mobilitate, considerată a fi foarte importantă pentru formare în acest domeniu.

Între 2013 și 2018, procentul de profesori de limbi străine, la nivel de gimnaziu, care s-au deplasat în străinătate în scopuri profesionale a crescut, la nivel UE, cu 14,6%. În România, însă, procentul profesorilor care au făcut acest lucru este cel mai scăzut din Uniune, la un nivel similar cu cel din Bulgaria.

Mobilitatea internationala a profesorilor de limbi straine – gimnaziu / Sursa: Raport Eurydice

Documentul reia, astfel, date din studiul TALIS 2018 și notează că, acum 5 ani, aproximativ 70% dintre profesorii de limbi străine, la nivelul UE și al țărilor asociate, fuseseră cel puțin o dată în străinătate – ca student, ca profesor sau în ambele calități. Procentul depășea 80% în Spania, Olanda și Islanda. Comparativ, situația stă cu totul altfel în cazul celorlalte materii, unde, la nivel UE, doar 36% dintre profesori au călătorit în străinătate ca parte a învățării și formării sau în calitate de profesor.

Raportul notează că, în estul și sudul Europei, inclusiv în România, nu există scheme de finanțare stabilite de autorități pentru a sprijini mobilitatea profesorilor de limbi străine, pe când aceste scheme există în marea majoritate a țărilor din vestul Europei.

Foto © Flynt | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
România se numără printre țările europene cu cei mai mulți elevi care au studiat două sau mai multe limbi străine – Eurostat
Testele PISA vor include, din 2025, posibilitatea evaluării unei limbi străine
Exit mobile version