Românii au cheltuit 1,8 miliarde de dolari pentru educație în 2020, iar potențialul de creștere este „imens” – raport PayU

294 de vizualizări
Foto: © Studiomay | Dreamstime.com
În 2020, cheltuielile românilor pentru educație s-au ridicat la 1,8 miliarde de dolari, iar până la finalul anului 2025 acestea vor depăși pragul de 2,2 miliarde de dolari, reiese dintr-un raport emis de PayU, potrivit unui comunicat de presă.

Cele mai folosite platforme digitale în România pentru elevi și studenți sunt Moodle, Zoom și Google Classroom, cea din urmă reunind peste 41% din totalul utilizatorilor din România, conform comunicatului.

„Odată cu restricțiile impuse de pandemie, multe dintre activitățile care în mod normal se desfășurau fizic au fost adaptate pentru mediul online, iar cele care țin de educație au fost printre primele. 

Astfel, sălile de curs fizice au fost înlocuite cu cele online, iar platformele digitale au fost cele care au făcut acest lucru posibil. Fie că vorbim de elevi, studenți, angajați care aveau nevoie de traininguri sau oameni care își doreau să descopere și alte zone de formare profesională, cu toții au fost nevoiți să facă aceste lucruri în online, iar pe lângă platformele digitale un rol la fel de important l-au avut și dispozitivele electronice. Vorbim de camere video, laptopuri, tablete sau chiar telefoane mai performante, care au facilitat accesul către platformele digitale”, mai arată sursa citată.

Foto: PayU România

„Cu toate că investițiile în educație sunt în creștere și există un potențial imens pe piața locală de educație digitală (e-Learning), în prezent sunt puține platforme de educație digitală și instituții de învățământ care utilizează, la scară largă, astfel de platforme de educație, ce pot facilita procesul de învățare pentru elevi și studenți. Dacă anul 2020 a fost mai mult unul de explorare și acomodare privind mediul online și interacțiunile pe care le putem avea cu ajutorul platformelor digitale, ne așteptăm ca în viitor aceste lucruri să devină o normalitate, peste 50% dintre utilizatorii de platforme digitale declarând că nu au întâmpinat dificultăți privind utilizarea lor, iar aproape 30% spunând că au avut nevoie de puțin ajutor. Acest lucru se datorează și dorinței din ce în ce mai mari a oamenilor de a se conecta din diverse locuri, renunțând astfel la tradiționalele birouri sau săli de curs”, a declarat Elena Gheorghe, Country Manager PayU România.

Odată ce pandemia s-a extins, oamenii au fost nevoiți să petreacă mai mult timp în case și să găsească alternative la activitățile pe care le-ar fi făcut într-un context normal. Astfel, una dintre industriile care a început să se dezvolte rapid este industria de educație digitală sau e-Learning. 

Fie că vorbim de cursuri, ateliere online, platforme sau cărți, oamenii și-au manifestat un interes crescut față de toate acestea în timpul pandemiei și s-au alăturat acestui trend în continuă creștere. Dacă în 2019 piața globală de e-learning era estimată la 200 de miliarde de dolari, până la finalul lui 2026 estimările arată că aceasta se va dubla. 

The Next Frontier” este un raport global realizat de PayU, care analizează piețele de e-commerce cu cea mai rapidă creștere, printre care și România. Conform acestuia, România se află printre primele 15 țări din Uniunea Europeană în ceea ce privește cheltuielile cu educația, iar românii arată că vor să investească din ce în ce mai mult în pregătirea lor. 

Cum se prezintă situația în Europa Centrală și de Est 

În acest moment, Europa Centrală și de Est reprezintă 11% din totalul pieței europene de educație digitală, iar potențialul de dezvoltare al industriei în această regiune este imens, dacă ne uităm și la alte țări care au avut un avânt considerabil în această direcție.

În cadrul raportului prezentat de PayU sunt analizate și alte două țări din Europa Centrală și de Est, care au creșteri importante pe segmentul de educație digitală, acestea fiind Polonia și Cehia.

O situație similară țării noastre o regăsim în Polonia, unde, pe fondul pandemiei, consumatorii au dorit să folosească într-un mod constructiv timpul petrecut acasă, iar până la finalul lui 2020 educația digitală a înregistrat o creștere de 39% față de anul precedent, cu cel mai mare procent de creștere în trimestrul al doilea din 2020 (+124%).

Nici în Cehia nu întâlnim o situație cu mult diferită, iar din datele prezentate în raportul „The Next Frontier” reiese că în următorii ani consumul cursurilor online va crește considerabil datorită posibilităților de conectare de la distanță și a celor de plată online pentru cursuri și abonamente de tip e-Learning. 

Foto: © Studiomay | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
meditații în perioada în care școlile au fost închise

Ministrul Educației neagă că elevii ar face meditații, pentru admiterea separată în clasa a IX-a, cu profesorii din liceul la care vor să intre: Eu cred că, atâta vreme cât subiectele sunt elaborate din programa de gimnaziu, nu putem vorbi despre meditații cu profesorii de liceu

Ministrul Educației, Ligia Deca, neagă faptul că elevii care ar putea să susțină admiterea separată la liceu ar face meditații cu profesorii din acele unități de învățământ: „Din punct de…
Vezi articolul

Replică a sindicatelor din Educație, după anunțul pe Facebook al lui Marcel Ciolacu, că „e dispus“ să discute în weekend dezamorsarea grevei generale: Guvernul este singurul care poate detensiona situația din învățământ, doar cu el vom negocia, vom onora orice invitație oficială

Mesaj tranșant al celor trei federații sindicale din Educație, în replică la cel transmis pe Facebook de liderul PSD Marcel Ciolacu. Într-un comunicat, reprezentanții profesorilor și ai angajaților din Educație…
Vezi articolul

E obligatoriu să fie regândită titularizarea, este de părere Oana Fotache Dubălaru, decan al Facultății de Litere din București: E foarte frustrant să iei note bune de fiecare dată și să trebuiască să repeți concursul

Oana Fotache Dubălaru, decan al Facultății de Litere din cadrul Universității din București, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „e obligatoriu” să fie regândit concursul de titularizare. „E foarte…
Vezi articolul

Daniel David: „Proiectul România Educată este în chinurile facerii. Să vedem ce va ieși. Trebuie să fie mai bun decât cel din 2011, altfel nu are rost să ne gândim la el”

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, a spus că are multe critici la adresa proiectelor de legi ale Educației: „Proiectul România Educată al președintelui Iohannis este în chinurile facerii.…
Vezi articolul

Matematicianul Olivier Schiffmann, profesor la Universitatea Paris Saclay, despre școala din România: Pe elevi i-aș învăța matematică prin explorare, să descopere singuri legi. Le va plăcea, devine un joc. Odată ce descoperă, vor ști pe vecie

Dacă elevii ar fi lăsați la școală să învețe matematică prin explorare, să descopere singuri legile care „guvernează” acest „teritoriu”, pe modelul fizicii, atunci le va plăcea, pentru că procesul…
Vezi articolul