Sandvișuri de 15 lei fără licitație, pentru Masă sănătoasă în școli: peste 10 milioane de euro din hrana elevilor, cheltuiți de primării fără SICAP  –  anchetă ReporterIS

217 vizualizări
Foto © Photozlaja | Dreamstime.com
Primăriile din județul Iași au cheltuit peste 10,4 milioane de euro din programul guvernamental „Masă sănătoasă” pentru hrana elevilor fără să organizeze licitații publice pe SICAP, așa cum prevede legea, potrivit unei anchete realizate de ReporterIS. În lipsa concurenței, multe administrații locale au negociat direct cu un singur furnizor și au ajuns să plătească până la 15 lei pentru un sandviș care, în condiții de piață, ar costa de aproape trei ori mai puțin, relatează publicația locală.
  • În 2025, programul a fost implementat pentru aproximativ 23.500 de elevi, cu un buget total de 52 de milioane de lei, echivalentul a circa 10,4 milioane de euro, pentru asigurarea unei porții de hrană în fiecare zi de școală.

În mai multe localități, contractele au fost atribuite prin proceduri proprii sau negocieri cu un singur ofertant, iar prețul achiziționat pentru un sandviș a ajuns la aproximativ 15 lei pe porție, potrivit sursei.

La Hârlău, unde contractul a fost atribuit prin licitație organizată pe SICAP, în urma depunerii a patru oferte, prețul final a fost de aproximativ 8 lei pentru fiecare sandviș livrat elevilor.

Potrivit legislației, contractele de servicii care depășesc pragul de 270.120 de lei trebuie atribuite prin licitație publică, iar ocolirea acestei proceduri este sancționată contravențional.

Mai multe informații despre modul în care au fost atribuite contractele pentru hrana elevilor din programul „Masă sănătoasă” pot fi citite în ancheta completă.

Ancheta ReporterIS – integral aici

Foto © Photozlaja / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: Consumul de droguri este la niveluri foarte ridicate. Școala nu poate să țină locul părinților / Mesaj și pentru profesori: Sentimentul meu este că, deși avem proceduri, încă ele nu sunt implementate, rămân uneori forme fără fond

Ministrul Educației, Daniel David, avertizează că școala nu poate înlocui rolul părinților în prevenirea consumului de droguri în rândul adolescenților. Într-o intervenție la Antena 3, oficialul a declarat că, deși…
Vezi articolul

Marius Nistor, FSE, despre transportul gratuit al elevilor, oprit în 19 județe: Este obligația Consiliilor Județene și a Ministerului Educației să rezolve cu celeritate această problemă / Să existe mai multă modestie și din partea transportatorilor

Liderul Federației „Spiru Haret”, Marius Nistor spune că atât Ministerul Educației, cât și Consiliile Județene trebuie „să rezolve cu celeritate” problema elevilor care nu mai primesc abonamente gratuite în 19…
Vezi articolul