Guvernul va aproba 67 de milioane de lei pentru ca programul masa caldă în școli să se desfășoare și în semestrul al II-lea, potrivit unui proiect al Ministerului Educației. Lista școlilor și sumele pe care le vor primi

4.238 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Banii pentru programul masa caldă în cele 150 de școli vin în semestrul al II-lea din fondul de rezervă al Guvernului, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, pus în dezbatere publică de către Ministerul Educației. Astfel, guvernul va da banii din Fondul de rezervă bugetară, ci nu din banii alocați Ministerului Educației.

Edupedu.ro a scris luna trecută că elevii vor primi în continuare o masă caldă, după ce Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2021 privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

Proiectul de hotărâre:

Proiectul prevede „suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor si municipiului București pe anul 2022 cu suma de 66.812 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, şi alocarea acesteia bugetelor locale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru finanțarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat, în semestrul al II-lea al anului școlar 2021-2022”.

Astfel, bugetul programului este de peste 66 de milioane de lei: „este necesară asigurarea sumei de 66.812 mii lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, potrivit prevederilor art. 60 din Legea bugetului de stat pe anul 2022, nr. 317/2021”, conform notei de fundamentare.

Nota de fundamentare a proiectului de hotărâre:
Lista celor 150 de școli din anexa proiectului:

Mai amintim că Programul pilot Masa caldă în școli se desfășoară în 150 de unități de învățământ de stat. Pentru semestrul trecut, Guvernul a aprobat o finanțare de 46,4 milioane de lei pentru acest program.

Potrivit unei analize Edupedu.ro din august 2021, implementarea programului s-a făcut în localități cu primari PNL. 54% dintre școlile care au fost incluse în acest program-pilot sunt în localități în care primarii sunt de la PNL, în timp ce 31% sunt școli din localități conduse de primari ai Partidului Social Democrat. Cei de la UDMR și PMP au fiecare câte 6 școli în localități conduse de primarii lor. USR-PLUS are doar 2 școli în două localități în care edilii reprezintă acest partid.

Reamintim că Programul Masa caldă în şcoli a fost înfiinţat în perioada Guvernului Cioloş, în 2016, acesta fiind pilotat pe 50 de şcoli. Următorul Guvern, Grindeanu, a decis continuarea programului pilot tot în 50 de şcoli, după care a urmat o decizie similară şi a Guvernului Dăncilă. Acesta din urmă a adoptat şi publicat în Monitorul Oficial cu întârziere de un semestru normele de aplicare, astfel că în multe şcoli autoritățile locale, responsabile de aplicarea programului, nu au derulat procedurile de implementare, după cum Edupedu.ro a scris la acea vreme.

Citește și:
Copiii din 150 de unități de învățământ vor primi în continuare o masă caldă sau un pachet – proiect aprobat de Parlament
august 2021 – Peste jumătate din cele 150 de școli în care elevii vor primi „Masa caldă” sunt în localități cu primari PNL. PSD a primit peste 30%, iar USR-PLUS doar pentru 2 școli

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Nu s-a preocupat nimeni de amenajarea cancelariei pentru asigurarea unei stări de bine, a unui vestiar, a unui loc de studiu sau de relaxare pentru profesori, spune Cornelia Popa Stavri, secretar general al FSLI / Aceste lucruri aduc o contribuție importantă la sănătatea în muncă, iar profesorul ar trebui să poată beneficia de asistența unui psiholog

În contextul dezbaterii organizate de Scena9, privind violența profesorilor la locul de muncă, secretarul general al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Cornelia- Popa Stavri, a vorbit despre lipsa unei legislații…
Vezi articolul

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, către profesori, după ce a numit toți inspectorii școlari din teritoriu pe criterii politice: Împreună reașezăm la locul cuvenit sintagma „Ai carte, ai parte!”

Ministrul Educației a transmis un mesaj pe Facebook, adresat elevilor, părinților și profesorilor, duminică seară, cu puțin timp înainte de începerea anului școlar 2022-2023: “Prin proiectele noilor legi, profesorul va…
Vezi articolul