Inteligența Artificială ar trebui să fie abordată în școli prioritar pentru întărirea competențelor profesorilor și să fie folosită doar când e aliniată la obiectivele educaționale – prevăd recomandările naționale trimise școlilor primare și gimnaziale în Danemarca / Recomandările daneze privind folosirea AI în școli

195 de vizualizări
Foto: © Suriya Phosri | Dreamstime.com
Inteligența artificială ar trebui să fie abordată, în unitățile de învățământ, prioritar pentru întărirea competențelor profesorilor și să fie folosită doar când e aliniată la obiectivele educaționale. Așa sună un set de recomandări elaborate de autoritățile daneze și adresate școlilor, cu privire la folosirea inteligenței artificiale la nivel de școală primară și gimnaziu, inițiativă prezentată pe platforma europeană Eurydice.

Sursa precizează că în sistemul danez de educație conducerea școlii, nu autoritatea centrală sau locală, este cea responsabilă cu aprobarea resurselor de predare. Drept urmare, regulile convenite la nivel executiv – mai precis, la nivelul Agenției Naționale pentru Educație și Calitate, ce funcționează sub aripa Ministerului Copiilor și Educației – au fost formulate ca recomandări adresate directorilor de școală, profesorilor și consiliilor școlare.

Obiectivul este ca aceștia să inițieze discuții pe tema folosirii IA generative în activitatea predare.

Recomandările sunt legate de principii generale pentru folosirea IA, ce se suprapun parțial cu poziția UNESCO pe tema folosirii IA în educație: existența unui cadru de acțiune, respectarea datelor personale, folosirea IA strict când este necesară, transparență.

Cele 7 recomandări pentru profesori și directori de școală privind folosirea IA în ciclul primar și în cel secundar inferior, în Danemarca:

1. Dezvoltarea unui cadru unic pentru folosirea IA generative la nivel de școală

2. Soluțiile folosite să respecte reglementările în vigoare cu privire la protecția datelor personale

3. Să fie facilitate discuții între profesori cu privire la oportunitățile și limitele folosirii tehnologiilor de acest fel

4. Să fie prioritizată întărirea cunoștințelor și competențelor cadrelor didactice

5. IA generativă să fie folosită doar când e adecvată obiectivelor educaționale

6. Școlile să discute cu elevii când și cum pot ei să folosească instrumente de IA generativă, la fiecare materie

7. Părinții să fie informați cu privire la abordarea școlii în ceea ce privește felul cum e folosită IA generativă

Prezentarea Eurydice menționează că, în acest moment, în Danemarca nu există un cadru național de acțiune pentru integrarea IA în educație, în condițiile autonomiei școlilor cu privire la resursele de predare.

Recomandările acestea au fost transmise școlilor de către autoritățile daneze în iulie 2025 și au fost preluate și prezentate de rețeaua europeană Eurydice pe 18 noiembrie 2025.

Ce este Eurydice

Eurydice este rețeaua Comisiei Europene ce reunește 43 de birouri naționale europene care furnizează date și elaborează analize privitoare la sistemele educaționale europene. Eurydice publică rapoarte privitoare la modul în care funcționează sistemele educaționale din aceste țări europene, studii comparative și date pe diferite subiecte legate de educație.

„Eurydice sprijină luarea deciziilor politice în educație”, se arată în descrierea rețelei europene. Birourile Eurydice (unitățile naționale) din fiecare țară sunt numite de autoritatea publică responsabilă de domeniu în fiecare stat, de obicei această autoritate fiind ministerul care gestionează politicile educaționale în țara respectivă.

Foto: © Suriya Phosri | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Ministerul Educatiei este responsabil pentru curicula scolara! Aceasta ar trebui sa fie ca Constitutia si nu modificata in fiecare an.
    Profesorii culeg informatiile si se pregatesc din manuale/carti scrise, apoi le predau elevilor.
    AI-ul este un divertisment si asa ar trebui sa ramana.
    Folosirea acesteia ar trebui sa se limiteze la orele de specialitate, informatica/IT
    Prin folosirea AI in procesul educational la alte materii copii vor fi indemnati oficial sa foloseasca o ,,scurtatura” , in loc sa munceasca si sa descopere informatia.

  2. voi nu pricepeți că ai ul nu are ce căuta în educație. pai cum antrenezi un sportiv când îl trântești in scaunul cu rotile ?!? zero efort , zero antrenare , zero rezultate .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ramona Gheorghe, medic psihiatru: Adolescentul are nevoie de reperul de neclintit al adultului, deși refuză și spune cu obstinație „eu pot, sunt independent”. Fără adultul pe care îl neagă, în fața căruia se revoltă, este pierdut

„Adolescentul are nevoie, deși refuză, cu obstinație spune «eu pot, sunt independent», de reperul de neclintit al adultului. Fără adultul pe care îl neagă, în fața căruia se revoltă, este…
Vezi articolul
Daniel David

Daniel David: Îi văd pe miniștri vorbind într-o bucurie extraordinară, că scopul școlii este să te facă fericit. Școala nu a fost creată pentru a te face fericit / Școala ne ajută să nu fim proști

Rectorul Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, Daniel David, profesor de psihologie clinică și științe cognitive clinice, spune că „școala nu a fost creată pentru a te face fericit”, așa cum…
Vezi articolul

Subiectele, biletele și baremele de la probele orale de Bacalaureat și de la Competențe digitale și de Limbi străine, ținute sub lacăt de ani de zile de Ministerul Educației. Instituția nu le-a publicat niciodată din 2017 cel puțin

Subiectele/biletele de la probele orale de Bacalaureat și de la Competențe digitale și de Limbi străine, cât și baremele aferente acestora nu au fost publicate de Ministerul Educației după sesiunea…
Vezi articolul

Cum funcționează interdicția social media pentru copiii sub 16 ani în Australia: platformele nu pot verifica vârsta cu buletinul sau alte acte de identitate, pot primi amenzi, iar părinții și copiii nu pot fi sancționați – analiza legii aplicate din decembrie

Parlamentul Australiei a adoptat în 2024 o lege care introduce o vârstă minimă obligatorie de 16 ani pentru utilizarea anumitor platforme de social media. Actul normativ, ”Online Safety Amendment (Social…
Vezi articolul