„Adolescentul are nevoie, deși refuză, cu obstinație spune «eu pot, sunt independent», de reperul de neclintit al adultului. Fără adultul pe care îl neagă, în fața căruia se revoltă, este pierdut”, a declarat Ramona Gheorghe, medic primar psihiatru de copii și adolescenți și psihoterapeut adlerian, pentru Edupedu.ro, în contextul discuțiilor și reacțiilor la miniseria „Adolescence”. Aceasta a vorbit și despre dilema părinților în relația cu adolescenții „Cât de mult este prea mult ca intruzivitate, cât de puțin este prea puțin ca neglijență?”, dar și despre cât de pregătit este un copil devenit adolescent de 13 ani să folosească ce a învățat pentru a se apăra și către cine se duce el ca să se protejeze.
- Amintim că premierul britanic a lansat un avertisment asupra influenței toxice a rețelelor sociale. Keir Starmer a dat exemplu, în Parlament, serialul „Adolescence”: Avem o problemă în creștere. Violența comisă de tineri este abominabilă
„Care sunt lecțiile? Foarte frumos, în ultimul episod [al serialului „Adolescence” – N.Red.], părinții se întreabă: Ce am făcut greșit sau ce am fi putut să facem altfel pentru că acest copil, făcut de noi și noi credem că am făcut lucrurile bine, totuși a ajuns aici? Cât de pregătit este un copil devenit adolescent de 13 ani să folosească ce a învățat pentru a se apăra și către cine se duce el ca să se protejeze?
Pentru ca un copil să se simtă protejat are nevoie de o relație bună cu părinții, bazată pe încredere, cooperare, încurajare, semnificație și sentimentul că el contează”, spune Ramona Gheorghe.
„Lucrurile nu se întâmplă, așa, peste noapte. Ca să ajungi acolo, are loc un proces care poate să nu fie văzut ca părți de la A la B de mintea vulnerabilă a adolescentului. Desigur, nu poate să fie văzut nici de un părinte care nu este prezent și, cu niciun chip, nu poate să fie văzut de o societate care nu analizează.
Adolescentul are nevoie, deși refuză, cu obstinație spune «eu pot, sunt independent», de reperul de neclintit al adultului. Fără adultul pe care îl neagă, în fața căruia se revoltă, protestează, este pierdut.
Adultul părinte să-și păstreze acest reper și să fie cel care dă, fără să aștepte să primească, pentru că adolescentul este în continuare copilul care are nevoie să primească ghidaj, mod de lucru, validarea emoțiilor, model de a folosi într-un mod adecvat emoțiile, indiferent de intensitatea pe care ele o au, pentru că, într-un management nepotrivit al emoțiilor, se întâmplă acele comportamente care sunt pedepsite de societate”, a declarat Ramona Gheorghe.
Declarațiile medicului psihiatru Ramona Gheorghe, pentru Edupedu.ro:
„A fost o provocare să urmăresc miniseria «Adolescența» ca profesionist de sănătate mintală, după o perioadă în care am și întâlnit în cabinet copii cu vârste sub 10 ani care aveau acces fără controlul părintelui la internet, nu neapărat prin conturi de socializare, ci acces prin Youtube la diverse informații media. Primul lucru interesant din film este că personajul este un copil de 13 ani, practic la vârsta la care conturile de socializare nu mai impun o limită de vârstă.
Cât de pregătit este un copil devenit adolescent la 13 ani să facă față provocărilor apărute ca relații sociale virtuale venind dinspre relațiile sociale reale, pentru că adolescența joacă cel mai mult pe scena relațiilor sociale?
În varianta tipică, joacă pe scena relațiilor sociale reale, prin nevoia adolescentului de a aparține grupului de vârstă în care validează tot ce a învățat, bine, rău, de bine sau de rău sau despre bine și despre rău în mediul lui familial.
Care sunt lecțiile? Foarte frumos, în ultimul episod, părinții se întreabă Ce am făcut greșit sau ce am fi putut să facem altfel pentru că acest copil, făcut de noi și noi credem că am făcut lucrurile bine, totuși a ajuns aici? Cât de pregătit este un copil devenit adolescent de 13 ani să folosească ce a învățat pentru a se apăra și către cine se duce el ca să se protejeze?
Aici vorbim despre relație. Pentru ca un copil devenit adolescent sau un copil la oricare dintre vârstele de dezvoltare să se simtă protejat are nevoie să vină din spate cu o relație bună cu părinții lui. Ce înseamnă o relație bună? Înseamnă de încredere, înseamnă de cooperare, de încurajare, de a se simți semnificativ, să știe că el contează acolo.
Cât de mult este prea mult ca intruzivitate, cât de puțin este prea puțin ca neglijență în relația cu un adolescent?
Părinții din film nu prea știau lucruri despre copilul lor. Adică se ducea la școală, venea de la școală, stătea liniștit în camera lui și mai mult de atât nu știau despre el, ce făcea, care erau prietenii lui, unde se ducea cu prietenii lui și vine o întrebare pe care mulți părinți o adresează, o întâlnesc și în cabinet: Cât de mult este prea mult ca intruzivitate, cât de puțin este prea puțin ca neglijență?
Sigur că întrebările acestea sunt variantele extreme. Ar fi mai folositor să funcționăm între ele și nu în neglijență sau în supra-protecție sau în intruzivitate, în control, dar, de multe ori, ne situăm către un pol sau către celălalt. Atunci, rolul profesionistului de sănătate mintală, pe lângă a identifica și a trata și a evalua boli, este să facă și psihoeducație, să fie acolo pentru un părinte care se întreabă la un moment dat Ce mă fac în etapa aceasta de dezvoltare? Cum răspund acestei provocări?, pentru că mulți dintre părinți spun păi, cum să-l opresc, dacă toți copiii au telefoane, conturi, acces la internet.
Poate apărea un fenomen social foarte frecvent, chiar de la vârste mici, de școală primară, copiii fiind expuși la Youtube, să fie între ei competiții sau chiar să se ajungă la un soi de agresivitate intenționată emoțional, nu ești prietenă cu mine pentru că nu știi ce apare pe internetul mare și atunci grupurile se separă sau apar conflicte pe seama unor informații care nu se mai construiesc natural pe experiențele umane firești, de exemplu, ne întâlnim, vorbim, povestim despre ce ne interesează, ne construim împreună zone de interes, ci pe ce vehiculează influencerii, chiar și influenceri de vârste mici, pe diferite grupuri de de socializare.
Aici este un focus foarte important pe care părintele să-l aibă, pentru că un creier al unui copil în dezvoltare este un creier vulnerabil și este foarte important cine scrie prima pagină despre orice. Primești o informație care să fie validată, care poate să fie verificată din mai multe surse sau primești o informație subiectivă a unui influencer care zice așa se face? Pantalonii aceștia trebuie să-i porți. Dacă n-ai pantofii aceștia nu ești valoros. Te imbraci de la second hand, ai haine de… și aici poate să vină orice cuvânt care să fie defăimător și atunci relația se strică, apar tensiuni, apar conflicte, apar lupte de putere, bătaie pe față, adică agresivitate fizică.
Nu putem să excludem școala ca formator de opinie și intervenționist în educație
Copiii fiind mare parte din timpul lor la școală, nu putem să excludem școala ca formator de opinie și intervenționist în educație, iar filmul, cu intenție sau fără, reușește să aducă niște cadre, prototipuri de personaje, ale profesorului, directorului sau facilitatorului, fiecare cu plusuri și cu minusuri și care făceau cumva ca relația să devină într-un anumit fel: profesorul care își pierde autoritatea, profesorul cu autoritate, care reafirmă regula, cu o voce fermă și clasa își aduce aminte și face ceea ce este de așteptat să facă, directorul care se vulnerabilizează, aducând în prim-plan doar o anumită trăsătură a unui om și nu omul pe de-a întregul și, în același timp, facilitatorul, care spune suntem aici, vrem să vă ajutăm, dar finalitatea nu se vede.
Adolescența fiind vulnerabilă și fiind vulnerabilă prin impulsivitate poate să nască ușor victime și agresor în oricare variantă și trecând dintr-o variantă la alta
Bineînțeles că există, ca în orice societate, cum zic eu, corul grec, cei care stau pe margine și nu fac nimic, doar observă. Cei care stau pe margine, așa cum aflăm din psihologia relațiilor, în realitate nu sunt neutri, ci pot să devină agresori. Adolescența fiind vulnerabilă și fiind vulnerabilă prin impulsivitate poate să nască ușor victime și agresor în oricare variantă și trecând dintr-o variantă la alta.
În film, avem victima care a fost victimă, avem aceeași victimă care a fost agresor înainte de a deveni victima finală. Avem personajul masculin care este victimă și care devine agresor și aici e de ridicat marele semnal de alarmă cu privire la vulnerabilitatea adolescentului. Desigur că orice ființă umană poate să fie în această zonă de vulnerabilitate, dar adolescentul este vulnerabil și prin naturalul dezvoltării. Și cât de neașteptat, cum spun și părinții, copilul liniștit care venea de la școală și se ducea în camera lui, se juca pe calculatorul pe care îl ceruse, devine, fără să bage nimeni de seamă, un agresor de temut. Cum se schimbă ulterior atitudinea societății. Toți cei din jur, vecini, colegi de școală, etichetează, pun o amprentă grea pe familie, care devine cauza și care trebuie pedepsită.
Ca să ieșim din nou din niște zone extreme, cine este de vină pentru ce, acesta este un proces dinamic, nu se întâmplă, așa, peste noapte. Ca să ajungi acolo, are loc un proces care poate să nu fie văzut ca părți de la A la B de mintea vulnerabilă a adolescentului. Desigur, nu poate să fie văzut nici de un părinte care nu este prezent și cu niciun chip, nu poate să fie văzut de o societate care nu analizează.
Adolescentul are nevoie, deși refuză, cu obstinație spune eu pot, sunt independent, de reperul de neclintit al adultului
E foarte interesantă suspiciozitatea adolescentului pe tot parcursul interviului psihologic și toată dinamica arată uneori, poate cu note foarte acute, cum se poate transforma într-un parcurs scurt un om, de la a fi calm, la a răbufni, ca impulsivitate, prin lipsa controlului, iar o trăsătură a adolescenței, controlul dopaminergic frontal este under construction, se construiește. Astfel încât, adolescentul are nevoie, deși refuză, cu obstinație spune eu pot, sunt independent, de reperul de neclintit al adultului. Fără adultul pe care îl neagă, în fața căruia protestează, se revoltă, fără acest adult, este pierdut.
Adultul părinte să-și păstreze acest reper și să îl păstreze cu rolul tranzacțional al părintelui, cel care dă, fără să aștepte să primească, pentru că adolescentul este în continuare copilul tranzacțional care are nevoie să primească ghidaj, mod de lucru, validarea emoțiilor, model de a folosi într-un mod adecvat emoțiile, indiferent de intensitatea pe care ele o au, pentru că, într-un management nepotrivit al emoțiilor se întâmplă acele comportamente care, unele dintre ele, sunt pedepsite de societate.
Pedeapsa vine exact așa: intempestiv, cu bușteanul în ușă, cu pușca îndreptată înspre tine, cu casa întoarsă pe dos, pentru că societatea amendează drastic comportamentele violente extreme. Nu se mai interpretează asta. Nu stă nimeni să-ți dea o explicație pentru ce. Așa se face și dacă societatea amendează comportamentele extreme, între ele avem de învățat cum să amendăm comportamente, nu să le amendăm în sensul că să le pedepsim și cum să ajutăm ca ele să fie restructurate într-o manieră de cooperare.
Pedepsele în realitate nu funcționează niciodată nici pentru copilul mic, pentru că copilul mic nefuncționând într-o modalitate rațională, el nu se teme de consecința probabilă a pedepsei, ci doar îi este frică și el blochează un comportament doar de frică. Pedeapsa nu funcționează ca modelare comportamentală, ci doar să stârnească frică și frică stârnește și bullying-ul, subiect extrem de important adus în discuție. De fapt, asta a fost și tema de la care s-a pornit crearea acestei miniserii, de la creșterea comportamentelor de bullying în școlile din Marea Britanie și lucrul acesta se întâmplă și la noi.
Adolescența funcționează la nivel de limbaj cu argouri și jargoane pe care avem nevoie să le cunoaștem, ca să traducem comportamentele copiilor
Ca adult nu înțelegi emoji-urile, pentru că este un alt limbaj și pentru că nu ești atent. Există un personaj important, un alt adolescent care atrage atenția. Atenție, atenție, trebuie căutat limbajul. Pornești de la ce semnifică ei prin mesajele pe care și le trimit, pentru că ei vorbesc o altă limbă. Adolescența este cu totul o altă bucată din ființarea unui om și care, da, funcționează la nivel de limbaj cu argouri și jargoane pe care avem nevoie să le cunoaștem, ca să traducem comportamentele copiilor.
Fără să le cunoaștem și judecând prin ochelarii noștri, prin propriile noastre oglinzi, n-o să ajungem la motivul pentru care… sau la sens. Și un adolescent, și un copil mic, și un adult au un sens pentru care se poartă într-un fel, sens care poate să fie cunoscut sau necunoscut, adică este conștientizat sau nu, dar, în momentul în care te apleci asupra lui, poți să-l conștientizezi, să-l aduci în realitate, testarea realității, așa încât omul să poată, într-un final, așa cum se întâmplă și în film, să spună am hotărât să pledez vinovat. Adică, acceptarea, până la urmă, și a actului, și a consecinței.”
- Dr. Ramona Gheorghe este medic primar psihiatru de copii și adolescenți și psihoterapeut adlerian, cu 13 ani de practică în clinica spitalicească și de ambulator, coordonator de echipe multidisciplinare de evaluare și intervenție în tulburările psihice la copil și adolescent, lector de cursuri de psihodinamică a psihopatologiei.
- Interviul a fost acordat Edupedu.ro la Congresul Național de Psihiatrie care s-a desfășurat în perioada 19-22 martie, la Sibiu. Detalii despre Congres, aici
Foto: ID 186887539 © Fizkes | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
Citește și:
Premierul britanic, avertisment asupra influenței toxice a rețelelor sociale. Keir Starmer a dat exemplu în Parlament serialul „Adolescence”: Avem o problemă în creștere / Violența comisă de tineri este abominabilă
STUDIU OMS Peste 22% dintre copiii români de 11-15 ani suferă de sevraj psihologic, atunci când le este tăiat accesul la telefon. Cercetătoarea Diana Tăut: Le-am dat o cheie digitală de gât și i-am abandonat în spațiul virtual. Prima linie de intervenție sunt părinții
România este pe primul loc la folosirea problematică a social media de către copii și adolescenți, cu un procent de două ori mai mare decât media țărilor din studiul OMS. Comportamentul e asociat cu probleme mintale, sociale și de școlarizare
Andreea Pavel - G4Media.ro
C.I.
Redacția
Virgil Iordache
Raluca Pantazi
Cristina Lazurca