Scandalul de plagiat al ministrului Justiției, Radu Marinescu: la Universitatea din Craiova, Comisia de Etică ar putea discuta la rubrica „Diverse”, într-o ședință ce va avea loc luni, dacă se autosesizează în acest caz, spune președintele Comisiei, Sorin Enache

267 de vizualizări
Universitatea din Craiova / Foto: Universitatea din Craiova
Comisia de Etică a Universității din Craiova, forul care poate, conform legii, să analizeze în vederea unor eventuale măsuri acuzațiile de plagiat aduse ministrului Justiției, Radu Marinescu, ar putea include într-o ședință programată pentru azi, 12 ianuarie, discuții pentru a vedea dacă se autosesizează în cazul acestor acuzații, a declarat luni dimineață, pentru Edupedu.ro, șeful acestui for, profesorul Sorin Enache. Radu Marinescu este acuzat, într-o anchetă publicată de jurnalista Emilia Șercan în Pressone.ro, că ar fi plagiat 140 de pagini din cele 247 ale tezei de doctorat susținute în 2009 la Universitatea din Craiova.

Contactat luni dimineață pentru a vedea dacă și când se va sesiza Comisia de Etică a instituției de învățământ superior în acest caz, președintele Comisiei, profesorul Sorin Enache, a declarat că „nu pot să vă spun până nu se întâlnește comisia. Nu iau eu hotărârile în locul comisiei. Deocamdată avem o ședință în care vom discuta și această problemă”.

Întrebat dacă această ședință va avea loc azi, el a răspuns că „deocamdată, astăzi, avem o altă ordine de zi. O să încercăm la ‘Diverse’ să băgăm problema, să vedem dacă ajungem la o concluzie”.

Pressone.ro a scris că ministrul ar fi plagiat masiv conținut din lucrări publicate anterior de alți autori. Conform analizei PressOne, fragmentele copiate se întind pe zeci de pagini consecutive și provin din cel puțin trei surse diferite, fără ghilimele sau indicarea clară a autorilor. Teza, intitulată „Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil”, a fost susținută la Universitatea din Craiova. Radu Marinescu a respins, pentru Pressone, acuzațiile de plagiat și a spus că lucrarea a fost realizată „în conformitate cu normele academice de la acel moment”. – vezi investigația completă

Conform Legii 199/2023 a învățământului superior, abaterile de la normele de etică, inclusiv plagiatul sunt verificate de comisiile de etică universitară (Art. 171). Aceasta analizează și soluționează abaterile de la normele de etică pe baza sesizărilor primite sau prin autosesizare (Art. 163 c)).

  • Potrivit legii, sesizările trebuie să treacă mai întâi printr-un „control al admisibilității”, iar în cazul sesizărilor de plagiat analiza trebuie să țină cont „de condițiile de legalitate în vigoare la momentul redactării tezei de doctorat care a stat la baza emiterii și acordării titlului de doctor, respectiv a diplomei de doctor, fără a putea reevalua fondul științific al tezei de doctorat”. Hotărârile comisiei reprezintă un act administrativ. Pe baza cărora universitățile aplică sancțiuni, prin decizie a rectorului. Hotărârile comisiei de etică pot fi contestate la una din trei comisii cu atribuții în domeniul eticii – CNATDCU, CNEMU sau CNECSDTI (Art. 172 (5)). Sancțiunile sunt puse în aplicare prin decizie a rectorului, iar în cazul plagiatului decizia e comunicată ministrului Educației, care formulează acțiune în contencios administrativ pentru anularea titlului de doctor.
Ce spune Legea 199/2023:


Articolul 168

(1) Abaterile de la normele de etică și deontologie în activitatea didactică și de cercetare universitară includ:

(…) h) plagiatul (…)”.

Articolul 171

(1) Încălcările art. 168 se verifică de comisiile de etică universitară.

(2) Orice persoană poate sesiza comisia de etică universitară din instituția de învățământ superior cu privire la săvârșirea unei fapte ce poate constitui abatere de la etica și deontologia universitară. Sesizarea se face în scris sau online și se înregistrează la registratura instituției de învățământ.

(3) Toate sesizările primite de comisia de etică universitară, de la nivelul instituției de învățământ superior, sunt înregistrate, indiferent dacă acestea sunt admisibile sau inadmisibile. Numărul de înregistrare va fi transmis către petenți, la adresa de contact menționată.(

4) Orice sesizare primită de comisia de etică universitară va fi supusă unui control al admisibilității, în conformitate cu prevederile Codului de etică și deontologie universitară. Toate sesizările cuprind în mod obligatoriu o motivare argumentată privind nerespectarea normelor de etică și deontologie profesională, cu exemple concrete și cu indicarea considerentelor justificative și a surselor de documentare. Alte condiții de admisibilitate sunt stabilite prin Codul de etică și deontologie profesională. În cazul în care sesizarea nu îndeplinește criteriile de admisibilitate, comisia de etică adoptă o hotărâre de respingere ca inadmisibilă a sesizării.

(5) Comisia de etică universitară, de la nivelul instituției de învățământ superior, păstrează confidențială identitatea autorului sesizării.

(6) În cadrul procedurii de cercetare prevăzute la alin. (2), persoana cercetată va fi convocată în scris de către președintele comisiei de etică universitară, precizându-se obiectul, locul, data și ora întrevederii. Neprezentarea persoanei cercetate la convocarea făcută, fără un motiv obiectiv, comunicat în scris, dă dreptul comisiei de etică universitară să continue cercetarea în vederea soluționării sesizării.

(7) Membrii comisiei de etică universitară au obligația să analizeze cu obiectivitate, în mod imparțial, faptele sesizate. Este interzisă exprimarea în spațiul universitar sau în afara lui a oricărei opinii anterior rezoluției finale de stabilire a existenței abaterii, cu privire la vinovăția persoanei cercetate.

(8) Comisiile de etică universitară analizează sesizările cu privire la plagiat, ținând cont de condițiile de legalitate în vigoare la momentul redactării tezei de doctorat care a stat la baza emiterii și acordării titlului de doctor, respectiv a diplomei de doctor, fără a putea reevalua fondul științific al tezei de doctorat.

(9) Procedura de verificare se finalizează cu adoptarea unei hotărâri de admitere sau respingere care vizează fondul sesizării, motivată în fapt și în drept.

(10) Hotărârea comisiei de etică universitară reprezintă un act administrativ și trebuie să cuprindă explicit în textul acesteia faptele care au condus la sancționarea persoanei vizate, temeiul legal, respectiv considerentele pentru care comisia de etică universitară a înlăturat argumentele formulate de autorul sesizării.

Art. 172 include ce se întâmplă după verificările Comisiei, în diverse situații. Între altele, articolul arată:

(…) (4) Comisiile de etică universitară, de la nivelul instituțiilor de învățământ superior, cercetează existența abaterilor de la normele de etică și deontologie universitară și se pronunță în termen de 45 de zile calendaristice de la primirea sesizării, prin hotărâre motivată în baza unui raport, care se comunică persoanei cercetate și persoanei care a formulat sesizarea. Deciziile comisiilor de etică se publică pe site-ul instituției în cadrul căreia funcționează comisia de etică.

(5) În termen de 30 de zile de la comunicare, hotărârea de admitere sau de respingere prevăzută la art. 171 alin. (9) poate fi contestată la CNATDCU, CNEMU sau Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, după caz. CNATDCU sau CNEMU, după caz, se pronunță prin decizie motivată în termen de 45 de zile calendaristice, care se comunică instituției de învățământ superior, comisiei de etică universitară. Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării se pronunță în conformitate cu prevederile Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, cu modificările și completările ulterioare. (…)”


2 comments
  1. Universitatile din Romania au probabil multe doctorate cu semne de intrebare, mai ales la facultati umaniste, de drept, de economie.
    Doctoratul a fost emblema pe care si-au dorit-o si obtinut-o multe persoane potente, fiind un mijloc de afirmare si promovare in cariera profesionala sau politica.

  2. Nu vă sesizați, puneți capul în nisip!! Ce vreți să arătați că a plagiat 140 pagini?? Le aveți pe două coloane, ce să anchetați??
    Voi verificați cu softul antiplagiat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Concedii neefectuate ale profesorilor și angajaților din școli. Până pe 31 ianuarie, toate școlile din județul Dolj vor transmite inspectoratului școlar datele despre rechemările din concediul de odihnă

Toate școlile din județul Dolj vor transmite inspectoratului școlar, până la data de 31 ianuarie, datele despre rechemările din concediul de odihnă şi concediile neefectuate ale angajaților, potrivit unei adrese a…
Vezi articolul
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

Noile salarii ale profesorilor, pe baza majorărilor din OUG 57/2023, nu pot fi calculate cu aplicația de salarizare, pentru că aceasta nu a fost încă actualizată, transmit inspectoratele școlare

Aplicația de salarizare din Învățământ nu a fost actualizată, potrivit unui anunț al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. „Statele de personal și plată pentru luna iunie 2023 nu se lucrează în versiunea…
Vezi articolul
Reducerea birocrației din școli

VIDEO Parlamentarii USR anunță că au depus peste 200 de amendamente la proiectele legilor Educației / Ștefan Pălărie: Proiectele actuale ale legilor PSD-PNL nu fac altceva decât să lase sistemul așa cum este

Grupul parlamentar al USR anunță că a depus peste 200 de amendamente la proiectele legilor Educației, potrivit unei declarații făcute de Ștefan Pălărie, senator, într-o conferință de presă. Anunțul are…
Vezi articolul