Școală de vară gratuită pentru elevii din clasele V-VIII. Programul este online și profesorii vor face educație remedială la Română și Matematică. Elevii cu cel mai bun progres primesc burse de 2.500 lei / Înscrieri deschise pentru elevi și profesori

13.872 de vizualizări
Școală de vară gratuită
Școală de vară gratuită Foto: AER
Program gratuit de educație remedială în această vară, pentru elevii din clasele V-VIII, anunță Alianța pentru Educație Remedială, o inițiativă non-profit ale unor entități cu activități în Educație. Programul vine în sprijinul elevilor care au nevoie de educație remedială la limba română și matematică, fie că provin din mediul urban, din mediul rural sau din zonele defavorizate, potrivit unui comunicat primit de EduPedu.ro.

Elevii cu cel mai bun progres pe parcursul programului (Școală de vară gratuită) vor primi 40 de burse pentru anul școlar 2021-2022, a câte 500 de lei lunar, timp de 5 luni, finanțate integral de Asociația Dedeman sub promisiunea “Planuri de Bine pentru Educație”, se mai arată în comunicat.

Elevii se pot înscrie în program până în data de 31 iulie, iar profesorii până în data de 12 iulie. Prima etapă a Școlii de Vară, după înscriere, constă în testarea sumativă pentru evaluarea nivelului de cunoștințe. Aceasta va fi realizată pe platforma www.brio.ro, iar pe baza rezultatelor obținute se vor forma mai multe grupe de elevi, în funcție de clasă și nivel. Toți elevii vor urma orele remediale online, pe web sau în aplicația mobilă, prin intermediul Kinderpedia, iar profesorii vor fi atent selectați de către MagicSchool. 

Școală de vară gratuită

Profesorii de matematică și de limba română care au reușit să se adapteze la exigențele învățământului online și au demonstrat că stăpânesc foarte bine tehnicile acestuia de învățare și evaluare sunt invitați să se înscrie pe pagina web a proiectului și, în urma unui proces de selecție, vor fi invitați să facă parte din echipa de profesori care va susține orele de educație remedială planificate pentru această vară. Vor fi remunerați pentru activitatea lor, vor fi pregătiți pentru a putea lucra cu instrumentele de educație digitală puse la dispoziție de companiile care s-au alăturat proiectului și vor beneficia de suport și consultanță pe toată perioada programului.

Alianța pentru Educație Remedială este o inițiativă non-profit a unui grup de entități ce acționează în mediul școlar, care doresc să pună umărul la îmbunătățirea nivelului educațional al copiilor din România, sprijinind procesele de învățare și evaluare: Brio®, Kinderpedia, Magic School și Livresq. 

Alianța pentru Educație Remedială creează un precedent de excepție pentru sistemul nostru de educație. Această inițiativă va veni în sprijinul a două mii de elevi de gimnaziu care vor beneficia gratuit de cursuri prin care să poată recupera materia pierdută în acest an școlar. În plus, va constitui un reper și un model pentru viitoarele politici publice privind diminuarea inechității din școlile noastre, punând la dispoziția celor cu putere de decizie experiență și strategii validate concret prin implicarea unui număr semnificativ de copii și profesori. Așa că, în finalul rândurilor de față, formula de încheiere nu va fi «vacanță plăcută», ci «hai, la treabă»”, potrivit lui Marcel Bartic, Coordonator educațional al Școlii AER.

„Ne-am implicat cu tot sufletul în proiectul A.E.R. deoarece credem cu tărie că orice copil care își dorește să progreseze trebuie să aibă această șansă. Pe Kinderpedia, oferim fiecărui profesor și elevilor săi un instrument digital complet pentru activitatea de la clasă, un mediu de lucru prietenos și intuitiv, accesibil deopotrivă de pe web cât și din aplicațiile mobile native” – Daniel Rogoz, Co-fondator și CEO Kinderpedia.

Cum vor avea loc orele remediale

Calendarul școlii remediale de vară va cuprinde două sesiuni de câte două ore pe săptămână, sub îndrumarea unor profesori dedicați. Orele remediale se vor desfășura online, sincron, pe platforma Kinderpedia. Se vor realiza lecții video, elevii vor primi teme, note și calificative, vor putea comunica prin mesagerie direct cu profesorii și vor avea acces zilnic la statistici de utilizare. Lecțiile asincrone vor fi concepute de către profesori pe platforma Livresq și elevii le vor lansa direct din Kinderpedia. 

„Există carențe importante la nivel național în ceea ce privește nivelul de pregătire al elevilor și este nevoie să ne implicăm acum, în număr cât mai mare, pentru a salva viitorul acestor generații de copii. A.E.R. reprezintă, cu siguranță, un sprijin real pentru educația din țara noastră. Credem că prin efortul comun depus pentru «Școala Remedială de Vară» vom reuși să oferim o binemeritată gură de oxigen învățământului din România“Cosmin Mălureanu, CEO Ascendia, Livresq.

„Așa cum am spus mereu, vom pune umărul la orice inițiativă care va veni în sprijinul copiilor. Pentru că orice punct câștigat în plus pentru un copil înseamnă pentru el o șansă în plus. Și educația ar trebui să fie despre asta, despre a-i oferi fiecărui copil toate șansele posibile” – Gabi Bartic, COO Brio.

Cursurile Școlii de Vară se vor încheia la finalul lunii august, când elevii vor trece printr-o nouă etapă de testare pe www.brio.ro, pentru a evalua progresul realizat. Tot atunci vor fi desemnați și cei 40 de bursieri cu cel mai semnificativ progres.

Foto: AER


20 comments
  1. Pe brio.ro nu putem da testul initial la matematica

  2. am citit ca sunt 100000 de locuri. Chiar s=au ocupat toate? Mi-e greu sa cred, dar….Ma interesa pentru o eleva care a terminat cls. a VII-a.

  3. Buna seara. Ati anunțat inițial ca înscrierile pentru elevi se realizeaza până pe 31 iulie, iar acum am constatat că platforma pentru înscrieri este inchisa de pe data de 12 iulie, mai modificați cumva ceva? Ne dorim foarte mult sa ne înscriem.
    Va multumesc.

  4. Buna ziua
    Se mai pot face înscrieri pentru întârziati? Am văzut că inițial înscrierile pentru elevi erau până la 31 iulie. ..după accesarea linkului de înscriere ultima dată era 12 iulie. Multumesc frumos

    1. Bună ziua.Eu am înțeles ca înscrierile sunt pana pe data de 31 iulie.Astazi am încercat sa ma înscriu și nu am putut.Cum ma pot înscrie,deoarece spune ca toate locurile sunt ocupate..?

  5. Buna ziua,

    Doresc sa o inscriu pe Zgubea Sara la aceste cursuri. Va rog sa imi spuneti ce acte sunt necesare si cand vor incepe cursurile, precum si cand se va da testarea.

    Va multumesc,
    Simona Sas

  6. Pare-se că și cei care promovează programul au nevoie de educație remedială la limba română, acordul inițiativei cu entitățile fiind de nota 2 la nivel gramatical.

    1. In caz daca nu ati a aflat asta e o mare teapa.
      Tot ce vor sa faca e sa convinga parinti sa isi trimita copii la „cursuri remediale” care ofera pentru cei mai buni burse in valoare de 2500 de lei.
      Aici ei profita de „frica” unora. Suma pare gigantica iar orice parinte s-ar bucura sa poata sa primeasca aceea suma iar copilul respectiv sa primeasca asa zise cursuri remediale. Nu picati in plasa cel mai probabil copilul dumneavoastra o sa isi piarda timpul iar daca va intereseaza bani nu aveti principi.

  7. Concret, cu cât si când vor fi platiti profesorii pentru aceste ore ? Ma tem sa nu fie tot o teapa, cum au fost remedialele lui Campeanu.

    1. http://www.aer.school Inscrie-te si te vei convinge de calitatea si credibilitatea echipei cu care vei lucra

  8. Pe cand si pt liceeni?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Școala Remedială de Vară 2021 / Foto: Alianța pentru Educație Remedială

Campanie susținută de Brio.ro

Tabletele cumpărate de stat pentru elevi le-au fost cerute înapoi de multe școli, în vacanța de vară. „Lăsați tabletele elevilor să învețe!” – face apel directorul școlii remediale de vară, Marcel Bartic / Orele gratuite au atras 2.000 de copii și 50 de profesori

Foarte multe școli le-au cerut tabletele copiilor înapoi. Ele zac în depozite, când ar fi putut să participe elevii, cu ele, la ore remediale. „Lăsați-le tabletele elevilor să învețe!” este…
Vezi articolul

Înscrieri Future Ready 6.0, pentru elevii de 10-14 ani din rural și orașe mici / Primele cursuri gratuite luna aceasta: securitate cibernetică, gândire critică și analiză a informației (P)

Simplon România anunță lansarea celei de-a șasea ediții a programului Future Ready – Dezvoltăm competențele generațiilor viitoare, dedicat copiilor cu vârste între 10 și 14 ani din mediul rural și…
Vezi articolul

Campanie susținută de Brio.ro

Mai sunt trei zile pentru înscrierea testelor în Etapa a 2-a la Olimpiada digitală de matematică Brio Challenge. Timpul contează! Cei mai buni 10 elevi de la fiecare clasă merg în finala de pe 29 mai

Elevii care s-au înscris în a doua etapă a concursului de matematică Brio Challenge mai au la dispoziție trei zile să-și înscrie testele din această fază. Etapa de depunere a…
Vezi articolul

Esențial pentru elevi: formarea competențelor digitale reale – concurs #Back2School cu premii laptop și tablete și certificare ICDL Profil BAC / NOU pentru profesori: module de AI, Cyber Security sau Pedagogie Digitală (P)

Sfârșitul verii aduce o realitate incomodă pentru școala românească: austeritatea pune sub presiune un sistem educațional deja fragil. Dar în acest context complicat, digitalizarea nu trebuie doar să reziste —…
Vezi articolul

„Scandalul” subiectelor la evaluarea de la clasa a IV-a. Profesorul Dragoș Iliescu, expert OECD în testare educațională: Putem face un astfel de exercițiu de ”framing” cu orice text din manuale. Moromete abuzator, în scena iconică în care Paraschiv se frige cu fasolea fierbinte. La anul, la evaluarea de clasa a IV-a: Vine, vine, primăvara (dar, atenție, fără ruptul florilor!)

Subiectele la Limba română de la evaluarea națională la clasa a IV-a sunt sau nu adecvate scopului acestei testări de verificare a literației? Este textul propus copiilor traumatizant? Este lungimea…
Vezi articolul

Campanie susținută de Brio.ro

Bogdan Enescu, primul profesor olimpic internațional la matematică cu elevi medaliați la Olimpiada Internațională de Matematică: O societate bazată pe pile nu funcționează în momente de criză / La clasă nu mai fac ca pe vremuri, să le predau absolut tot. Ca să câștig timp în a face exerciții, îi responsabilizez și pe ei

Are sute de ore de predat matematică online pentru elevii de liceu cărora le este profesor. Dincolo de orele de la școală, folosește de ani de zile aplicații și soluții…
Vezi articolul