Scopul meu iniţial a fost să scriu o scrisoare deschisă pentru ministrul educaţiei, o scrisoare în care să-i aduc la cunoştiinţă unele nereguli, abateri, inconsistenţe etc… Apoi mi-am dat seama de inutilitatea demersului.
În mod normal în urma unor sesizări apărute în presă instituţia vizată demarează o anchetă care să verifice lucrurile apoi să dispună, acolo unde este cazul, îndreptarea lor. Dar în România nimeni nu răspunde, nimeni nu e de vină, ceilalţi sunt de vină, nu e nicio greşeală doar o altfel de interpretare, s-a respectat legea… cam aşa ar suna răspunsurile posibile.
Mai mulţi factori concură la acest lucru: oamenii puşi în funcţii înalte din statul român, puşi politic să ne înţelegem, sunt foarte slab pregătiţi în domeniile pe care le reprezintă (bineînţeles, nu toţi) dar la ministerul educaţiei aşa a fost de mult timp încoace.
De exemplu, actualul ministru nu ştie că bacalaureatul se promovează cu media 6 având nota cel puţin 5 la fiecare disciplină. Apoi comunicarea lor publică şi cu cei din subordine este sub orice critică. Nu ştiu să comunice nici folosind IA, vezi cazul doamnei Monica Anisie care răspundea la întrebările comisiei ce urma s-o certifice ca ministru cu Chat GPT. Ea ştia despre ce era vorba dar doar verifica inteligenţa artificială dacă ştie. Pe urmă de la Mircea Miclea încoace niciun ministru, secretar de stat nu a ţinut cu învăţământul. Toţi au urmat linia guvernării din care făceau parte. Poate sunt subiectiv, mai bine subiectiv decât prost şi obedient.
Mai multe jaloane din PNRR au fost ratate, de la obiective de construire de spitale regionale pâna la faimoasa lege a salarizării. Şi aici nu înţeleg cum timp de 4 ani nimeni n-a fost în stare să facă o lege echitabilă, asumată de toate forţele politice etc…
Pentru noi, cei din învâţământ, a fost cea mai mare păcăleală. În urma grevei din 2023 urma ca profesorii să primească, în noua lege, un salariu mai bun decât cel din prezent. Am mai avut o lege de creştere a salariilor în 2008, cu 50%, care n-a fost pusă niciodată în practică, ulterior fiind abrogată de guvernul Tăriceanu. Nici legea care prevede 6% din PIB pentru educaţie n-a funcţionat niciodată, mai mult de vreo câţiva ani bugetul scade de la anual.
Bineînţeles că nimeni nu-i de vină: preşedintele nu, partidele nu, politicienii nu, economiştii, magistraţii cu atât mai puţin. Cred că profesorii sunt de vină, cel puţin aşa reiese din lectura guvernamentală, ăsta fiind şi motivul pentru care norma a crescut cu 2 ore, plata cu ora a fost redusă drastic, au existat comasări de clase şi şcoli. Şi toate astea vin într-o perioadă în care reformele au fost blocate: regionalizarea nu se poate face, administraţia nu poate fi rărită, acolo unde e cazul, parlament cu 300 de aleşi nu se poate face ş.a.m.d. Explicaţia cea mai simplă e că nu avem acorduri politice. Asta însemmnă că niciun politician nu-şi poate asuma lucruri de genul acesta. Bolojan doar a zgâriat un pic suprafaţa gheţarului corupţiei şi al intereselor şi guvernul lui a picat cum ai zice peşte.
De aceea eu unul nu-i mai cred. Cu toţii sunt vinovaţi şi, ca nişte copii, dau vina de la unul la celălalt. Preşedinte, guvern, partide politice, politicieni, servicii secrete, înalţi funcţionari, funcţionari, directori, responsabili… M-aş bucura să văd un singur om de stat că-şi asumă rolul de ţap ispăşitor. Nu o să găsim aşa ceva nici în următoarele 20 de mandate.
Revin la Ministerul Educaţiei. În prezent, suntem în situaţia în care trebuie organizat concursul de directori de şcoli care a fost amânat nepermis de mult. Oare de ce? Ca nu cumva politicienii să fie deranjaţi de oamenii pe care tot ei i-au girat. În mod normal concursul trebuia organizat în vacanţă, din moment ce anul şcolar începe la 1 septembrie. Încă o ratare. Până atunci există directori şi adjuncţi numiţi de inspectoratele judeţene în urma unei proceduri total netransparente şi nedemocratice, oameni mai mult sau mai puţin puşi din pix.
În vară, ministerul a cerut şcolilor să vadă dacă există profesori care ar obţine, de principiu, acordul consiliului profesoral pentru a fi directori interimari. La liceul meu, un orăşel din judeţul Hunedoara, eu mi-am exprimat dorinţa de a fi interimar şi o profesoară de franceză. Directoarea plină, care deţine funcţia de cel puţin 25 de ani (nici măcar nu a apucat să fie profesoară, v-a ieşi la pensie neştiind ce însemnă să fi profesor), şi pe care am criticat-o cu argumente în repetate rânduri, nu ne-a prezentat procedura până la capăt, astfel încât nici eu, nici profesoara de franceză nu am fost numiţi interimari.
A fost numită director plin tot ea, iar adjunct o profesoară de chimie (foarte bună de altfel, căreia nu i se poate reproşa nimic). Pentru mine nu e o mare pagubă, dar reclam faptul că inspectoratul trebuia să publice procedura, să fie transparent şi să vadă ce rezultate poate obţine.
Ce Dumnezeu de transparenţă să avem de la doamna inspector general când, în primăvară, cerându-i să publice lista de corectori la olimpiada judeţeană de ştiinţe socio-umane, a trimis o hârtie în care specifica faptul că olimpiada s-a desfăsurat conform reglementărilor în vigoare.
Şi judeţul Hunedoara nu e singurul din ţară care procedează netransparent, care nu ştie să comunice, care alocă funcţiile de directori, inspectori etc. clientelei.
Poate lucrurile acestea ar trebui să dispară. Dar nu acum, când ţara e într-o profundă criză şi are nevoie de stabilitate.
_______________
Despre autor: Ciprian Dîrjan este profesor de științe socio-umane la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși”, Petrila, județul Hunedoara.
Nota redacției: Opinia profesorului este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cadrele didactice să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze exemplele de bună-practică. Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.
