Ședință publică a sindicatelor profesorilor, pe tema grevei din școli, organizată miercuri, la ora 16, în prezența presei. Premierul Ciucă, Marcel Ciolacu, Ligia Deca, Marius Budăi și Adrian Câciu au fost invitați de la ora 17

Marius Nistor, Simion Hăncescu și Anton Hadăr / Foto: Gov.ro

Miercuri, 24 mai, are loc o ședință a sindicatelor din Educație, pe tema grevei profesorilor, la care sunt invitați reprezentanții Guvernului, după cum au anunțat ieri liderii de sindicat. Angajații din sistemul de Învățământ continuă greva miercuri, 24 mai, pentru a treia zi. De luni, au intrat în grevă peste 150.000 de profesori și peste 70.000 de angajați care fac parte din categoria personalului didactic auxiliar și nedidactic.

„Noi începem ședința la ora 16 și la ora 17 sunt invitați ministrul Educației, ministrul Muncii, ministrul de Finanțe și, bineînțeles, dl. prim-ministru și dl. Marcel Ciolacu”, a declarat Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret.”

Marți, 23 mai, sindicatele din Educației au fost invitate la o discuție informală de către premierul Ciucă. După ce s-a încheiat întâlnirea, reprezentanții profesorilor au transmis că va continua greva.

Liderii de sindicat acuză Ministerul Educației că încearcă să facă presiuni prin inspectoratele școlare pentru ca profesorii să înceteze greva.

Edupedu.ro. a scris că Ministerul Educației a făcut precizări pentru directorii de școli, despre angajații care iau parte la greva generală. Prevederi din trei acte normative au fost puse într-o adresă fără explicații pentru conducerile școlilor și făceau trimiteri și la amenzi.

Sindicatele demontează însă documentul trimis de Minister, punct cu punct: Conține dispoziții contradictorii și creează o presiune nejustificată asupra directorilor.

Potrivit sindicatelor, perioada grevei se consideră vechime în muncă și nu afectează obținerea gradelor didactice pentru profesori.

De ce fac profesorii grevă. Revendicările sindicatelor din educație:
Citește și:
A treia zi de grevă generală în școli și grădinițe, miercuri. Joi este anunțat un marș de amploare în București
VIDEO Ciucă, în întâlnirea cu președintele Federației Părinților și șefa Consiliului Elevilor: Nu creștem acum salariile profesorilor „pentru că producem o altă inechitate“ / Greva ne afectează inclusiv economic
BREAKING Greva generală în școli continuă, iar joi va fi miting de amploare în București. Liderii sindicali, după discuția informală cu premierul Ciucă și liderul PSD Marcel Ciolacu: Nu am primit o soluție în așa fel încât să fim mulțumiți. În acest ritm vom avea, Doamne ferește!, săptămâni de grevă
Confuzie creată în rândul directorilor de școli și angajaților aflați în grevă generală, printr-un document trimis de Ministerul Educației care făcea trimiteri și la amenzi / Sindicatele îl demontează punct cu punct: Conține dispoziții contradictorii și creează o presiune nejustificată asupra directorilor
BREAKING Grevă generală în educație, din 22 mai, pe termen nelimitat, anunță reprezentanții celor trei mari sindicate din învățământ / Elevii să stea acasă, spun sindicaliștii. Regulile generale, anunțate de reprezentanții profesorilor – document
„Au încercat un șantaj emoțional sau de altă natură, au încercat să îndrepte părinții și elevii împotriva noastră“, spune Marius Nistor, de la FSE Spiru Haret, despre cum a fost la Guvern, cu premierul Ciucă: Nu este normal așa ceva, dacă ne dorim să trăim într-o societate normală, democratică
Mai multe asociații ale elevilor dezaprobă declarațiile președintei Consiliului Național al Elevilor privind greva profesorilor și susținerea Guvernului: Suntem solidari cu profesorii noștri
Karina Dorobanțu, elevă în clasa a XI-a: Elevii de azi sunt guvernanții zilei de mâine. Oare nu vom depinde unii de ceilalți?
Mai multe organizații de părinți se delimitează de apariția la pupitrul Guvernului a președintelui Federației Naționale a Părinților / Acestea susțin revendicările profesorilor care sunt în grevă generală
Marius Nistor, președinte FSE, acuză presiuni ale ministerului Educației pentru renunțarea la grevă: “Este vorba de toate documentele care vin în momentul de față de la Ministerul Educației către unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare”
Daniel Funeriu: “Proiectul României educate ne-a adus profesori cu briceagul la beregată în sală de clasă și ne-a adus pentru prima dată în ultimii 18 ani profesori în stradă” / De la declanșarea grevei generale, Klaus Iohannis nu a avut nicio ieșire publică pe acest subiect
Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest și consilier onorific al premierului Ciucă: Voi pleda pentru ceea ce susțin profesorii / Cu o oră înainte de ședința de Guvern în care a fost aprobată legea educației, ministrul Finanțelor împreună cu alții au scos capitolul de salarizare unde salariul minim trebuia să fie mediu brut pe economie. Dacă eliminăm această piatră de temelie, restul rămâne suspendat în aer și se știa acest lucru
UPDATE Discuțiile premierului cu sindicatele profesorilor, pe tema grevei generale din școli, au început / Este o întâlnire informală, nu au loc negocieri – surse
BREAKING Gest disperat al premierului Ciucă: încearcă să îi învrăjbească pe elevi și părinți cu profesorii, în plină criză în Educație / Șefa Consiliului Elevilor și președintele Federației Părinților, la pupitrul Guvernului: Greva trebuie să se închidă cât mai repede
Orele pierdute să fie recuperate la începutul anului școlar viitor, dacă greva ține 2-3 săptămâni – propunere a reprezentanților părinților și elevilor, de la pupitrul Guvernului
Parlamentul a votat mai mulți angajați și salarii cu până la 50% mai mari la Administrația Fondului pentru Mediu, în plină grevă a profesorilor care cer majorări de lefuri și după ce Guvernul a adoptat reduceri de cheltuieli
Profesorii nu vor încheia mediile elevilor, anunță Simion Hăncescu (FSLI), în contextul în care premierul Ciucă nu a invitat sindicatele la discuții: Greva va continua
UPDATE Evaluarea națională de la clasa a VI-a a fost mutată de Ministerul Educației pe 30 și 31 mai, peste o săptămână, după ce sindicatele au anunțat că testarea nu se susține în timpul grevei generale
Exit mobile version