Marius Nistor, președinte FSE, acuză presiuni ale ministerului Educației pentru renunțarea la grevă: “Este vorba de toate documentele care vin în momentul de față de la Ministerul Educației către unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare”

14.849 de vizualizări
Marius Nistor / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Liderul Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, acuză presiuni din partea Ministerului Educației pentru ca profesorii să oprească greva generală. “Este vorba de toate documentele care vin în momentul de față de la Ministerul Educației către unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare”, a spus Nistor la ieșirea de la discuțiile informale de la Guvern de marți. În urma discuției, liderii de sindicat au anunțat că greva generală continuă și miercuri, în a treia zi, iar joi va fi un miting de amploare.

Liderul FSE, Marius Nistor, acuză presiuni din partea ministerului Educației pentru ca profesorii să oprească greva generală. A fost întrebat de jurnaliști la ieșirea de la întâlnirea informală de la Guvern de marți, dacă sunt și profesori care se gândesc să renunțe la grevă.

“Acuma situațiile sunt diferite. Pot fi colegi care într-adevăr se tem de repercusiune, de punct de vedere financiar, alții poate cedează unor presiuni care sunt exercitate la nivel local. Mai degrabă presiunile sunt cei care-i determină pe un număr redus să renunțe la acțiunea de protest. Dar și mulți alți.

Da, este vorba de toate documentele care vin în momentul de față de la Ministerul Educației către unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare. Dar în momentul în care omul este amenințat cu suspendarea contractului de muncă, cu posibilitatea, în ghilimele, de a avea probleme atunci când vei susține gradele didactice, categoric există și această reacție de teamă. Există o consiliere oferită de către federațiile sindicale și vreau să vă spun că majoritatea colegilor noștri nu cedează unor astfel de presiuni și sunt fermi și hotărâți în decizia lor”, a spus Marius Nistor.

Informații de context

Amintim, câteva extrase din acte normative, cu privire la greva generală din Educație, despre participarea angajaților la această formă de protest, condițiile de suspendare a contractului de muncă și registrul de muncă al salariaților au fost transmise de Ministerul Educației Inspectoratelor Școlare Județene (ISJ), în atenția directorilor de școli, conform unui document obținut pe surse și consultat de Edupedu.ro.

Printre articolele și alineatele menționate în adresă de Ministerul Educației, care ar trebui să fie utilă directorilor de școli, secretariatelor și birourilor de contabilitate din școli, instituția invocă Legea 367 din 2022 privind dialogul social, Legea 53 din 2003 privind Codul Muncii și Hotărârea de Guvern 905 din 2017 privind registrul general de evidență a salariaților. Nu există vreo explicație de la autoritățile din Minister, pe lângă extrasele puse în document de acestea.

Zilele de grevă se consideră ca zile lucrate în sistemul de învățământ, transmite în teritoriu Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), luni, 22 mai, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Conform informării, participarea la grevă are un regim juridic similar cu cel al unui concediu medical.

De asemenea, obținerea gradelor didactice pentru profesori nu va fi afectată de perioada de grevă, pentru că se consideră vechime în muncă, atrag atenția mai multe filiale ale federațiilor sindicale din educație, în documente cu explicații consultate de Edupedu.ro.

Citește și:
DOCUMENT Ministerul Educației, precizări pentru directorii de școli, despre angajații care iau parte la greva generală. Prevederi din trei acte normative, puse într-o adresă fără explicații pentru conducerile școlilor

15 comments
  1. Domnul Nistor,este singura dată când mișcarea sindicală din educație ,are susținerea întregii țări, copii,părinți, analiști,ziariști,chiar și cei care nu au trecut pe la școală, și voi ,cei 3 lideri,FĂRĂ SĂ NE CEREȚI ACORDUL,vă duce-ți și CEREȚI ca MILOGII 25%,ca milogii v-ați dus,ca MILOGII ne tratează.

  2. Nu sunt in sindicat pt că am fost dezamăgit in ultimii 20 de ani de prestația acestei formațiuni.Un exemplu a fost chiar și acum:în școală,80 la sută semnase pt grevă,apoi cu 2 zile înainte de începerea,a venit liderul de sindicat și a spus pe grup că cine dorește să își retragă semnătura,o poate face.Imediat după asta,au mai rămas doar doi colegi in grevă,motiv pt care școală e in program normal acum.Personal,aștepta treacă minivacanța și vreau să cer și eu să intru legal în grevă,chiar dacă nu sunt in sindicat.

  3. Sudul țării nu se dezminte, în Giurgiu, cadrele didactice ale unor unități “celebre” de învățământ și-au conservat energia în ultima lună de școală, în vestitele săptămâni “Verde” sau “Altfel”, iar din ziua de 22 mai 2023 au suferit o transformare puternică cu manifestarea unei dorințe arzătoare de recuperare a materiei pierdute, de aplicare a unor evaluări demult uitate a fi administrate, de desfășurarea unor ore pentru pregătirea suplimentară a elevilor din clasele terminale…și câte și mai câte…. .Tot ce nu au aplicat, desfășurat, făcut, aceste somități care intră târziu la ore și ies devreme, vor să condenseze în zilele triste de grevă, susținute și pentru ei de către colegii lor, care au muncit corect , loial și conștiincios și până acum.
    Bine ar fi ca greva să aibă zile multe, să se poată recupera tot ce s-a pierdut prin nepăsare, dezinteres, superficialitate.
    Ba mai mult, sub sloganul
    ”Noi suntem alături de părinți și elevi” și fără a acorda cel mai mic semn de solidaritate cu cei care protestează și în numele lor, acești “Bălcescu” ,
    “ Iorga “ sau “Cantemir “, profită de faptul că sunt împotriva curentului, respectiv împotriva grevei, câștigând în fața părinților , încă o dată, un fals capital de imagine.

  4. Sudul țării nu se dezminte, în Giurgiu, cadrele didactice ale unor unități “celebre” de învățământ și-au conservat energia în ultima lună de școală, în vestitele săptămâni “Verde” sau “Altfel”, iar din ziua de 22 mai 2023 au suferit o transformare puternică cu manifestarea unei dorințe arzătoare de recuperare a materiei pierdute, de aplicare a unor evaluări demult uitate a fi administrate, de desfășurarea unor ore pentru pregătirea suplimentară a elevilor din clasele terminale…și câte și mai câte…. .Tot ce nu au aplicat, desfășurat, făcut, aceste somități care intră târziu la ore și ies devreme, vor să condenseze în zilele triste de grevă, susținute și pentru ei de către colegii lor, care au muncit corect , loial și conștiincios și până acum.
    Bine ar fi ca greva să aibă zile multe, să se poată recupera tot ce s-a pierdut prin nepăsare, dezinteres, superficialitate.
    Ba mai mult, sub sloganul”Noi suntem alături de părinți și elevi” și fără a acorda cel mai mic semn de solidaritate cu cei care protestează și în numele lor, acești “Bălcescu”, “Iorga” sau “Cantemir” , profită de faptul că sunt împotriva curentului, respectiv împotriva grevei, câștigând în fața părinților , încă o dată, un fals capital de imagine.

  5. Daca renuntati la greva doar v-ati facut de ras si veti fi si mai batjocoriti de acum încolo si chiar asa meritati. Ma mir ca nu a scos militarii sa va ameninte cu pustile cei doi semiretardati care conduc negocierile.

  6. În Botoșani narațiunea este alta: să fie completate urgent documentele ( mie mi s-au părut foarte multe !) , în caz contrar , școala riscă amendă de la ITM ! Evident, amenințarea a venit de la ISJ , prin intermediul secretarelor.
    Ce-i mai doare acum pe inspectori de greviști , n-aveti idee…

  7. Astazi au semnat si altii pentru greva.Chiar si cei care nu sunt membrii de sindicat. Participare la greva 100%. Mergem pana la capat. Nu cedati in fata lui Nicu si Marcel!!

  8. Daca fac presiuni de acest fel ca in inchizitie si comunism sau nazism atunci lasa ca le aratam noi.

    Greva pe termen nelimitat pana la obtinerea unor privilegii egale cu cei din IT adica scutirea de impozit cass si cas.

  9. E, a apărut problema, nenea Marius a depistat că și partea adversa mișcă! Se pare că se va întâmpla că intotdeauna: cei cu nervii mai tari și resursele mai mari, vor avea câștig de cauză. Și atunci profesorii, de parcă nu ar fi știut demult, vor vedea ce pisica jupoaie “urmașii” lui Bogdan!

  10. Este incredibil. In scoala mea, cu 80 la suta greva, au mai ramas doar 4 oameni. S-au retras toti azi. Ceva se intampla. Sindicatele sa caute adevarul. Mai ales la tara, nu stiu cu ce ii santajeaza pe directori de acestia fac presiuni asupra angajatilor aflati in greva. E strigator la cer! Am semnale ca in judet nu mai sunt nici 20 la suta in greva din cei 73. E ceva putred. Sa se verifice numarul de retrageri in fiecare judet si sa se afle de ce s-au retras atatia astazi.

    1. Într-o școală de la țară, 100% au votat pentru grevă, 100% rămân în grevă. Le trimitem notificări părinților în fiecare seară, să știe ce urmează a doua zi, și suntem susținuți, în ciuda încercărilor media de a crea false probleme.

      Oamenii ăștia se joacă cu focul și nu au ajuns încă în situația de a afla de ce e periculos s-o facă.

  11. ISJ Argeș deja a început cu tertipurile mai sus menționate, obligând secretarele școlilor sa amenințe oamenii cu suspendarea CIM și câte și mai câte.
    Mafia de aici și nesimtirea este uriașă !

    1. Scrie-le liderilor de sindicat pe orice cale de comunicare sau publică sub anonimat pe pagina de Facebook Jurnalul unui Profesor, pe alte grupuri sau în presă un text despre ce se întâmplă! Dacă se renunță la grevă acum, nu vom mai putea ține gâtul drept niciodată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Trei universități din România dispar din Clasamentul internațional al universităților QS. Babeș-Bolyai și Universitatea din București rămân în categoria 801+

Schimbare dramatică în clasamentul internațional al universităților Quacqarelli-Symonds, înregistrată de universitățile din România: trei dintre instituțiile de învățământ superior românești prezente anii trecuți în rankinguri nu au mai prins top…
Vezi articolul

Anca Vasiliu, cercetătoare premiată de Academia Franceză pentru Filosofie în 2022: A face doctorat în Franța este un lux / În momentul în care îl începi, știi că ai în fața ta cel puțin 10 ani de muncă / Dacă plagiezi, ești exclus și nu te mai poți prezenta niciodată cu o lucrare

A face un doctorat în Franța “este un lux” și presupune înainte de toate “un concurs extrem de dificil” pentru accesul la o bursă sau un contract doctoral, spune în…
Vezi articolul

Centrul FILIA și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România cer măsuri reale pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale din universități: Un singur cod de etică din 85 analizate menționează pașii necesari pentru o sesizare

Centrul FILIA și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită implementarea unor mecanisme clare de combatere a hărțuirii sexuale și discriminării de gen în codul-cadru de etică și…
Vezi articolul