„Au încercat un șantaj emoțional sau de altă natură, au încercat să îndrepte părinții și elevii împotriva noastră“, spune Marius Nistor, de la FSE Spiru Haret, despre cum a fost la Guvern, cu premierul Ciucă: Nu este normal așa ceva, dacă ne dorim să trăim într-o societate normală, democratică

3.345 de vizualizări
Foto: gov.ro
Prim-ministrul Nicolae Ciucă și autoritățile guvernamentale „au încercat un oarecare șantaj emoțional sau de altă natură, au încercat să îndrepte părinții și elevii împotriva noastră“, a declarat la B1TV Marius Nistor, președintele FSE „Spiru Haret“. Declarația a fost făcută la scurt timp după ieșirea liderilor sindicali din Învățământ de la întâlnirea cu mai mulți miniștri și cu premierul, la Palatul Victoria, la întâlnirea informală convocată pentru ora 15:00.

„Am putut constată că în conformitate cu declarația primului ministru apărută în presă, au încercat un oarecare șantaj emoțional sau de altă natură, au încercat să îndrepte părinții și elevii împotriva noastră. Nu este normal așa ceva. Chiar dacă avem poziții adverse, sunt nevoiți să recunoască toate solicitările noastre sunt legitime. Decât să exerciți presiuni, decât să instigi un partener educațional împotriva celuilalt, care se află în acțiune de protest, mai bine vii cu soluții. Asta dacă ne dorim să trăim într-o societate normală, democratică și unde ai posibilitatea să te exprimi liber“, a declarat Marius Nistor.

Edupedu.ro a scris despre gestul disperat al premierului Ciucă, prin care a încercat să îi învrăjbească pe elevi și părinți cu profesorii, în plină criză în Educație. Șefa Consiliului Elevilor și președintele Federației Părinților au fost puși la pupitrul Guvernului, alături de purtătorul de cuvânt al instituției, de unde au spus că greva trebuie să se închidă cât mai repede.

Nistor a vorbit, la ieșirea de la consultările informale, și despre presiunile făcute de Ministerul Educației prin directorii de școli, asupra angajaților aflați în grevă, să iasă din conflictul de muncă. „Este vorba de toate documentele care vin în momentul de față de la Ministerul Educației către unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare”, a spus Nistor.

În urma discuției, liderii de sindicat au anunțat că greva generală continuă și miercuri, în a treia zi, iar joi va fi un miting de amploare.

Edupedu.ro. a scris că Ministerul Educației a făcut precizări pentru directorii de școli, despre angajații care iau parte la greva generală. Prevederi din trei acte normative au fost puse într-o adresă fără explicații pentru conducerile școlilor.


4 comments
  1. Bătaie de joc ,eu l-aș da și dânșilor salariul meu de 1900 sa vad dacă poate trai o luna de zile, rușine sa le fie.

  2. Dacă guvernanții (indiferent de la ce partid ar fi) continuă să ignore butoiul cu pulbere și să ia practic ”la mișto” sute de mii de oameni care nu mai pot aștepta… s-ar putea să ajungem la ce nu credeam posibil nici acum câteva ore. Dacă nu se mișcă nimic, greva se poate întinde săptămâni și poate duce la înghețarea anului școlar, ceea ce ar fi o catastrofă. Însă nici așa nu se mai poate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Lista inițială cu școlile eligibile în programul de combatere a abandonului școlar, runda a II-a, publicată de Ministerul Educației cu întârziere de o lună și jumătate. 640 de școli au fost acceptate

Listele cu școlile eligibile în programul național de combatere a abandonului școlar, runda a II-a (PNRAS II) au fost publicate de Ministerul Educației, cu o lună și jumătate întârziere. Edupedu.ro…
Vezi articolul

Poveștile elevilor care nu au participat la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Ciprian Fartușnic: Dacă tu nu crezi într-un copil, e profeția care se auto-împlinește, nici copilul nu va crede în el. Școlile nu au știut cum să se raporteze la aceste cazuri

„Fiecare caz de risc, de neparticipare este o poveste în sine și merită înțeleasă de cei din jurul copilului care pot să facă ceva. Școlile nu au știut cum să…
Vezi articolul

Trei universități din România dispar din Clasamentul internațional al universităților QS. Babeș-Bolyai și Universitatea din București rămân în categoria 801+

Schimbare dramatică în clasamentul internațional al universităților Quacqarelli-Symonds, înregistrată de universitățile din România: trei dintre instituțiile de învățământ superior românești prezente anii trecuți în rankinguri nu au mai prins top…
Vezi articolul