Simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026 din județul Iași vor avea loc în perioada 8-10 decembrie, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISJ Iași, Antonina Bliorț

Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com

Elevii de clasele a VIII-a și a XII-a din județul Iași vor susține simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026 între 8 și 10 decembrie 2025, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași, Antonina Bliorț, pentru Radio Iași, pe 10 octombrie.

Calendarul pentru simulările examenelor naționale din județul Iași este următorul:

„Este o simulare care este organizată de Inspectoratul Școlar Județean Iași, care va fi o etapă în pregătirea lor pentru examenele pe care trebuie să le parcurgă la finalul acestui an școlar. O etapă care sperăm să-i pregătească pentru un rezultat foarte bun, să-i pregătească, de asemenea, și pentru cea de-a doua simulare care este organizată la nivel național de Ministerul Educației și Cercetării în luna martie. 

A fost trimisă o dată cu această programare a susținerii probelor și o programă adaptată care să se raporteze la materia parcursă până în acest moment sau până luna decembrie, cel mult”, a declarat Antonina Bliorț, pentru Radio Iași.  

Purtătorul de cuvânt al ISJ Iași, Antonina Bliorț, susține că aceste simulări reprezintă un antrenament foarte bun pentru elevi.

„Simularea are rolul nu doar de a pregăti la nivelul acesta al cunoștințelor, ci și la nivelul modului în care se adaptează la situația concretă de examen, pe care în felul acesta o înțeleg mai bine, mai ales pentru cei de clasa a VIII-a care poate nu au trecut prin astfel de teste și care presupun emoție. Cred că este un exercițiu foarte bun care îi va ajuta să-și adapteze, să zicem, ritmul de a scrie, ritmul de lucru, la ceea ce înseamnă rigoarea unui examen propriu-zis”, a spus Antonina Bliorț.

Calendar Simulare Evaluare Națională 2026:

Vezi aici subiecte și bareme de la simularea EN VIII 2025 – Matematică.

Vezi aici subiecte și bareme de la simularea EN VIII 2025 – Limba română.

Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
​​OFICIAL Simulare Evaluare Națională la clasa a VIII-a 2026 începe pe 16 martie cu proba la Limba și literatura română. Profesorii anunță rezultatele pe 30 martie
Subiecte și bareme la Matematică de la testarea inițială pentru Evaluarea Națională 2026, din județul Botoșani
Subiecte și bareme la limba și literatura română de la testarea inițială pentru Evaluarea Națională 2026, din județul Botoșani
Simulări pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026 în județul Cluj. Probele scrise vor avea loc în decembrie / Lista conținuturilor evaluate
Exit mobile version