Sindicatele din educație continuă protestele: Tăcerea Guvernului nu e sfidătoare doar la adresa salariaţilor din învăţământ, ci la adresa tuturor familiilor care îşi duc copiii la şcoală

2.846 de vizualizări
Protest al sindicatelor din educatie / Foto FSLI şi FSE
Sindicatele din educație continuă protestele în mai multe județe din țară. „Tăcerea Guvernului nu e doar sfidătoare la adresa salariaţilor din învăţământ, ci la adresa tuturor familiilor din România, care îşi duc copiii la şcoală şi care aşteaptă respect şi implicare din partea legiuitorilor”, potrivit unui comunicat de presă primit de Edupedu.ro. 
  • Săptămâna trecută au avut loc proteste ale sindicatelor profesorilor în Constanța și în județele Argeș, Buzău, Călărași, Dolj și Prahova.

„Lipsa de răspuns din partea Executivului este, de fapt, o invitaţie la noi proteste, printre care şi demararea grevei generale în educaţie. Salariaţii din învăţământ nu sunt dispuşi să renunţe la lupta pe care o duc în acest moment cu o clasă politică căreia nu îi pasă de viitorul şcolii româneşti, implicit de generaţiile de copii şi tineri care au nevoie de performanţă în educaţie”, conform comunicatului comun al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federației Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret”.

Calendarul protestelor:

  • 22 martie – Hunedoara
  • 23 martie – Bihor, Brașov, Timiș şi Cluj
  • 24 martie – Maramureş, Arad, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Bacău, Mehedinţi
  • 28 martie – Alba și Sibiu
  • 29 martie – București, Ilfov, Giurgiu și Hunedoara (marș de protest)
  • 30 martie 2023 – Dâmboviţa și Dolj, potrivit comunicatului.

Solicitările FSLI şi FSE „SPIRU HARET” către Guvernul României:

  • „rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;
  • identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;
  • adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;
  • în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;
  • remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;
  • instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
  • plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;
  • plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic”.

Protestele vor continua şi în lunile următoare, potrivit comunicatului:

1. Pichetarea sediului Guvernului şi a sediilor prefecturilor în lunile martie şi aprilie 2023;

2. Marș de protest desfășurat în București în luna mai 2023;

3. Declanşarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai;

4. Alte acțiuni specifice.

Context. Sindicatele din învățământ încep protestele de stradă, etape obligatorii pentru declanșarea grevei generale, anunțată pentru finalul lunii mai. Prima pichetare a avut loc la Iași, pe 2 martie, anunțau aceleași organizații ale profesorilor pe 28 februarie. O săptămână mai târziu, la finalul lunii februarie, sindicatele profesorilor au amenințat cu greva generală, ca reacție la declarațiile ministrului Ligia Deca de eliminare a salarizării din proiectul legii educației. Ele cereau plata suplimentară a echipelor din școli care lucrează pe proiecte europene și alte 8 măsuri „de urgență”


4 comments
  1. Normal ca nu o sa ne ia in seama nici acum pentru ca marii lideri de sin. fac intelegeri cu politicienii unii prof. isi rotunjesc veniturile din meditatii si nu o sa se blocheze anul sc.ca se va merge pe cetera stricata de”vai cit au de pierdut copii ” deperca le pasa lor de copii.Ultima greva serioasa a fost in 2005? pe bune ?cu ce am inaintat de atunci

  2. Ei n au nicio treabă…Se plimba prin țară, pe afara pe banii noștri, cheltuind nesimtit de mult, la o tara cu locuitori atât de saraci… Pentru PSD și PNL, educatia nu i o prioritate, ci primarii, viceprimarii, prefectii, fondurile europene…asta ii preocupă, pentru ca vin alegerile si au nevoie ca aerul de ei…Sper, sa ne trezim odata, dragi colegi si sa nu ne mai lasam calcati in picioare…Nu mai putem trăi cu salariile din învățământ…Am ajuns la nivelul femeilor de serviciu..GREVA GENERALA PE TERMEN NELIMITAT…E singura soluție! Nu pichetari, nu rugaminti, nu suntem sclavii astora pe banii noștri…Nu ei trebuie sa hotărască soarta noastră… Trebuie să ne unim , sa fim demni si să ne cerem drepturile! AJUNGE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    1. Lideri de sindicat de ce nu sunt deacord cu iesirea din sistem a celor pensionari care ia si pensie si sunt platiti cu ora

  3. Normal ca nu ne baga in seamna daca de 2 ani ne chinuim sa facem o greva. Pana si acest calendar este o tragere de timp, intre timp multe categorii au primit mariri de 25-50%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 40.000 de clase din școlile de la sat nu au fost mobilate în ultimii 10 ani, potrivit secretarului adjunct al Ministerului Educației, care anunță că instituția a făcut un inventar de nevoi înainte de lansarea apelului de un miliard de euro pentru dotarea școlilor

Peste 40 de mii de săli de clasă din mediul rural nu au fost mobilate în ultimii 10 ani, a declarat Sorin Decă, secretar general adjunct al Ministerului Educației, la…
Vezi articolul

Elevii pot primi încă 60 de minute timp de lucru, pentru lucrările anulate în situații obiective, la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Pentru transcrierea unei pagini complete, se acordă cel mult 15 minute – procedura Ministerului Educației

Timpul de lucru poate fi prelungit cu maximum 60 de minute pentru lucrările anulate la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2024, în situații obiective, neimputabile elevilor. Pentru transcrierea unei pagini complete,…
Vezi articolul

„Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Directorii de școli din județul Cluj nu vor aproba activitățile de petrecere a timpului liber, din categoria excursiilor și a vizitelor, în țară și/sau în străinătate – adresă a inspectoratului școlar

În județul Cluj, directorii de școli nu vor aproba activităților de petrecere a timpului liber, din categoria excursiilor și a vizitelor, în țară şi/sau în străinătate, în săptămânile „Școala altfel”…
Vezi articolul