Sindicatele din Educație întreabă profesorii când să fie declanșată greva în Învățământ – în martie, la simulările de examene, și/sau în iunie, înaintea încheierii mediilor: Este important pentru noi să știm care sunt formele de protest pe care le susțineți

4.448 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Profesorii și angajații din Învățământ sunt întrebați, printr-un chestionar, care este momentul oportun pentru declanșarea unei greve: în luna martie (în perioada simulărilor examenelor naționale) și/sau în luna iunie (înainte de încheierea situației școlare). Edupedu.ro a scris că sindicatele din Învățământ au transmis în școli un chestionar ce vizează nemulțumirile generate de măsurile de austeritate din Educație.
  • Este vorba despre Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.
  • Din toamna anului trecut, norma didactică de predare a crescut, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Alte măsuri se referă la mărirea numărului de elevi în clasă, scăderea tarifului pentru plata cu ora și comasarea școlilor.

Potrivit documentului trimis în școli, chestionarul poate fi completat până la data de 28 ianuarie 2026.

Concret, una dintre întrebările din chestionar este următoarea: Care considerați că este momentul oportun pentru declanşarea unei greve?

  • Martie 2026 / în perioada simulărilor examenelor naţionale
  • lunie 2026 / înainte de încheierea situației şcolare
  • Şi martie 2026, şi iunie 2026

Întrebările primite de profesori pot fi consultate mai jos:

„Este important pentru noi să știm care sunt formele de protest pe care le susțineți. Vă rugăm ca acest chestionar să fie completat de către toti membrii de sindicat, cu maximă responsabilitate și sinceritate.

Opinia dumneavoastră este esențială pentru fundamentarea unei strategii sindicale realiste și eficiente, pe termen scurt și mediu, având în vedere problemele grave cu care se confruntă sistemul de învățământ și salariații acestuia, în contextul măsurilor anti-educație („de austeritate”) impuse de Guvernul Bolojan”, se arată în documentul sindicatelor.

La sfârșitul lunii octombrie 2025, vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, George Purcaru, a declarat că „am luat în calcul și o grevă generală și cred cu tărie că se impune treaba asta”. Acesta a afirmat că „acum nu este momentul propice pentru o astfel de grevă, pentru că greva generală înseamnă și o tăiere de salarii.”

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, la Antena 3 CNN, că „imediat după mitingul din data de 29 octombrie, de miercuri, în învățământ se va declanșa referendum național privind greva generală”.

În noiembrie, Daniel David, ministrul Educației și Cercetării la acea vreme, a declarat că „n-am fost critic absolut deloc” față de mișcarea sindicatelor. „Am spus că parcă aș fi așteptat și aștept de la profesorii nemulțumiți și care doresc să protesteze să o facă un pic într-un alt mod și cu alte conținuturi”, a spus acesta. Declarațiile au fost făcute, miercuri, 5 noiembrie, la prezentarea raportului săptămânal.

La finalul lunii octombrie, ministrul Educației și Cercetării a spus că „sindicatele au misiunea lor de a protesta și fac bine că aduc în discuție probleme, însă au făcut două mari greșeli în această perioadă”. „Modul în care s-a protestat, conținuturile spuse nu au arătat societății o imagine a profesorului așa cum ar trebui să fie și ne-am făcut rău cu asta”, a spus Daniel David pentru Adevărul, pe 28 octombrie. 

Președintele sindicatului SIPA Muntenia, Adrian Voica, a reacționat față de atitudinea pe care o are ministrul Daniel David la protestele profesorilor. „Să nu uităm că toată această atitudine nu va rămâne fără efect în viitor, pentru că va veni și perioada examenelor”, a declarat, pentru Edupedu.ro, liderul sindical. „Am eu un sentiment că va fi prăpăd în vară și că o grevă generală înaintea examenelor de final va fi de neoprit. Am semnale din teritoriu că va veni și vremea în care profesorii își vor arăta forța socială pe care o dețin”, a spus Adrian Voica.

Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
Citește și:
Profesorii și angajații din școli, consultați de sindicatele din Educație, printr-un chestionar, în privința nemulțumirilor generate de Legea Bolojan: Guvernul ar urma să își asume un nou pachet de măsuri de austeritate, care va conduce la noi diminuări de venituri, inclusiv disponibilizări
noiembrie 2025 – Cu siguranță, am luat în calcul și o grevă generală și cred cu tărie că se impune treaba asta, spune George Purcaru, vicepreședintele FSLI: Acum nu este momentul propice pentru o astfel de grevă, pentru că greva generală înseamnă și o tăiere de salarii


4 comments
  1. Cred ca e cel mai bun job din Ro – sa fii șef la sindicate in invatamant.
    Primești salariul de profesor 20+ ani fără sa predai, ca esti ”degrervat”.
    Ții un post blocat… 20+ de ani.
    Dar in tot timpul acesta te înfrupți si din salariile celorlalți profesori, ca, deh, are vaca lapte!

    Iar cand vine vorba de facut ceva concret – ZERO!
    Ca statul ca (..) in vacanta de vara in fata ministerului nu poti sa spui ca e protest, ci prostie!
    Măcar de stăteau seara de seara la tv in prime-time sa susțină profesorii si sa arate de ce e prost ce propune mizeria aia de sinistru, dar nimic, nimic, nimic!

    Da, e nevoie de greva, dar nu condusa si negociata de astia de acum!
    Cu actualii lideri de sindicat nu se va face niciodata primavara!
    Ba chiar imi lasa impresia ca lucreaza pentru minister, nu pentru profesori!

  2. la simulări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

În zona educației, cred că prioritatea zero trebuie să fie programul „Masa sănătoasă”. Va fi scopul meu ca în luna iunie să cer diferența de bani, spune ministrul Educației și Cercetării / Guvernul a amânat în decembrie prevederea din legea Educației care are ca țintă 1 milion de elevi

Ministrul Daniel David a spus că orice suplimentare de buget pentru Ministerul Educației, când situația economică o va permite, va fi alocată către programul „Masă sănătoasă”. „Va fi scopul meu…
Vezi articolul

Lista cu elevii care au obținut în 2022 medalii și mențiuni la concursurile internaționale, publicată de Ministerul Educației. Aceștia vor primi burse de merit de olimpic de până la 2.500 de lei – documente

Ministerul Educației (ME) a publicat lista nominală cu elevii olimpici care, în anul școlar trecut, au obținut medalii sau mențiuni la competițiile internaționale. Sunt 164 de distincții, conform documentului. Potrivit…
Vezi articolul