SONDAJ Educația și cercetarea – printre principalele domenii asupra cărora UE ar trebui să se concentreze pentru a-și consolida poziția în lume, cred europenii / Opinia – împărtășită de români, dar în mai mică măsură decât media europeană

294 de vizualizări
Sursa: Eurobarometru – Europa.eu
Educația și cercetarea sunt printre principalele domenii asupra cărora europenii cred că UE ar trebui să se concentreze, pe viitor, pentru a-și consolida poziția în lume, potrivit unui sondaj Eurobarometru publicat săptămâna aceasta. Românii împărtășesc opinia, însă în mai mică măsură decât media europeană, acordând interes mai mare unor probleme precum valorile UE (democrație, drepturile omului), securitatea alimentară sau demografia.

La nivel UE, Educația și Cercetarea sunt privite drept a 4-a cea mai importantă zonă prioritară pentru cetățeni, în medie 25% dintre cetățenii comunitari menționând aceste domenii la întrebarea: „Gândindu-vă la viitor, pe care dintre următoarele aspecte ar trebui să se concentreze UE pentru a-și consolida poziția în lume?” 

La nivelul României, cele două domenii figurează, de asemenea, printre primele menționate, dar ocupă locul 7, ca procent al respondenților care l-au menționat. 20% dintre respondenții români au menționat aceste domenii drept unele asupra cărora UE ar trebui să se concentreze pe viitor.

  • Atât la nivel UE, cât și în România, domeniile cu cel mai înalt grad de prioritate pentru Uniune, în opinia cetățenilor, sunt Apărarea și securitatea (37%, respectiv 30% dintre respondenți), Competitivitatea și economia (32%, respectiv 29%) și Independența și resursele energetice (27%, respectiv 25%).
  • Un procent mai mare dintre români, față de cei care au menționat educația și cercetarea, au mai menționat Securitatea Alimentară și agricultura (34%), Valorile UE (22%), respectiv Demografia, migrația și îmbătrânirea populației (22%).


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Cîmpeanu: Nu există platforme dedicate și securizate pentru evaluarea online, cu excepția proiectului pilot Brio / În ultimele 12 luni au fost făcute achiziții de aproape un milion de echipamente, dar nu toți elevii din România au echipamente adecvate / La liceu trebuie laptop

Nu există platforme dedicate și securizate pentru evaluarea online, cu excepția proiectului pilot Brio, a declarat luni ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-o conferință de presă de la sediul ministerului. Acesta…
Vezi articolul

Ținta Ministerului Educației: Tot ce înseamnă învățământ tehnologic să se desfășoare în sistem dual până în 2029, adică mai mult de jumătate dintre copiii de liceu din România, spune secretarul de stat Sorin Ion

„Este o țintă ambițioasă a Ministerului Educației ca până în 2029, tot ce înseamnă învățământ tehnologic în România să se desfășoare în sistem dual, asta înseamnă mai mult de jumătate…
Vezi articolul