Sorin Cîmpeanu, în scandalul diplomelor false ale lui Baranga, profesor la Agronomie: Propun înființarea unui Registru Unic Național Integrat al Diplomelor eliberate de școli, începând cu absolvirea studiilor preuniversitare și diploma de BAC

1.161 de vizualizări
Sorin Cimpeanu – Sursa: Inquam Photos / Alexandra Pandrea
Președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, reacționează în scandalul diplomelor false ale fostului preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Laurenţiu Baranga, care a fost făcut conducător de doctorat chiar de Universitatea de Agronomie pe care o conduce.

„Voi propune în cadrul primei reuniuni a plenului CNR susținerea înființării unui Registru Unic Național Integrat al Diplomelor și Actelor de Studii (RUNIDAS) eliberate de unitățile și instituțiile românești de învățământ, începând cu nivelul absolvirii studiilor preuniversitare și obținerea diplomei de bacalaureat”, anunță Cîmpeanu, într-un comunicat remis de Consiliul Rectorilor.

Anunțat de premierul Ludovic Orban drept candidat susținut pe listele liberale în alegerile parlamentare, Cîmpeanu menționează în același comunicat de presă că „îmi asum ca obiectiv, în calitate de membru al Parlamentului, inițierea unui proiect de act normativ care să instituie înființarea acestui Registru”.

Amintim că fostul șef al Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Laurențiu Baranga, a fost audiat sâmbătă la Parchetul General, fiind, totodată, reţinut de procurori pentru înşelăciune. Baranga e suspectat că şi-a falsificat diploma de Bacalaureat, dar și alte documente de studii, iar procurorii au propus în cazul său măsura arestului preventiv. Judecătorii au considerat însă că nu se impune măsura arestului preventiv și au dispus ca Baranga să rămână sub arest la domiciliu.

Premierul Ludovic Orban l-a numit pe Baranga la Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor în data de 3 septembrie. CV-ul public al lui Baranga începe la vârsta de 32 de ani, când a absolvit bacalaureatul la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din București, însă apoi a acumulat numeroase titluri și diplome, inclusiv doctor al Universității Valahia din Târgoviște și cursant la Colegiul Național de Apărare, Colegiul Național de Afaceri Interne (sursa).

Baranga a fost profesor, coordonator de doctorat și și-a obținut chiar abilitarea la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, instituție de învățământ al cărei rector este Sorin Cîmpeanu. USAMV a făcut acum plângere penală şi s-a constituit parte civilă în procesul-penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică sub nr.462/P/2020, cu suma totală formată din drepturile băneşti primite de la USAMV B, au întrerupt contractul de muncă şi respectiv au anulat afilierea, au repartizat studenţii coordonaţi de acesta către alţi profesori şi a informat Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru a-i anula atestatul de abilitare acordat, relatează Adevărul.

Comunicatul integral remis de Consiliul Național al Rectorilor:

Comunicat de presă 

Gravitatea situațiilor despre care am luat cunoștință în ultima perioadă, dezbătute pe larg și în spațiul public, reliefează grave deficiențe ale sistemului și cadrului legal actual cu privire la eliberarea actelor de studii. Este mai mult decât evident că se impun măsuri imediate și ferme! 

În calitate de președinte al Consiliului National al Rectorilor, la începutul unui mandat obținut cu o majoritate covârșitoare, voi propune în cadrul primei reuniuni a plenului CNR susținerea înființării unui Registru Unic Național Integrat al Diplomelor și Actelor de Studii (RUNIDAS) eliberate de unitățile și instituțiile românești de învățământ, începând cu nivelul absolvirii studiilor preuniversitare și obținerea diplomei de bacalaureat. 

Îmi asum ca obiectiv, în calitate de membru al Parlamentului, inițierea unui proiect de act normativ care să instituie înființarea acestui Registru (RUNIDAS) și care să aducă prevederi suplimentare în legislația privind educația, astfel încât universitățile să dispună de cadrul legal necesar pentru a putea asigura, într-o manieră eficientă, prevenirea unor astfel de fapte, mai mult decât reprobabile, fapte ce afectează imaginea întregului sistem românesc de învățământ. 

Profesor Sorin Mihai CÎMPEANU 

Președintele Consiliului Național al Rectorilor 

13.10.2002″ 

Citește și:
DOCUMENTE Cine minte? ORNISS susține că Baranga ”nu a îndeplinit niciodată și sub nicio formă, calitatea de adjunct al conducătorului instituției” / În patru declarații de avere depuse la ANI Baranga scrie: ”director adjunct ORNISS”
Judecătorii au respins propunerea de arestare preventivă în cazul lui Laurențiu Baranga, acuzat că și-a falsificat diplomele de studii
Premierul Orban susţine că nu avea informaţii despre diplomele false ale fostului şef de la Combaterea Spălării Banilor/ PLUS Cum a obţinut Baranga diploma de bacalaureat
Suspectat că și-a falsificat diploma de bacalaureat, Laurențiu Baranga și-a dat demisia încă de joi din funcția de președinte al Oficiului National de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor
UPDATE: Baranga și-a anunțat demisia/ VIDEO Percheziții la șeful Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, suspectat că și-a falsficat diploma de bacalaureat. Prejudiciul este estimat la 640 de mii de lei
Cine este Laurențiu Baranga, noul șef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor: fost director adjunct al ORNISS, cu bacalaureatul luat la 32 de ani, doctor al Universității Valahia din Târgoviște, cursuri la Colegiul Național de Apărare, ARACIS, Colegiul Național de Afaceri Interne


2 comments
  1. Și câți impostori mai sunt în poziții de conducere în Agronomie…!

  2. „”Baranga a fost profesor, coordonator de doctorat și și-a obținut chiar abilitarea la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, instituție de învățământ al cărei rector este Sorin Cîmpeanu. „”
    Numai pentru asta si trebuie sa-ti dai demisia, tovarase Campeanu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Admitere la Universitatea din București: Aproape 8.000 de locuri bugetate la studii de licență și master / 50 de locuri la master didactic / Admitere pe bază de examen se dă doar la Drept

Universitatea din București anunță 8.000 de locuri bugetate la admiterea pentru studii de licență și master, pentru anul 2021-2022. Totodată, instituția de învățământ superior oferă 50 de locuri la programele…
Vezi articolul

Burse pentru studenți în anul universitar 2023-2024. Bursă socială de 900 de lei, de doctorat de 3.200 de lei, burse de studiu pentru masterat didactic de 3.158 de lei, printre modificările anunțate de Ministerul Educației

Ministerul Educației a anunțat că a fost semnat Ordinul privind aprobarea cuantumurilor burselor pentru studenți în anul universitar 2023-2024 și a prezentat principalele modificări: bursă socială de 900 de lei,…
Vezi articolul

SRI anunță o campanie de promovare în universități, cu ofițeri activi trimiși la întâlniri cu studenții în aule, amfiteatre și la Biblioteca Centrală Universitară. După un prim popas la Suceava, urmează București și Iași

Serviciul Român de Informații anunță, marți, printr-un mesaj publicat pe Facebook o campanie prin care trimite ofițeri activi la întâlniri cu studenții, în universități, pentru a le descrie acestora „cum…
Vezi articolul

Daniel David: Nu cred că este treaba ministrului să stabilească dacă avem sau nu uniformă în școli / Profesorii, părinții și elevii să decidă

Fiecare școală ar trebui să aleagă dacă elevii poartă sau nu uniformă, a afirmat ministrul Educației, Daniel David, într-un interviu recent acordat pentru Știrile ProTV. „Nu cred că este treaba ministrului…
Vezi articolul

Universitățile vor înlocui raportările multiple către diverse instituții cu raportări unice anuale printr-o nouă platformă națională, PNRUIS – hotărâre de guvern adoptată miercuri / Premierul Ciolacu: va fi „finanțată mai ales din fonduri europene”

Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, o hotărâre pentru operaționalizarea noii Platforme naționale de raportare unică în învățământul superior – PNRUIS, menită să înlocuiască sistemul actual prin care universitățile…
Vezi articolul