Sorin Ion: Vizualizarea lucrărilor de la Evaluarea Națională 2025 se face în cele peste 3.000 de centre de examen, nu la nivel județean, cum se făcea în anii anteriori

12.137 de vizualizări
Sorin Ion / Foto: Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului – Facebook.com
„Vizualizarea lucrărilor se face în cele peste 3.000 de centre de examen, nu la nivel județean, cum se făcea în anii anteriori, pentru că ne așteptăm la un număr mai ridicat de vizualizări, având în vedere că are și o miză”,  Sorin Ion, secretar de stat pentru învățământul preuniversitar în Ministerul Educației și Cercetării (MEC), luni, 23 iunie, la matinalul Radio România Actualități.

O premieră în organizarea examenului de Evaluarea Națională 2025 este că „elevii pot vizualiza lucrarea după afișarea rezultatelor inițiale, pentru a putea face sau nu o contestație în cunoștință de cauză”, a spus Sorin Ion.

Declarațiile secretarului de stat Sorin Ion:

„Vizualizarea lucrărilor este o premieră în organizarea examenelor. De regulă, în anii precedenți, vizualizare se făcea doar cu informații la finalul probelor, după afișarea rezultatelor. Ei bine, acum pot vizualiza lucrarea după afișarea rezultatelor inițiale, pentru a putea face sau nu o contestație în cunoștință de cauză. Deci, afișăm rezultatele inițiale, în aceeași zi începe în vizualizarea lucrărilor, acolo unde acest lucru este dorit. 

De menționat că vizualizarea se face în cele peste 3.000 de centre de examen, nu la nivel județean, cum se făcea în anii anteriori, pentru că ne așteptăm la un număr mai ridicat de vizualizări, având în vedere că are și o miză. 

Repet, atunci când depunem o contestație e bine să știm dacă ceea ce vedem în lucrare, pentru că una e să privești lucrarea la rece, alta să-ți amintești după probă ce ai scris și cu baremul în mână ne dăm seama dacă punctajul obținut este cel pe care îl așteptăm, în funcție de ce am scris.

Dacă elevul consideră că nota pe care a obținut-o reflectă exact valoarea lucrării, atunci evident că nu va mai fi nevoie nici de vizualizare, nici de contestație. Dar în acele situații în care există dubii cu privire la corectitudinea note, e bine să facă acest pas.”

Calendarul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2024-2025:
  • 10-13 iunie 2025: Înscrierea la Evaluarea Națională
  • 13 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 23 iunie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 25 iunie 2025: Matematică – probă scrisă
  • 27 iunie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 3 iulie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor scrise (cererile se depun doar între 14:00 și 17:00) și depunerea contestațiilor
  • 4-5 iulie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 6-9 iulie 2025: Soluționarea contestațiilor
  • 10 iulie 2025: Afișarea rezultatelor finale


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Subiecte Evaluarea Națională 2025 – sesiunea specială la Limba și literatura română: Texte suport din Radu Tudoran – „Toate pânzele sus!” și din Alexandru N. Stermin. La subiectul al II-lea, elevii au avut de caracterizat un personaj

Elevii olimpici de clasa a VIII-a care au participat la olimpiade și alte competiții internaționale 2025 în perioada Evaluării Naționale de pe 23-25 iunie au putut susține examenele de la…
Vezi articolul

Admitere liceu 2023. Testările de limbă străină pentru clasele de bilingv și probele de aptitudini pentru liceele vocaționale încep pe 17 mai / Elevii se înscriu pe 15-16 mai cu documentele de la secretariatele școlilor

Elevii de clasa a VIII-a care vor să susțină proba de verificarea a cunoștințelor de limbă modernă, pentru admiterea în clasa a IX-a într-o clasă cu regim bilingv, dar și…
Vezi articolul

DESCARCĂ Subiecte și bareme Limba română, simulare județeană Botoșani – Evaluare Națională 2025. Elevii au avut de motivat în cel mult 100 de cuvinte dacă momentele petrecute cu familia sunt importante pentru un copil

Elevii de clasa a VIII-a din județul Botoșani au susținut simularea județeană la Evaluarea Națională 2025 la limba română, pe 16 aprilie. La primul subiect cerințele s-au bazat pe un…
Vezi articolul