Spania impune ținte cantitative universităților nou înființate, pentru a garanta calitatea activității academice: minim 4.500 de studenți în primii ani de funcționare, programe în cel puțin 3 ramuri ale cunoașterii, investiții în cercetare de cel puțin 5% din bugetul instituției

115 vizualizări
Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com
Condițiile de bază pentru înființarea unei noi universități au fost actualizate în Spania, printr-un decret ce prevede ținte cantitative menite să asigure calitatea și sustenabilitatea acestora, potrivit unei prezentări făcute pe platforma europeană Eurydice. Decretul regal, aprobat de guvern în octombrie a.c., impune praguri cantitative referitoare la numărul minim de studenți, la pregătirea cadrelor didactice, investițiile în cercetare și diversitatea programelor oferite.

Noile reglementări elaborate de Ministerul pentru Știință, Inovație și Universități urmăresc să garanteze că instituțiile de învățământ superior respectă în mod consistent standarde clare privind predarea, cercetarea, resursele umane, dotările, sprijinul pentru studenți. Scopul este acela de a extinde sistemul universitar și de a proteja studenții interesați să primească educație de înaltă calitate, fie că e vorba despre universități particulare sau de stat, potrivit prezentării citate.

Reportul de evaluare a calității și a respectării standardelor, obligatoriu în sistemele de învățământ superior (inclusiv în România), este doar o primă condiție pentru ca o universitate nou înființată să primească autorizație de funcționare. Alte condiții aplicate, potrivit sursei citate, sunt:

  • Planificare pentru ca 4.500 de studenți să se înscrie în primii 6 ani de activitate, pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung a programelor de studii, existența unei activități academice suficiente și asigurarea de servicii esențiale de suport
  • Universitatea să ofere o gamă echilibrată de programe academice la nivel de licență, master și doctorat în cel puțin 3 ramuri ale cunoașterii
  • Investiții în cercetare echivalente cu 5% din bugetul anual al universității, alături de finanțări externe echivalând cu 2% din buget, pentru a susține grupuri active de cercetare
  • Cel puțin 50% dintre cadrele didactice și de cercetare să aibă doctorat, iar 60% să aibă experiență de cercetare acreditată.
  • Condiții de cazare pentru cel puțin 10% dintre studenți, fie prin propriile facilități de cazare, fie prin parteneriate cu terți.

Potrivit sursei citate, decretul regal mai cere echipelor manageriale de la universitățile nou înființate să aibă o experiență administrativă dovedită. Totodată, instituțiile trebuie să ofere garanții financiare că pot asigura sustenabilitatea operațiunilor universitare. 

Iar decretul prevede și proceduri pentru înființarea unor universități virtuale, care trebuie să îndeplinească, în cazul cursurilor online, aceleași standarde precum universitățile clasice. Aceste standarde sunt verificate tot de Agenția Națională de Evaluare a Calității și de Acreditare (ANECA) din Spania, cea care este responsabilă cu standardele de autorizare și acreditare a universităților. 

Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Concursul pentru desemnarea comisiei care va evalua organizațiile de cercetare, în vederea fuziunii sau desființării celor neperformante, a fost lansat / Dosarele pentru cele 28 de posturi pot fi depuse până pe 7 mai

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a lansat, săptămâna aceasta, concursul pentru selectarea a 28 de membri care vor face parte din Comisia care va evalua performanța organizațiilor de cercetare, în…
Vezi articolul

Inteligența artificială românească ION nu știe câte mesaje referitoare la Nicolae Ciucă și plagiat a primit de la lansare și nici ce îi transmite mai departe premierului despre acestea. Ministerul Cercetării: “Antrenarea AI-ului durează de la 2 săptămâni la cel puțin o lună”

Mesaje referitoare la Nicolae Ciucă și plagiate, transmise de cetățeni platformei de inteligență artificială ION, dezvoltată de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) și care a stârnit deja semne de…
Vezi articolul

Studenții acuză Guvernul Bolojan că pune în pericol Casele de cultură ale studenților: proiectul de OUG care transferă Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei în subordinea Agenției naționale pentru sport „oferă cadrul de preluare a acestor instituții de către autorități locale care, de-a lungul ultimilor ani, au manifestat o lipsă de interes”

Alianța Organizațiilor Studențești din România se declară îngrijorată față de viitorul spațiilor Caselor de cultură ale studenților și „condamnă lipsa de rigurozitate în acest sens a cadrului legislativ propus prin…
Vezi articolul