Studenții din campusul Regie, mințiți după estimarea Termoenergetica București: după trei săptămâni fără căldură, ar putea primi apă caldă vineri noapte, 13 decembrie – noile termene CMTEB

981 de vizualizări
Foto: © Yevheniia Ryzhova | Dreamstime.com
Cei peste 11.000 de studenți cazați în 27 de cămine ale Politehnica București din campusul Regie nu au primit apă caldă și căldură joi seară, 12 decembrie, după cum estima Compania Termoenergetica (CMTEB) și comunicase la solicitarea Edupedu.ro. Tinerii ar putea avea din nou apă caldă și căldură, după întreruperile constante din acest semestru, vineri seară, conform noului termen al CMTEB.

Mai precis, termenul estimat inițial pentru joi, 12 decembrie, ora 23:30, s-a transformat după această oră în vineri, 13 decembrie, ora 10:00, apoi vineri, 13 decembrie, 23:00. Cu alte cuvinte, Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) a avansat un termen comunicat la solicitarea Edupedu.ro pe care nu l-a respectat, mințind miile de studenți că ar putea primi apă caldă și căldură.

Reacțiile studenților după articolul Edupedu.ro de ieri nu au întârziat să apară, în mesajele către redacție, unele dintre ele sarcastice: „De vineri dimineață (de la 4:45) se mai întrerupe până miercurea viitoare la 22:30 cu posibile întârzieri la reluarea livrării agentului termic”. „Deci a fost o minciună” – este reacția de vineri dimineață a unui student.

Foto: captură Termoalert

Amintim că, potrivit sesizărilor primite de la studenți pe adresa redactie@edupedu.ro, luni s-ar împlini trei săptămâni de când studenții cazați în căminele din Regie ale Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București (UNTSPB) nu au deloc căldură în camerele de cămin. Apa caldă ar fi fost funcțională, în această perioadă, „timp de 5 zile adunate”, mai susțin aceștia în mesajele către Edupedu.ro.

Foto: cmteb.ro/functionare_sistem_termoficare.php

Peste 2.300 de studenți au semnat până acum o petiție online inițiată de marți, 30 noiembrie, când apa caldă și căldura din camere s-au întrerupt din nou. „Din 61 de zile, studenții au beneficiat de căldură și apă caldă aproximativ 25 de zile! Nu cerem mult. Cerem un minim de condiții în capitală – apă caldă, căldură – acestea nu sunt cerințe mari, ci esențiale!”, se arată în textul petiției.

„Fierbem apă, o mai îndoim cu apă rece”

Defecțiunea care a provocat avaria este la o conductă afectată și în trecut, după cum a declarat directorul CMTEB, Adrian Teodorescu, pentru Știrile PRO TV. Este vorba de conducta – din anii 1980 – peste care, pe 20 octombrie, s-a surpat un trotuar și din cauza căreia, atunci, apa caldă și căldura au fost întrerupte pentru două săptămâni în căminele Politehnicii, Universității din București și Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Regie și Grozăvești.

  • În același material, este citat și George Boroghină, prezentat drept reprezentant al studenților, care spune: „Nu avem cum să ne descurcăm. Adică fără căldură și fără apă caldă în 2024 este destul de greu. Pentru mine să zicem e poate puțin mai ușor pentru că sunt destul de vechi în Regia asta și m-am obișnuit cu viața de cămin și cu improvizațiile de genul ăsta, dar clasica metodă: fierbem apă, o mai îndoim cu apă rece și mergem mai departe”.

Foto: © Yevheniia Ryzhova | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Cei peste 11.000 de studenți care stau în căminele din Regie vor primi apă caldă și căldură joi seara, potrivit Termoenergetica, după întreruperi de 35 de zile adunate de la începutul semestrului / Modernizarea țevilor, promisă pentru 2025
Mii de studenți cazați la căminele din Regie ar putea primi apă caldă și căldură peste 5 zile, potrivit estimărilor Termoenergetica. Avaria îi ține pe tineri ca în Evul Mediu de peste două săptămâni
Studenții din Regie, căminele Politehnicii, lăsați fără apă caldă de o săptămână, după surparea peste conducte a unei străzi din apropiere / Probleme și la U-uri, căminele Universității de Medicină
Rectorul Politehnica București, Mihnea Costoiu, după incendiile din campusul Regie: Nu putem lucra la instalațiile electrice cu studenți în cămine, care sunt cazați și vara / Student: Facem mâncare în cameră pentru că nu avem bucătărie pe hol – VIDEO


2 comments
  1. Bună seara, de ce nu se vorbește și despre gândacii care mișună în căminele din Regie,despre condițiile de dormit (paturi suprapuse),etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Emil Boc: „Școala să înceapă la 15 septembrie, situația să fie descentralizată”. Primarul Constanței: „Anul școlar să înceapă odată cu cel universitar, pe 1 octombrie. Noi suntem oraș turistic, dorim un sezon estival cât mai lung”

Primarul Clujului și fostul premier Emil Boc (PNL) a declarat la Digi24 că școala ar trebui să înceapă pe 15 septembrie, iar situația ar trebui să fie una descentralizată pentru…
Vezi articolul

FOTO Președintele comisiei naționale pentru concursul de directori de școli, Sorin Ion, secretar de stat la Educație, a plecat în Finlanda, pentru o săptămână, într-un proiect Erasmus+, pe fonduri europene, în plină probă de interviuri. Managerul de proiect, despre includerea lui Sorin Ion în deplasare, acesta nefiind angajat al ISMB: S-a făcut doar un proces-verbal

Secretarul de stat Sorin Ion, președintele comisiei naționale pentru organizarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante de directori și directori adjuncți de școli, Mihaela Ștefan, inspector general al Inspectoratului Școlar București…
Vezi articolul

Daniel David, despre slaba implementare a proiectelor din PNRR în școli: N-aș vrea să renunțăm la niciun proiect, dar nici n-aș vrea să pun la risc finanțarea din PNRR prin faptul că în zona Educației ne-am angajat la prea multe lucruri pe care nu le putem duce la bun sfârșit

Ministerul Educației se confruntă cu dificultăți semnificative în implementarea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a recunoscut în prima reacție pe această temă ministrul Daniel David.…
Vezi articolul

Diana Cătălina Popa, profesoară de română la Colegiul „Alecsandri” din Galați, după rezultatele de la simulare: E greu ca în clasa a VIII-a să reușim dintr-o dată să scriem corect și coerent în măsura în care nu am reușit ani întregi, iar principalul motiv este acela că nu citim

Rezultatele simulării Evaluării Naționale 2024 indică faptul că elevii de clasa a VIII-a au probleme la gramatică, de coerență și de exprimare, reiese din analiza făcută de trei profesori de…
Vezi articolul