Material susținut de BCR

Studiu: 7 din 10 români activi financiar din orașe, digitalizați, vorbesc despre bani și își planifică lunar bugetul / Peste 60% dintre participanți nu au reușit să răspundă corect la cel puțin jumătate din întrebările financiare de bază

2.469 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Peste 60% dintre participanții la un studiu nu au reușit să răspundă corect la cel puțin jumătate din întrebările referitoare la concepte de bază ale domeniului financiar, precum inflația, dobânda compusă sau diversificarea riscului, potrivit celei de a doua ediții a studiului național despre alfabetizare financiară realizat de Banca Comercială Română (BCR) în parteneriat cu BrandBerry.

Deși a fost înregistrat un progres comparativ cu anul 2023, nivelul alfabetizării financiare rămâne foarte scăzut în rândul românilor, se precizează în studiu.

Astfel, 62,3% dintre respondenți nu au reușit să răspundă nici măcar la jumătate dintre întrebările referitoare la diferite concepte financiare. Acum doi ani, 77% dintre cei intervievați nu reușiseră să răspundă corect la cel puțin jumătate din acest tip de întrebări.

30,8% dintre respondenți au reușit să ofere răspunsuri corecte la 51-70% dintre întrebări. 4,3% dintre participanți au răspuns corect la 71-80% dintre întrebările primite și doar 2,6% au știut răspunsurile corecte pentru peste 80% dintre întrebări.

Sursa: Studiu BCR & BrandBerry

Una dintre întrebările din chestionar se referă la înțelegerea inflației și a dobânzii. Studiul arată că aproximativ 90% dintre respondenți știu ce este inflația și pot calcula o dobândă simplă, însă mai puțin de jumătate dintre aceștia (41%) cunosc metoda corectă de protecție împotriva inflației și nu înțeleg conceptul de dobândă compusă.

„Această discrepanță între cunoașterea teoretică („ce este”) și cea aplicată („ce faci cu”) este o vulnerabilitate centrală. Oamenii știu că prețurile cresc, dar nu știu cum să-și protejeze puterea de cumpărare, ceea ce duce la erodarea economiilor păstrate în numerar sau în conturi curente cu dobânzi zero”, precizează reprezentanții BCR.

În plus, doar 15,2% dintre cei intervievați au afirmat că au participat cel puțin o dată la cursuri de educație financiară, diferite de cele incluse în programa școlară obligatorie.

Totuși, s-a remarcat un interes semnificativ pentru a urma astfel de cursuri în viitor, preferabil „online, on demand” (în ritm propriu). 39% dintre aceștia au răspuns că sunt „mult” sau „foarte mult” interesați de cursuri de educație financiară în acest format.

Sursa: Studiu BrandBerry & BCR

După participarea la aceste cursuri, respondenții au declarat că sunt mai conștienți de cheltuielile pe care le au, au început să economisească lunar, să investească și au creat un fond pentru situații neprevăzute.

Sursa: Studiu BrandBerry & BCR

Studiul, desfășurat în perioada mai 2023-aprilie 2025, a fost realizat pe baza răspunsurilor din partea a 1244 de cetățeni români, preponderent din clasa de mijloc urbană, educată și activă profesional. Acest segment este, după cum se arată în cadrul studiului, responsabil pentru cel puțin 75% din PIB-ul României.

Reziliența financiară crește ușor, dar persistă un paradox: 59% spun că pot pune deoparte cel mult 10% din venit, iar bancarizarea este aproape universală (88,1% au cont curent). Apetitul pentru investiții rămâne într-o zonă scăzută – doar 12,3% dețin acțiuni și 8,9% criptomonede – iar lipsa capitalului și a cunoștințelor aplicate ține majoritatea departe de oportunități esențiale, potrivit autorilor.

Pentru realizarea studiului, s-a utilizat metoda Computer Assisted Web Interviewing (CAWI), care presupune colectarea datelor online, printr-un chestionar auto-administrat de respondenți.

  • De menționat, „eșantionul este reprezentativ pentru populația digitalizată din România, preponderent clasa de mijloc urbană, educată și activă profesional”, după cum se arată în studiu.

Lansarea studiului a avut loc la Destiny Park: „este un „oraș magic” pentru copiii între 3 și 14 ani, bazat pe edutainment: cei mici împrumută roluri de adulți, sunt plătiți cu Magic Bani pentru „munca” lor și îi cheltuiesc pe activități distractive. Primul lor drum este la Agenția BCR din parc, unde transformă un cec în Magic Bani și descoperă, prin joc, cum funcționează economia. Lansarea studiului în acest loc subliniază că alfabetizarea financiară trebuie să înceapă din copilărie, ca fundație pentru un viitor adult responsabil”, precizează comunicatul.

DOCUMENT Studiu alfabetizare financiară


2 comments
  1. ati inventat voi apa caldă ..
    Romanul a avut o educație excelenta , facuta din bătrâni si extrem de funtionala
    aceasta avea doua componente:
    1. Întinde te cât ți e plapuma.
    2. Pune deoparte bani albi pentru zile negre.
    Pe urma a venit moda cu împrumuturile și cu vacantele exotice pe datorie și cu viața de nabab – de pe o zi pe alta.
    Unii am rămas întregi la cap , cumpătați , nici nu murim de foame dar nici nu aruncam cu banii munciți , după câini – că așa e trendul.
    p.s. fac parte din generatia care avea scris pe dosul caietului de matematica „ azi la CEC un leu depui maine el va scoate pui „ . SI aveam in clasele 1..4 , carnet de economisire unde lipeam timbre de un leu . Măturam frumos curtea și seara mama îmi dadea leul cu pricina . ce strangeam schimbam pe timbre . la Sf clasei a patra aveam o sumă frumușica . Nu mai știu ce pui a scos dar știu ca am putut merge intro tabăra la Năvodari și o bună parte din cost l am acoperit din rascumpărarea acelui carnet de economisire. plus mi am luat un joc de șah. atat s a putut.
    nu am avut in viata mea datorii , am facut studii sup, copil și casă ,am job și proprietati pt doua generatii . prin munca și economisire , zero risc. și stau bine cu mansarda și cu sanatatea in general . nu am renunțat la citit și la șah , nu am avut și nu am tv. aștept sa cresc nepoți..
    Vă urez sa luati decizii sănatoase , pt ca urmeaza timpuri tulburi .. cam la fel ca in anii 90 .. cine a prins stie.

  2. Și noile planuri-cadru arunca disciplinele economice în derizoriu. Bine ca se dorește înlocuirea profesorilor de economie cu tot felul de funcționari bancari,ONG-uri,asociații,fundații sa vină peste noi în școli și sa ne ia locul încet,încet. Toți profesorii de economie din țară și au propus sa refuze orice forma de colaborare cu reprezentanții acestora, se pare ca vor sa ne înlocuiască pe noi, nu vor mai primi niciun sprijin din partea școlilor, le -am dat un deget, dar ne-au luat mâna cu totul. Și toate cele s-au petrecut cu girul ministerului,au luat pâinea profesorilor de economie de la gură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de BCR

VIDEO Ultima noapte de cheltuială, lecția predată la clasa a XI-a pe care orice profesor o poate aplica – descarcă fișa / Daniel Burlacu, directorul Liceului Tehnologic Ciorani: Foarte mulți elevi își doresc foarte mulți bani rapid, fără să știe ce presupune parcursul acesta

Romanul subiectiv „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman scris de Camil Petrescu și publicat în 1930, piesă de marcă în programa de Bacalaureat făcută de Ministerul…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Implicarea elevilor crește la orele de Limba și literatura română, atunci când discutăm despre bani, spune profesoara Alexandra Dălălău, de la Școala Gimnazială Sâncraiu de Mureș, școală LifeLab 2024

Clasa a VI-a de la Școala Gimnazială Sâncraiu de Mureș, județul Mureș, a avut o oră „altfel” de Limba și literatura română. Fabula „Boul și vițelul” de Grigore Alexandrescu, aflată…
Vezi articolul

Numărul studenților la licență a crescut în ultimul an / Cei mai mulți sunt înscriși la Afaceri, Drept, Inginerie, Medicină / Creșterea încetinește în cazul Științelor educației – ultimele date INS

Numărul studenților înscriși la studii de licență, în ultimul an universitar (2024-2025), s-a ridicat la 432.907, potrivit celor mai noi date făcute publice de Institutul Național de Statistică (INS), puse…
Vezi articolul