Studiu: Stelele masive pot „evapora” materia necesară pentru a forma planete gigantice precum Jupiter

77 de vizualizări
Foto: NASA, ESA, CSA / Science leads and image processing: M. McCaughrean, S. Pearson, CC BY-SA 3.0 IGO
Stelele masive pot „evapora” materia necesară pentru a forma planete gigantice precum Jupiter, potrivit primei observaţii a acestui fenomen, ce a fost raportată într-un studiu publicat în revista Science, informează AFP, potrivit Agerpres.

O echipă internaţională de astronomi condusă de cercetători de la Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice din Franţa (CNRS) a observat un sistem planetar în formare, d203-506, pentru a confirma ceea ce preziceau deja modelele teoretice.

Situat la marginea nebuloasei Orion, acest sistem mic şi foarte tânăr beneficiază, în teorie, de toate condiţiile necesare pentru a produce cel puţin un gigant gazos precum Jupiter sau Saturn, adică o planetă alcătuită în principal din hidrogen şi heliu.

Steaua modestă din centrul d203-506 este înconjurată de un disc protoplanetar, în acest caz un nor de gaz, care, teoretic, serveşte drept materie primă pentru formarea planetelor gazoase, conform sursei citate.

Dar, spre ghinionul său, micul sistem planetar este supus unei radiaţii ultraviolete foarte puternice provenind de la stele masive din apropiere, din roiul stelar Trapez. Aceste stele sunt de aproximativ zece ori mai masive decât Soarele şi, mai ales, de 100.000 de ori mai luminoase, potrivit unui comunicat de presă publicat de CNRS.

Radiaţia lor încălzeşte norul de gaz într-un proces cunoscut sub numele de foto-evaporare. Fenomenul ridică moleculele de hidrogen din acest nor la temperaturi atât de mari încât acestea încep să circule cu o viteză suficientă pentru a scăpa de atracţia stelei. Înainte de a se disipa la o distanţă mare în spaţiul interstelar.

Consecinţa acestei iradieri este „suficientă pentru a scoate gazul din discul (protoplanetar) în mai puţin de un milion de ani”, potrivit autorilor studiului publicat joi. Şi, prin urmare, „suficient de rapid pentru a afecta formarea de planete gigantice în interiorul discului”, au concluzionat ei, transmite Agerpres.

Observarea fenomenului a fost posibilă prin combinarea datelor provenite de la telescopul spaţial James Webb şi de la radiotelescopul terestru ALMA. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației cere peste 30 de milioane de lei din Fondul de rezervă al Guvernului pentru a putea plăti drepturile elevilor cu cerințe educaționale speciale – proiect de hotărâre de guvern

Ministerul Educației solicită suplimentarea bugetului său pe anul 2023, pentru a putea putea plăti drepturile elevilor cu cerințe educaționale speciale și pentru cheltuieli de personal și materiale din unitățile de…
Vezi articolul

INTERVIU Ana-Maria Cazan, decana Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea Transilvania din Brașov: Un profesor debutant are nevoie de foarte mult sprijin. Realitatea din școală presupune și cum să faci față anumitor tipologii de elevi care nu se încadrează în ceea ce am învățat din manuale

Un profesor debutant „are nevoie de foarte mult sprijin în primele etape ale carierei”, declară decana Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea Transilvania din Brașov, Ana-Maria Cazan,…
Vezi articolul