Subiecte greșite de două ori la BAC, la un liceu din Blaj. Elevii de la Uman au primit testele de la Real

Subiectele de la examenul scris pentru directorii de școli

Subiectele de la examenul scris pentru directorii de școli Foto: Pixabay.com

Greșeli majore în repartizarea subiectelor de Bacalaureat, la Colegiul Național „Inochenție Micu Clain” din Blaj, scrie publicația Alba24.ro, care anunță că elevii de la profilul umanist au primit de două ori subiectele rezervate absolvenților de la real. Încurcătura s-a produs în urmă cu o zi, la examenul scris la Limba și literatura română.

Potrivit surselor Alba24, absolvenții claselor cu profil umanist au primit la ora 9.00 subiectele concepute pentru profilul real și au început să le rezolve. După aproximativ 20 de minute, comisia de examen i-a anunțat că au primit subiectele greșit, le-a anulat lucrările și a adus al doilea set de subiecte, care erau însă aceleași pe care le primiseră și prima oară, scrie publicația citată.

Inspectoarea școlară generală din Alba, Marcela Dărămuș, a confirmat pentru Alba24.ro problema de la Colegiul Național „Inochenție Micu Clain” din Blaj. “Problema s-a remediat și copiii au primit trei ore, din momentul în care au primit subiectul, conform metodologiei. Nu s-a întâmplat o tragedie așa de mare, s-a dat subiectul corect, dacă nu era subiectul corectat și remediat atunci era bai“, a declarat Marcela Dărămuș, potrivit sursei citate.

Aceasta a susținut că “cel mai probabil eroarea s-a produs din grabă, pentru a aduce la timp subiectele“, și a anunțat că Inspectoratul Școlar Județean a fost deschisă o anchetă în acest caz.

Care este diferența dintre subiectele de la Uman și cele de la Real

Amintim că subiectele de la examenele din cadrul Bacalaureatului sunt diferențiate, în funcție de profilul claselor de liceu absolvite de candidați. La examenul la Limba și literatura română de ieri, cerințele au fost identice la primele două subiecte pentru cele două filierele. Singura diferență a făcut-o subiectul al III-lea.

Subiectul al III-lea de la Uman:

Subiectul al III-lea de la Real:

Descarcă de mai jos subiectele și baremele integrale de la examenul de Limba și literatura română – BAC 2019:
Calendar BAC 2019 Sesiunea iunie-iulie 2019 – Examenele scrise de la bacalaureat

1 iulie 2019                    Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
2 iulie 2019                    Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
3 iulie 2019                    Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris

4 iulie 2019                  Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

8 iulie 2019             Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:0)
9-12 iulie 2019       Rezolvarea contestațiilor
13 iulie 2019           Afișarea rezultatelor finale

Candidaţii de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie, precizează Ministerul Educației.

 

Imagine de Free-Photos de la Pixabay
Citește și:

 

Exit mobile version