Varianta extrasă pentru proba scrisă de Limba și literatura română – profilul uman – a fost cea cu nr. 6, potrivit subiectelor apărute pe o pagină de socializare. Luni, 29 iunie, au început probele scrise ale examenului național de Bacalaureat 2026: prima proba a fost cea la Limba și literatura română.
Textul suport pentru Subiectul I este din „Sufletul nu cunoaște distanțele. Pagini de corespondență cu familia Pillat”, de Pia Pillat.

La subiectul I B, candidații au avut de argumentat dacă pregătirea pentru un examen impune sau nu renunțarea la activitățile preferate, raportându-se atât la informațiile din fragmentul extras din volumul „Sufletul nu cunoaște distanțele. Pagini de corespondență cu familia Pillat” de Pia Pillat, cât și la experiența personală sau culturală.
La subiectul al II-lea, absolvenții de liceu au avut de prezentat, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă a unui text.
La subiectul al III-lea, cerința primită a fost să redacteze un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile unui text poetic studiat, aparținând lui Tudor Arghezi.

Calendarul examenului național de Bacalaureat 2026 – Sesiunea iunie-iulie 2026
2-4 iunie 2026 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen4 iunie 2026 – Încheierea cursurilor pentru elevii claselor a XII-a/a XIII-a8-10 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A10-11 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B11-12 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C15-17 iunie 2026 – Evaluarea competențelor digitale — proba D- 29 iunie 2026 – Limba și literatura română — proba E.a) — probă scrisă
- 30 iunie 2026 – Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — probă scrisă
- 2 iulie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — probă scrisă
- 3 iulie 2026 – Limba și literatura maternă — proba E.b) — probă scrisă
- 7 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor inițiale la probele scrise (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14:00–18:00)
- 8-9 iulie 2026 – Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 9-10 iulie 2026 – Soluționarea contestațiilor
- 13 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor finale