„Sunt deschis dialogului”, spune noul ministru Mihai Dimian, după ce sindicatele din Educație au spus că s-ar fi așteptat să fi fost invitate deja la discuții / Cu studenții „va stabili o întâlnire” săptămâna viitoare

942 de vizualizări
Rectorul USV, Mihai Dimian / Foto: Captură Agerpres video
Rectorul USV, Mihai Dimian / Foto: Captură Agerpres video
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, care și-a început mandatul marți, a transmis, joi, Edupedu.ro că este „deschis dialogului” cu sindicatele din Educație, după ce acestea au spus că s-ar fi așteptat să fie deja invitate la discuții, „ținând cont de tensiunile existente” și intenția de boicotare a simulărilor pentru examenele naționale 2026.

Întrebat, joi, dacă are un răspuns pentru sindicate din Educație și pentru Alianța organizațiilor studențești (ANOSR), în legătură cu întâlnirile dorite de acestea, ministrul a menționat pentru Edupedu.ro că a primit solicitare de întâlnire din partea ANOSR:

  • „De la ANOSR am primit. Voi stabili o întâlnire cu dumnealor săptămâna viitoare”.

Întrebat dacă există vreun plan și în privința sindicatelor, ministrul, aflat în ședință de guvern, a precizat doar:

  • „Eu sunt deschis dialogului”.

Amintim că astăzi, 5 martie, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat pentru Edupedu.ro că simulările examenelor naționale 2026 vor fi boicotate, conform datelor centralizate ale referendumului desfășurat la nivelul școlilor

Tot astăzi, sindicatele l-au ironizat pe noul ministru, spunând, tot prin Marius Nistor, că „dacă aveam ministru nou, presupun că noul ministru ne-ar fi invitat la o discuție, ținând cont de tensiunile existente în sistem”.

În ceea ce privește Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România – ANOSR, aceasta a anunțat miercuri, 4 martie, că a solicitat o întâlnire cu noul ministru al Educației, pentru a cere un buget „adecvat” pentru educație și cercetare și pentru discuții despre burse și transportul studenților.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Corpul de control al Ministerului Educației este la Colegiul Național Gheorghe Șincai din București, pentru a ancheta anularea a zeci de lucrări la prima probă de Bacalaureat – surse

Corpul de control al Ministerului Educației anchetează situația de la comisia de Bacalaureat de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București, potrivit surselor Edupedu.ro. Luni, pe 26 iunie, președintele comisiei…
Vezi articolul

Seria de conferințe este susținută de BCR

Conferință pentru profesori și învățători la Cluj – Universitatea Babeș-Bolyai – FSEGA, pe 19 octombrie: Școala de Bani începe școala – discutăm despre educație financiară într-un context transdisciplinar / Înscrieri deschise pentru cadrele didactice

A treia conferință regională din seria „Școala de bani începe școala: resurse educaționale transdisciplinare de educație financiară“, este organizată pe 19 octombrie 2023, de la ora 13:30, la UBB –…
Vezi articolul

Ministrul Muncii, despre majorarea salariilor profesorilor: Avem un plan, dar nu putem face legea salarizării unitare pe bucăţi, acum pentru profesori, săptămâna viitoare pentru altă categorie salarială. Din păcate, nu se poate peste noapte

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că Guvernul are deschidere spre dialog, referindu-se la nemulţumirile angajaților din învățământ privind salariile, şi există un plan în acest sens, însă legea salarizării…
Vezi articolul