SURSE Liber la slujba de Înviere. Credincioșii vor putea merge la biserică de Paști, restricția de circulație ar putea fi ridicată în nopțile de Paște catolic și ortodox

798 de vizualizări
Sursă foto: Pixabay
Premierul Florin Cîțu a discutat joi cu reprezentanții cultelor religioase despre modul în care vor fi oficiate slujbele de înviere în acest an. Una dintre soluțiile găsite este ca restricția de circulație pentru populație să fie ridicată în noaptea de Paște fie până la ora 2.00, fie pe toată durata nopții, potrivit surselor G4Media.ro.

Acestea sunt discuțiile preliminare, e posibil ca scenariile de lucru să se schimbe pe parcursul următoarelor zile în funcție de evoluția pandemiei de Covid-19.

Sursă foto: Pixabay

Citește mai mult pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Șapte noi alianțe universitare europene, inclusiv două la care participă universități din România – printre cele 30 selectate acum să primească sprijin european prin Erasmus+ / Numărul de alianțe beneficiare crește la 50

30 de alianțe universitare europene au fost selectate în cadrul apelului Erasmus+ 2023 pentru a beneficia de sprijin financiar european pentru întărirea cooperării, ceea ce, după apelul din 2022, ridică…
Vezi articolul

Dialog tensionat al ministrului Mihai Dimian cu un student protestatar în Piața Victoriei, după ce oficialul tot repeta ce a făcut la Suceava, ca rector: Nu ce ați făcut, nu CV-ul dumneavoastră. Ce veți face concret?

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a mers sâmbătă seară, 14 martie, în Piața Victoriei, unde studenți au protestat față de măsurile de austeritate care afectează învățământul universitar. Dimian a…
Vezi articolul