Tabără la munte pentru profesorii din 8 județe, premiul I la Caravana reciclării creative / Înscrieri deschise până la finalul lunii ianuarie

1.966 de vizualizări
Foto: Asociatia PlaYouth
Profesorii din județele Arad, Bihor, Bistrița Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Timiș, care participă la Caravana reciclării creative 2024, pot câștiga o tabără la munte ca premiu la această competiție, potrivit unui comunicat de presă al Asociației PlaYouth.

Caravana reciclării creative, ediția a II-a, începe din februarie, în cele 8 județe și este organizată de Asociația PlaYouth în parteneriat cu OSCAR Downstream. Are ca scop principal reciclarea creativă a deșeurilor și conștientizarea efectelor consumerismului asupra mediului înconjurător, atât în rândul elevilor și al profesorilor, precum și în familiile și comunitățile în care se desfășoară.

Tema principală a proiectului este ca fiecare echipă participantă, formată din câte 5 profesori, alături de grupe de elevi, să realizeze în unitățile lor școlare 5 zone de reciclare și recreere: colectare selectivă, lectură, păsări fericite, zona verde și reciclare creativă.

În cadrul a 8 întâlniri live, cadrele didactice vor participa la maratoane de 1 zi, cu ateliere în care vor primi toate informațiile necesare pentru a realiza acest proiect până la jumătatea lunii mai. Profesorii înscriși în program vor avea parte și de sesiuni de lucru în care vor concepe primele planuri, pe care le vor aborda alături de echipele lor în derularea activităților.

Profesorii se pot înscrie pe pagina proiectului, până pe 30 ianuarie 2024.

Proiectul se va derula în unitățile de învățământ până pe 15 mai și se va închide în urma jurizării și desemnării câștigătorilor, pe data de 28 iunie 2024. 

32 din cele 160 de instituții de învățământ vor fi premiate. Pentru fiecare județ se acordă:

Premiul I: o tabără la munte pentru profesorii participanți din școală, 4 zile (3 nopți);

Premiul II: o imprimantă pentru școală;

Premiul III: kit-uri cu rechizite BIC;

Mențiune: acces la o conferință și trei workshop-uri online organizate de PlaYouth.

Calendarul acțiunilor din proiect:

  • 11.01 – 30.01.2024 Înscrieri participanți
  • 31.01 – 2.02.2024 Anunțarea profesorilor care vor lua parte la proiect
  • 2.02 – 3.03.2024 Semnarea acordurilor de parteneriat
  • 9.02 – 3.03.2023 Desfășurarea maratoanelor de 1 zi
  • 4.03-15.05.2024 Perioada în care profesorii aplică la clase
  • 16.05-24.05.2024 Profesorii trimit raportul de activitate
  • 25.05-26.06.2024 Jurizarea proiectelor
  • 28.06.2024 Anunțarea câștigătorilor
  • 15.07-20.07.2024 Desfășurarea Taberei de animație și creativitate

”Ne dorim ca echipele participante să descopere și să transmită mai departe informații despre  sustenabilitate, consum rațional și colectare selectivă – prin activități experiențiale și exerciții practice care să inspire persoanele să devină mai conștiente de impactul lor asupra mediului și a ecosistemului și de ce nu, să promoveze și să transforme cunoștințele dobândite într-un hobby plăcut și benefic atât pentru ei, cât și pentru mediul înconjurător”, a declarat Andreea Cimpoeșu, managerul acestui proiect, conform comunicatului citat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Șeful Consiliului de Etică demisionează după „spălarea” de plagiat a ministrului Bode, în cazul cărții bazate pe o lucrare demonstrat plagiată. Dacian Dragoș invocă o incompatibilitate iremediabilă a principiilor sale cu decizia forului, decizie la care el nu a participat

Dacian Dragoș, președintele Consiliului Național de Etică în cercetare (CNECSDTI), demisionează de la conducerea acestui for, după decizia de săptămâna aceasta cum că Lucian Bode nu a plagiat în cartea…
Vezi articolul

Metode concrete de identificare și depășire a barierelor psihologice pe care copiii le pot avea în învățarea limbilor străine / Recomandări de la profesorii Novakid.ro – instrumente digitale dinamice, căi de învățare adaptative, revizuiri periodice și consolidarea cunoștințelor prin joc (P)

Cu o strategie potrivită și o gândire corectă, se pot face progrese semnificative în asimilarea limbii engleze. Ca atare, Novakid – școala de engleză online pentru copii cu vârsta între…
Vezi articolul