Adrian Petrușel, rectorul interimar al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, una dintre cele mai mari instituții de învățământ superior din țară, a efectuat în ultimele două săptămâni o vizită în…
Simona Bucura-Oprescu a fost votată luni de conducerea PSD drept nominalizare pentru Ministerul Muncii în locul demisionarului Marius Budăi, scrie G4Media.ro. Simona Bucura-Oprescu este deputată PSD de Argeș, aflată la…
Deputatul PNL Pavel Popescu a depus în Parlamentul României un proiect de lege care, dacă va fi adoptat, ar putea bloca accesul universităților din țară care colaborează cu Institutele Confucius,…
Situația Institutelor Confucius, organisme controlate de China și instalate în instituții de învățământ superior în multe state, inclusiv România, face obiectul unei ample analize a relației între structurile de putere…
După ce 20 de unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa şi-au exprimat intenţia de a înscrie elevii la cursuri de limba chineză organizate de Institutul Confucius prin Universitatea Ovidius, deputatul…