Ministrul Educației și Cercetării Mihai Dimian le transmite profesorilor că le respectă dreptul de a-și exprima nemulțumirile, dar că e gata să organizeze simulările cu acele cadre didactice care nu…
„Este limpede că sunt multe școli unde simulările pentru examenele naționale vor fi boicotate. Este, de fapt, încălzirea pentru preconizatul protest de la finalul anului școlar”, a declarat Simion Hăncescu,…
Peste 3.000 profesori din județul Iași au anunțat că vor boicota simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026, potrivit unui comunicat transmis de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP)…
Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național „I.L. Caragiale” din București, a declarat pentru Edupedu.ro că „până în acest moment, dar vă dați seama că lucrurile se pot schimba de la o…
Angela Casariu, profesoară de Istorie la Colegiul Național Mihail Sadoveanu din Pașcani, a declarat pentru TVR Info că acțiunea de a boicota simulările examenelor naționale „nu trebuie văzută ca o…
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” acuză Guvernul și Ministerul Educației că dau „un apel la iresponsabilitate”, după ce au cerut profesorilor „responsabilitate…
Ministerul Educației a transmis că în cazul în care profesorii boicotează simulările examenelor naționale din 2026, care urmează să se desfășoare începând cu 16 martie, „demersurile privind desfășurarea simulărilor examenelor…
Școlile trebuie să ia toate măsurile ca orele elevilor care nu sunt implicați în simulările examenelor naționale (Evaluarea Națională și BAC 2026) să se desfășoare în mod corespunzător, potrivit procedurii…
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” le solicită profesorilor să nu semneze documente prin care își asumă participarea la organizarea simulărilor examenelor naționale…
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sibiu a publicat modelul de subiect la Matematică pentru Evaluarea Națională 2026 propus elevilor de clasa a VIII-a spre rezolvare în luna februarie și baremul de…
Profesorii de la Liceul „Vasile Conta” din Târgu Neamț au fost anunțați de conducerea instituției de învățământ că au fost înscriși automat pentru corectarea lucrărilor de la simulările examenelor naționale…
Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) Iași anunță că o majoritate clară a profesorilor consultați susține neparticiparea la simulările pentru Evaluare Națională și Bacalaureat 2026 din martie 2026, după…
Mădălina-Nicoleta Chirilă, profesoară de Limba română Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Săbăoani din județul Neamț, a transmis pentru Edupedu.ro sfaturi pentru elevii care urmează să susțină simularea Evaluării Naționale 2026. Cadrul…
Elevii din 17 județe care au fost în vacanța mobilă în ultima săptămână revin la cursuri luni, 2 martie 2026. Vacanța „de schi”, stabilită la decizia inspectoratelor școlare județene, s-a…
Elevii și copiii de grădiniță din București și alte 21 de județe revin la cursuri luni, 23 februarie și vor începe modulul 4 de cursuri. Următoarea vacanță este cea de…
Inspectoratul Școlar Județean Iași recomandă profesorilor care predau discipline de examen să aibă în vedere adaptarea demersului didactic și pedagogic la nivelul şi nevoile elevilor, potrivit unui document publicat pe…
Inspectoratul Școlar Județean Iași a transmis unităților de învățământ gimnazial și liceal din județ o adresă privind organizarea simulării Evaluării Naționale și a Bacalaureatului 2026, teste de antrenament la limba…
Peste 85% dintre elevii din mediul rural nu au reușit să obțină nota 5 la Matematică la simularea pentru Evaluare Națională 2026 din județul Iași, un procent de peste trei…
Elevii de clasa a VIII-a din județul Gorj au susținut simularea pentru Evaluarea Națională 2026 în perioada 19-20 ianuarie. Inspectoratul Școlar Județean Gorj a publicat subiectele și baremele de evaluare…
Subiectele la Matematică de la Simularea pentru Evaluarea Națională 2026 din județul Bihor, susținută de elevii de clasa a VIII-a pe 20 ianuarie și baremul de evaluare și notare au…
Subiectele la Limba și literatura română de la Simularea pentru Evaluarea Națională 2026 din județul Bihor, susținută de elevii de clasa a VIII-a pe 19 ianuarie și baremul de evaluare…
Inspectoratul școlar județean Suceava a publicat subiectele la proba de Matematica de la Simularea pentru Evaluarea Națională 2026, susținută de elevii de clasa a VIII-a pe 16 ianuarie și baremul…
Subiectele la proba de Limba și literatura română de la Simularea județeană pentru Evaluarea Națională 2026, susținută de elevii de clasa a VIII-a pe 15 ianuarie și baremul de evaluare…
Elevii de clasa a VIII-a din județul Brăila au susținut simularea pentru Evaluarea Națională 2026 în perioada 8-9 decembrie. Inspectoratul Școlar Județean Brăila a publicat subiectele și baremele de evaluare…
Subiectele și baremele de la Simulare Evaluarea Națională 2026 – județul Timiș, susținută de elevii de clasa a VIII-a luni-marți, 8-9 decembrie, au fost publicate de inspectoratul școlar județean (ISJ) după…
Subiectele și baremele de la Simulare Evaluarea Națională 2026 – județul Timiș, susținută de elevii de clasa a VIII-a luni-marți, 8-9 decembrie, au fost publicate de inspectoratul școlar județean (ISJ) după…
Inspectoratul Școlar Județean Cluj a publicat subiectele și baremul de evaluare și notare de la proba de Matematică, din cadrul simulării județene pentru Evaluarea Națională 2026, susținută de elevii de…
Subiectele și baremele de la Simulare Evaluarea Națională 2026 – județul Timiș, susținută de elevii de clasa a VIII-a marți, 9 decembrie, au fost făcute publice de inspectoratul școlar județean (ISJ)…
Subiectele și baremele de la proba scrisă la Matematică, de la simularea județeană pentru Evaluarea Națională 2026, susținută de elevii de clasa a VIII-a pe 9 decembrie, au fost publicate…
Inspectoratul Școlar Județean Cluj a publicat subiectele și baremele la Limba și literatura română din cadrul simulării pentru Evaluarea Națională 2026. Elevii din județul Cluj au susținut pe 8 decembrie…
Subiectele și baremele de la proba scrisă la Limba și literatura română, de la simularea județeană pentru Evaluarea Națională 2026, susținută de elevii de clasa a VIII-a pe 8 decembrie,…
Subiectele și baremele de la Simulare Evaluarea Națională 2026 – județul Timiș, susținută de elevii de clasa a VIII-a luni, 8 decembrie, au fost făcute publice de inspectoratul școlar județean (ISJ)…
Lucian Popa, directorul Școlii Centrale din București, a spus că profesorii corectează benevol lucrările elevilor de la simulările examenelor naționale (Evaluare Națională și BAC). „Problema este timpul. Tu acele simulări…
Subiectele și baremele de la Simulare Evaluarea Națională 2026 – județul Suceava, susținută de elevii de clasa a VIII-a pe 10 noiembrie, au fost publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean…
Subiectele și baremele de la Simulare Evaluarea Națională 2026 – județul Suceava, susținută de elevii de clasa a VIII-a pe 10 noiembrie, au fost publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean…
Inspectoratul Școlar Județean Cluj a anunțat că va organiza în luna decembrie 2025 simulări județene pentru Evaluarea Națională 2026, în perioada 8-10 decembrie și pentru Bacalaureat 2026, în perioada 15-18…