Mircea Miclea, profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și fost ministru al Educației, a declarat ce poate face profesorul în situația în care elevii au temele făcute de inteligența artificială. „Eu îți dau notă în funcție de cum anume îmi explici că ai produs rezultatul ăla și, dacă tu știi că eu așa te voi evalua, tu vei fi interesat de proces”, a spus acesta. Profesorul a precizat că „dacă eu evaluez rezultate, tu îmi vei da rezultate. Le iei de la inteligența artificială. Dacă eu te evaluez pe bază de procese, tu vei învăța procese”. Declarațiile au fost făcute în emisiunea Educația la putere de la TVR 2.
Profesorul este de părere că, în următorii ani, elevii vor utiliza masiv inteligența artificială, ca să le facă temele. Mircea Miclea a menționat că trebuie să concepem inteligența artificială „ca și cum ar fi un părinte responsabil”:
„Eu cred câteva lucruri: 1 – în mod clar, în următorii ani, elevii vor utiliza masiv inteligența artificială, indiferent de ce zic profesorii, ei o să utilizeze inteligența artificială, ca să le facă temele, ca să le dea soluții la problemele pe care le au pentru acasă etc. Trebuie să concepem inteligența artificială, însă, ca și cum ar fi un părinte responsabil: dacă eu sunt elev și nu pot să-mi fac tema și vin la dumneavoastră, care sunteți părintele meu, să mă ajutați să-mi fac tema. Dacă dumneavoastră sunt un părinte iresponsabil, îmi faceți tema. Eu obțin un rezultat. Mă duc cu el la clasă și obțin o notă mare. Mi-ați dat un rezultat. Nu mi-ați dat o deprindere.”
Fostul ministru al Educației a explicat cum ar putea inteligența artificială să ajute elevii, dar fără să le rezolve temele, dându-le o deprindere, asemenea unui părinte responsabil:
„Dacă, însă, sunteți părinte responsabil, eu vin cu tema la dumneavoastră. Dumneavoastră, în loc să-mi dați rezultatul la problemă, spuneți «ia să vedem, mai citește încă o dată problema, gândește-te cum poate fi soluționată. Hai să-ți dau sugestie. Ia încearcă chestiunea asta. Te monitorizez. Ia încearcă și cealaltă chestie». Mă lași să fac efortul și, după aceea, rezolv problema. Îmi dai o deprindere, nu-mi dai un rezultat. Deprinderea e mult mai importantă decât rezultatul.”
Acesta a afirmat că, momentan, inteligența artificială e centrată doar pe oferi rezultate:
„Deocamdată, suntem în faza în care inteligența artificială e centrată doar pe oferi rezultate. Sper să apară o inteligență artificială care să fie centrată și pe a dezvolta procese, nu numai de a oferi rezultate. Dar, până când ea va apărea, pentru că cred că va apărea, trebuie să folosim noi responsabil inteligență artificială. Adică să nu vizăm prin ea rezultate, ci să vizăm procese.”
Mircea Miclea a oferit câteva întrebări pe care profesorii le pot adresa elevilor, în situația în care aceștia vin cu temele făcute de inteligența artificială:
„Ce înseamnă asta? De exemplu, dacă vii la mine cu compunerea pe care ți-am dat s-o faci acasă, dar bănuiesc că ți-a făcut o inteligență artificială, eu pot să-ți dezvolt procesul. Cum? Întrebându-te cum ai gândit când ai scris că personajul acesta se întâlnește cu persoana cealaltă, de ce ai folosit o descriere mai degrabă a emoțiilor decât a realității? Ai vrut să faci o descriere în stil romantic și nu în stil realist? Ce te-a făcut să faci chestia asta? Și, în felul acesta, eu îți dau notă în funcție de cum anume îmi explici că ai produs rezultatul ăla și, dacă tu știi că eu așa te voi evalua, tu vei fi interesat de proces. Dacă eu evaluez rezultate, tu îmi vei da rezultate. Le iei de la inteligența artificială. Dacă eu te evaluez pe bază de procese, tu vei învăța procese. Din păcate, asta facem acum. Evaluăm rezultate. (…)”
Potrivit lui Mircea Miclea, profesorii trebuie să evalueze procesele de gândire, „nu rezultatele pe care elevii le pot lua foarte ușor de la un sistem inteligent”:
„Apropo de ce trebuie să facă școala în condițiile în care apare inteligența artificială: să o utilizeze responsabil, ca și cum ar fi un părinte responsabil. Iar profesorii să evalueze, în primul rând, procesele de gândire, nu rezultatele pe care elevii le pot lua foarte ușor de la un sistem inteligent.”
În 2029, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) va testa competențele media și de utilizare a inteligenței artificiale în cadrul PISA, evaluarea internațională a competențelor pe care le au elevii în vârstă de 15 ani. Evaluarea va avea loc în condițiile în care diverși experți susțin sau contestă folosirea IA în diverse scopuri, în școli, la numai 3 ani de când inteligența artificială a devenit instrument accesibil la nivel de masă.
În septembrie 2023, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a spus că soluția pentru ca elevii să nu își mai rezolve temele cu ajutorul platformelor de inteligență artificială precum ChatGPT este formarea profesorilor, care să își dea seama care texte sunt generate online și care sunt creație proprie.
11 comments
Profesorii știu sau o să descopere ce au de făcut în privința temelor de casă. Voi, filosofii și psihologii, ar fi bine să vă vedeți de cei cu CERINȚE EDUCATIVE SPECIALE! Ăsta este rolul vostru în educație. Ați sărit pe problema temelor de casă ca pe o vacă bună de muls! E plin de studii (poate și doctorate!?), sfaturi obositoare despre teme de casă care nu fac altceva decât să confirme că vă credeți buricul pământului din învățământ! Un profesor de română, chimie, arte etc. știe ce are de făcut, un diriginte bun are intuiția să extragă și să valorifice un feed-back. Dacă vrea! Conducerea învățământului, însă, în loc să-i determine să vrea v-a “inventat “ pe voi! Mergeți sănătoși unde vă este locul!
CU APORTUL INTELIGENȚEI ARTIFICIALE COPII VOR DEVENI TOT MAI PROSTI…LE VA FI MAI COMOD DECAT SA GÂNDEASCĂ SA APELEZE LA AI,IAR CUM SUNT CAZURI UNDE AI ARE ALTERATĂ (EXPIRATĂ) ,MEMORIA FIIND NECESAR UPDATE CONSTANT UPDATE …PERSONAL DE NENUMARATE ORI AM PRIMIT RASPUNSURI ERONATE LA INFORMATII TEHNICE SI DE IMPORTANȚĂ VITALĂ …SPER CA PE VIITOR SA NU DEVINA MAI PROȘTI VIITORII INGINERI SI DOCTORI BAZANDUSE PE INFORMATII DE LA AI..
In noile conditii verificarea orala va fi esentiala la scoala si nu numai, precum si formarea si dezvoltarea abilitatilor de gandire, de gasire a solutiilor precum si de aplicare practica. Abilitatile practice vor fi chiar prioritare. Sunt pregatiti profesorii pentru asta? Aici e cheia succesului!
Din pacate AI a evuluat foarte mult si ofera răspunsuri extrem de complexe daca intrebarile sunt puse corect !
In alta ordine de idei intr-o lume in care cel mai mult conteaza viteza de reacție si nu modul in care ai obținut un răspuns, inteligenta artificială va câștiga de fiecare data ! Regretabil este ca peste 90% din oameni nu vor sa mai accepte ideea ca munca si cunoașterea adevarata sunt direct proporționale si nu invers proportionale !
esti rupt de realitate nene, pai astia copiaza rezolvarile de la lucrari de control cu AI si ce poti sa le dai nota mica, pai ce i-ai prins copiind, nu, atunci obtin note frumoase fara nici un efort. gata cu evaluarea, de fapt evaluezi cat de bun e robotul.
Îi scoți la tablă și îi pui sa rezolve subiectele din nou, dacă ai suspiciuni.
cui încredințăm noi educația ?!?
https://www.mediafax.ro/tehnologie/google-nu-aveti-incredere-oarba-in-ai-inventeaza-raspunsuri-si-o-face-pentru-a-ne-multumi-23644101
evident că „dă” și rationamente IA. copiate de pe unde poate. cam aici suntem, ca acum patruzeci ani: „ce se dă?”
deci cu ale cuvinte ne am bătut cuie în tălpi cu inteligenta artificiala . ne am făcut de treabă. la întrebarea ” cum ai gândit rezolvarea , pas cu pas ? ” elevul / studentul devine irascibil și precipitat și spune că nu mai tine minte că și-a făcut tema săpt trecută , ” dar uitați că eu e corect/ rulează codul și da rez corect etc” . o.s. se insista aiurea că elevul nu trebuie sa țină minte nimic că toata informația e la u n click distanta așa că ne o plasează frumos , că ce tre sa memoreze el rezolvarea.na , jucați o pe asta !
și dacă ar da pas cu pas rezolvarea , ai ul , tot rău este pt că efortul elevului e zero barat , nu se dezvoltă nicio competenta.
defapt absența efortului de absenta învățăturii . am stins becul la educație cu acest ai care sopteste raspunsuri din banca repete . În curând va fi numai contracost acest serviciu , faza de acum e handicapata și crearea dependentei . urmează faza pe lovele. aici e bătaia peștelui.
asa procedez de cativa ani (sau incerc sa procedez) de cand au aparut porcariile astea de boti, dar acest mircea miclea imi pare inca departe de salile de curs. exprima unele idei poate mai bune ca altii, dar tot in plan teoretico-ipotetic ramane. sa vada ce greu e chiar si cu 24 de oameni in sala dar care nu se pot dezlipi de cate un bot din-acesta. cat despre „luat rezultatele” – pai, daca indivizii nu stiu daca „rezultatul” e doar o „iesire” sau „resultat” ce faci?
Corect! De pe margine se pot zice multe, dar mai greu e când treci la fapte. Și el tot un statiscian ca Guță este!