Termene-limită stricte pentru plățile prin Trezorerie la final de an / Plățile din 30–31 decembrie pot fi respinse automat fără aprobare de la Ministerul Finanțelor – DOCUMENT

518 vizualizări
finanțarea cercetării în universități
Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com
Directorii de școli, licee și grădinițe, în calitate de ordonatori terțiari de credite, trebuie să respecte un calendar strict pentru efectuarea plăților prin Trezoreria Statului la finalul anului 2025. Ministerul Finanțelor a modificat, printr-un ordin publicat luni, 29 decembrie, în Monitorul Oficial, termenele și condițiile în care pot fi depuse documentele de plată, în contextul închiderii exercițiului bugetar. Normele fuseseră aprobate pe 16 decembrie, când a fost stabilit și calendarul de plăți, dar Finanțele au intervenit cu modificări după doar o săptămână.

Prin ordinul din 16 decembrie 2025, Ministerul Finanțelor a aprobat normele metodologice privind încheierea exercițiului bugetar pe anul 2025, inclusiv un calendar clar al termenelor până la care instituțiile publice puteau depune documente de plată la Trezorerie în ultimele zile ale anului. În forma inițială, plățile puteau fi realizate în intervalul 30–31 decembrie, în funcție de tipul cheltuielilor, fără a fi prevăzută o procedură specială de aprobare la nivel central pentru plățile din aceste zile.

Pe 29 decembrie 2025, Ministerul Finanțelor a revenit asupra acestui calendar și a modificat normele, introducând termene mai restrictive și o condiție nouă pentru o parte dintre plăți. Ordinul publicat atunci stabilește că majoritatea documentelor de plată din conturile de cheltuieli bugetare trebuie transmise la Trezorerie cel târziu până pe 30 decembrie 2025, ora 10:00.

Pentru anumite categorii de plăți, termenul-limită este 31 decembrie 2025, ora 10:00. Este vorba despre plăți pentru proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile, inclusiv PNRR și Fondul de modernizare, plăți din conturile de disponibilități, sume provenite din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, precum și operațiuni de virare, regularizare sau achitare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor către bugetul general consolidat.

Noutatea esențială introdusă prin ordinul din 29 decembrie vizează celelalte plăți din conturile de cheltuieli bugetare, care nu se încadrează în categoriile menționate mai sus. Pentru aceste plăți, documentele pot fi depuse în data de 30 decembrie până la ora 14:30 și în data de 31 decembrie până la ora 10:00, însă ele nu mai sunt procesate automat.

Ministerul Finanțelor a stabilit că aceste plăți pot fi efectuate numai cu aprobarea expresă a ministrului Finanțelor, acordată pe baza unor note justificative transmise de ordonatorii de credite prin Trezorerie. În aceste note trebuie precizate urgența și necesitatea efectuării plății în anul 2025, precum și consecințele negative în cazul în care plata nu este realizată. Documentele sunt transmise de Trezorerii către Ministerul Finanțelor în termen de maximum o oră de la primire.

Ordinul prevede explicit că, în lipsa acestei aprobări, documentele de plată depuse în 30 sau 31 decembrie sunt considerate refuzate de drept, fără a mai fi necesară o notificare către instituția care a inițiat plata.

Pentru directorii de școli și grădinițe, modificarea apărută pe 29 decembrie înseamnă că o parte dintre plățile care, potrivit calendarului stabilit pe 16 decembrie, ar fi putut fi efectuate administrativ la final de an sunt condiționate acum de o decizie la nivelul Ministerului Finanțelor, iar depășirea termenelor sau lipsa aprobării poate duce automat la neefectuarea plăților înainte de închiderea exercițiului bugetar.

Regulile vizează toate instituțiile publice, fiind de interes în sistemul de Educație pentru directorii de unități de învățământ.

Foto: © Lovelyday12 / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școală online doar pentru elevul din Dâmbovița, mutat până acum la 3 școli pe motiv că ar fi violent / Urmează încă o evaluare psihologică a elevului și consiliere psihologică, care acum este obligatorie, conform legii

Cazul elevului din Dâmbovița, mutat la trei școli pe motiv că ar fi agresiv generează o nouă situație inedită: în următoarele 3 săptămâni doar el va învăța online, restul colegilor…
Vezi articolul

Sesizările anonime în universități – blocate explicit prin noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a comisiilor de etică, în absența schimbărilor legislative promise de Guvernul Ciolacu după cazurile de abuzuri sexuale / Noile reguli pentru Comisii au fost publicate în Monitorul-Oficial după 4 luni de consultări

„Sesizările și reclamațiile anonime nu sunt luate în considerare”, prevede noul Regulament-cadru privind organizarea și funcționarea comisiilor de etică universitară, publicat în Monitorul Oficial după circa patru luni în care…
Vezi articolul