Testarea PISA 2022 începe astăzi cu formarea cadrelor didactice, iar de săptămâna viitoare vor fi aplicate testele. Peste 7.300 de elevi din 180 de școli participă la testarea computerizată 

7.456 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Pentru peste 7.300 de elevi din 180 de școli din România, în perioada 4 aprilie – 30 mai are loc testarea PISA 2022, care este computerizată, potrivit unui anunț publicat în Revista de Pedagogie de coordonatoarea testării, Unitatea de Cercetare în Educație. Testarea PISA 2022 începe cu formarea cadrelor didactice care participă la aceasta, care are loc în săptămâna 4-8 aprilie, potrivit surselor Edupedu.ro. Aceasta este o evaluare standardizată care se adresează elevilor cu vârsta de 15 ani.

„În perioada 4 aprilie – 30 mai se va desfăşura faza principală a acestei cercetări, care implică evaluarea unui eşantion reprezentativ alcătuit din 7.350 de elevi din 180 de şcoli, dintre care 1.050 de elevi care învaţă în limba maghiară”, potrivit anunțului.

  • PISA este abrevierea Programme for International Student Assessment și este un studiu comparativ internaţional iniţiat de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), cu scopul de a măsura dezvoltarea competenţelor de bază ale elevilor de 15 ani, în trei domenii principale: lectură, matematică şi ştiinţe. PISA este o evaluare internaţională standardizată care se adresează elevilor cu vârsta de 15 ani, se arată în articolul amintit.

Este pentru prima dată când România susține acest test digitalizat, după ce până în 2018 toți elevii români au susținut testarea cu pixul pe hârtie. OCDE nu mai acceptă, de la această ediție, state care să susțină testul altfel decât digitalizat.

Etapa de pretestare a avut loc, în România, în perioada în perioada 4 mai – 4 iunie 2021: „Au participat 43 de şcoli din România şi 2221 de elevi care au susţinut evaluarea computerizată, cu o rată de participare de 94,7%. Evaluarea a presupus rezolvarea de teste cognitive din domeniile matematică, ştiinţe, lectură şi gândire creativă, cât şi oferirea de răspunsuri la două chestionare: chestionarul general al elevului şi chestionarul privind TIC”, conform sursei citate.

  • Evaluarea PISA pune accent pe competenţele necesare pentru viaţa personală, socială sau pentru integrarea pe piaţa muncii – cu alte cuvinte accentul nu cade neapărat pe ceea ce ştiu elevii, ci pe aplicarea cunoştinţelor în situaţii concrete de viaţă.
  • Evaluarea PISA nu este comprehensivă, adică nu testează toate rezultatele învăţării, toate achiziţiile elevilor în preajma finalizării învăţământului obligatoriu, ci vizează un set de competenţe definite în cadrul de referinţă, la nivel internaţional, pentru fiecare domeniu de testare.

Rezultatele PISA 2018 au arătat că România a obținut cel mai slab punctaj din ultimii 9 ani, cea mai mare cădere fiind la Matematică. Este vorba despre 14 puncte pierdute de România față de PISA 2015 și 15 puncte față de PISA 2012. Citește mai multe detalii aici.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Cum se poate afla rezultatul testului?

  2. Sunt profesor si parinte. De-a lungul anilor multi de invatamant, nu am auzit de nici un elev din liceele la care am predat si care sa fi participat la o testare PISA.
    Cum faceți selectia elevilor participanti si a profesorilor pe care i-ati instruit in saptamana care tocmai s-a incheiat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ce va face Ministerul Educației dacă profesorii boicotează simulările examenelor naționale din 2026: Demersurile privind desfășurarea simulărilor examenelor naționale vor fi adaptate în funcție de evoluție

Ministerul Educației a transmis că în cazul în care profesorii boicotează simulările examenelor naționale din 2026, care urmează să se desfășoare începând cu 16 martie, „demersurile privind desfășurarea simulărilor examenelor…
Vezi articolul

Universitatea Babeș Bolyai începe luni semestrul al II-lea. Facultățile vocaționale se deschid în format clasic. David: Putem decide de la o săptămână la alta modificarea oricărui scenariu în funcție de cum evoluează condițiile epidemiologice

Universitatea Babeș Bolyai din Cluj va continua predarea în format online la majoritatea facultăților, la fel ca în semestrul I, și clasic la cele vocaționale sau hibrid la cele care…
Vezi articolul

Monitor PNRR: Ministerul Educației a atins cele 2 jaloane de la finalul anului trecut și mai are peste 40 până în 2026, pentru reformele de 3,6 miliarde euro în Învățământ. A doua parte a programului de granturi pentru școlile cu abandon mare va fi cu burse pentru elevii din clasa a VIII-a, anunță Corina Atanasiu la lansarea proiectului de monitorizare

„Planul Național de Redresare și Reziliență dedică un capitol consistent educației (…), un capitol de 3.6 miliarde de euro. Acesta are 44 de jaloane și ținte care trebuie atinse până…
Vezi articolul