Cea mai crudă diagnoză a sistemului românesc de învățământ a fost făcută în inima legislativului de o fetiță de clasa a V-a. Un copil de 11-12 ani a avut forța să ne înfățișeze cu limpezime sistemul muribund de educație. Un sistem a cărui putreziciune a înțeles-o o țară întreagă, prin vorbele Ilincăi. Mai puțin ministrul Educației, care și-a ferit ochii de problemele reale pe care este obligat de funcție să le rezolve: managerul ales eminamente politic a fost absent intelectual de la dezbatere. A stat pe telefon și a mimat minute întregi prezența în fața elevei care, gâtuită de emoții, a spus ce vede zi de zi la școală. „De ce credeți că majoritatea copiilor simt o presiune pe ei la școală și urăsc locul acela?” – a întrebat Ilinca.
- din cauza bullyingului de la școală, lăsat să se perpetueze de lipsa intervenției profesorilor (Potrivit elevei de clasa a V-a: „colegii îi judecă în permanență. Profesorii nu le acordă niciun pic de atenție”).
- din cauza lucrărilor folosite doar ca sistem de presiune, nu pentru învățare reală, dovada fiind testele necorectate cu săptămânile ( „Știu că în următoarea săptămână trebuie să dea 10 milioane de teste, în condițiile în care mai au 10 milioane de teste date în spate, necorectate și neaduse”).
- din cauza criticilor constante din școala și societatea românească, aruncate de-a valma și fără filtru atât de nechemați la catedră, cât și de colegi nesupravegheați în sistemul de educație („Știu că nu pot să se trezească dimineață fără să se gândească că vor ajunge la școală unde cineva o să-l judece. Știu în permanență că ceva în spate îi spune că nu este ok ce face. […] Eu sunt judecată excesiv și consider că nu este în regulă. […] Nu îmi doresc în permanență să-mi stea cineva în spate, să-mi dea teme, teste și tot felul de voci care să se audă din spate spunându-mi că nu sunt cineva și că nu merit această atenție și că sunt zero”.).
- din cauza presiunilor de a performa puse de acasă, presiuni corecte în copilăria părinților, dar care capătă alte valențe în sistemul de astăzi, în care singurul lucru care s-a dezvoltat în mod real este industria meditațiilor („Dar tot acasă ajungem și părinții ne zic că n-am făcut ceva bine, pun presiune pe noi, ne spun că trebuie să ajungem ceva și tot ei nu știu să ne explice, nu știu să ne ajute când avem nevoie”).
- din cauza problemelor uriașe de resurse umane din educație – cadre didactice care nu știu să conceapă sisteme de evaluare profesionale și profesioniste pentru elevii lor și care ajung să-i încarce cu teme a căror înțelegere reală nu o verifică ulterior („Am o profesoară de română care anul ăsta mi-a dat 27 de cărți de citit din care n-am înțeles niciuna. Temele sunt din ce în ce mai multe și eu n-am crezut că o să fie așa. Eu îmi doresc proiecte, îmi doresc locuri în care să învăț și lucruri din care să învăț”.)
Cuvintele elevei de 11-12 ani au atras atenția majorității profesorilor, elevilor și invitaților prezenți marți, 26 mai 2026, la dezbaterea pe educație din sala Comisiei de Învățământ din Senat. Nu însă și pe cea a gestionarului portofoliului educației, singurul cu puterea executivă și cu obligația de a schimba rapid sistemul pe care îl conduce, pentru a produce performanță cu adevărat. Mihai Dimian a ratat marți șansa de-a înțelege problemele sistemului pe care-l conduce, dar ne-a dat șansa să-i vedem impostura în toată splendoarea.
Vizibil gâtuită de emoții, eleva a povestit cum se simte strivită între un sistem de educație cu practici profund greșite și presiunea adulților din jurul ei. Lucrările de control necorectate cu săptămânile, comportamentul inadecvat al unor nechemați la catedră, critica constantă, bullyingul petrecut în totala lipsă de intervenție a profesorilor sau chiar cu participarea lor – acestea sunt marile probleme din învățământul românesc, care pe deasupra suferă și de o atât de vizibilă problemă a lipsei de management.
„Capul la cutie, să nu atragem atenția!” / „Cum să ne apucăm de asta? Tu îți dai seama ce reacții o să avem?” Potrivit surselor Edupedu.ro, acesta a fost tipul de răspuns dat de actualul ministru al Educației, Mihai Dimian, în repetate rânduri angajaților Ministerului care i-au propus soluționarea a diverse probleme istorice prin intervenții sistemice.
Relatările surselor Edupedu.ro capătă cu atât mai multă relevanță, cu cât vedem că și reacția publică a lui Dimian – după viralizarea imaginilor cu el pe telefon în timpul discursului elevei de clasa a V-a – este tot una doar de imagine:
- ministrul mimează scuzele, condiționându-le („dacă” altcineva, nu el însuși, „considera că am greșit”): „Sper să mă iertați dacă veți considera că am greșit și voi lucra fără plată în zilele rămase din acest mandat interimar, donând salariul de ministru Așezământului de copii «Sf. Ierarh Leontie»”.
- redistribuie un mesaj care spune că „din păcate, la noi, este apreciat discursul emoțional și manipulator, îmi pare rău că presa a promovat unul de acest tip”.
- se victimează cu mesaje de tipul: „Eu sunt doar un om. Nu am în spate o echipă de imagine, un partid, un aparat de PR sau mecanisme sofisticate de comunicare. Mă interesează oamenii și ceea ce pot face concret pentru ei din poziția în care mă aflu”.
Dacă o sutime din atenția ilegitimă acordată presei și propriei sale persoane de ministrul Mihai Dimian ar fi mers, în mod corect, către sistemul de educație, școala din România s-ar fi pregătit astăzi pentru relansare.
Să revenim o secundă asupra mesajului lui Dimian de pretinse scuze: S-a plasat pe sine în centrul propriului discurs, din nou, împreună cu faptul că refuză să asculte problemele elevilor cu argumentul că are propriile „pnrr”-uri și alte treburi eterice de rezolvat, că n-are nicio părere de rău decât dacă cineva e suficient de absurd încât să pretindă asta de la el – toate acestea îl descriu perfect pe ministrul Dimian, cu ce a demonstrat el de când e în funcție. Dar, dincolo de el, explică și cum zeii academici protejați politic au adus educația în ipostaza descrisă de Ilinca, în dezbaterea de la Parlament: ei varsă toate lacrimile (Ecaterina Andronescu), au la îndemână toate cifrele (Sorin Cîmpeanu), cântăresc până la evaporare perspectivele a zeci de mii de experți anonimi (Ligia Deca), analizează toate paradigmele existențiale (Daniel David), trag toate exemplele personale și toate învățămintele din experiența proprie, din cea a soției, a copilului și, iminent de azi, a Sfântului Leontie (vezi referirea făcută de Mihai Dimian). Sub ei, personaje cu palmele în rugăciune zic amin, își fac larg cruce și se fac că se pun pe treabă. Până atunci, duc mai departe cuvântul domnului/doamnei către niște copii, profesori și părinți care n-au nici lacrimi, nici cifre, nici paradigme, că sunt toate la șeful, iar propriile învățăminte amuțesc în fața telefonului cu „pnrr” în el. Același șef care îi roagă, practic, să se roage pentru el să stea cât mai mult în funcție, cât mai e interimar, că doar toți banii aceia, salariul pe atâtea zile, se duc la așezământul Sf. Leontie, din care va pregăti, cu siguranță, pilde de neuitat care vor salva educația.