„Cum vă simțiți? Bine?” Întrebarea i-a fost adresată de Mihai Dimian, ministrul în funcție al Educației, duminică seara la ora 20:30, de pe telefonul prezentat de oficial ca „personal”, uneia dintre cele mai experimentate jurnaliste din echipa pe care o coordonez. Nu cu scopul de a-i acorda o declarație oficială. Ci ca să-i ceară socoteală pentru un articol. Un gest de vătaf, de netolerat într-o democrație funcțională, pe care Edupedu.ro îl condamnă public. O tentativă de intimidare pe care am respins-o vehement. O încercare de influențare care încalcă orice regulă a comunicării cu presa. Și o presiune pe care Edupedu.ro nu o va tolera niciodată.
Presiunile repetate și tentativele de influențare editorială exercitate de ministrul Educației, Mihai Dimian, asupra jurnaliștilor Edupedu.ro – au fost listate cu mare claritate de colegii din mei redacție.
Dle președinte, dle premier, Luați-vă vătafii din Guvern!
Opriți numirea persoanelor cu porniri autocrate în funcții de demnitate publică!
Și uitați-vă cu atenție pe cine aduceți în viitorul executiv să conducă un minister cu o putere simbolică uriașă!
Ce spectacol grotesc a furnizat ieri Guvernul! Un ministru al Educației a atins apogeul practicilor feudale a căror dovadă a făcut-o încă dinainte de a prelua funcția guvernamentală. Sub conducerea premierului care a anunțat că nu e cazul să „risipim” bani pe salariile profesorilor și a unui președinte care a maimuțărit presa în conferința de presă în care a anunțat dezastruoase numiri la conducerea justiției.
Bagatelizarea educației prin numirea de vătafi la conducerea portofoliului și ironizarea presei de către primii doi oameni în stat sunt pe cale să transforme România într-un Mordor. Practicile hidoase și fetide care se preling tot mai adânc în România condusă de Nicușor Dan și Ilie Bolojan m-au determinat ieri, pentru prima dată în cei aproape 20 de ani de presă, să îl sun pe cel care ocupă funcția de ministru al Educației ca să-l anunț direct că practicile cu care probabil și-a obținut și întreținut funcțiile până aici sunt incompatibile cu funcționarea legală a instituțiilor dintr-un stat de drept și cu principiile democratice. Că îi este interzis unui demnitar să sune jurnaliștii, pentru a-i trage la răspundere pentru meseria pe care și-o fac excelent! Că în redacția pe care o conduc regulile nu se negociază, iar jurnaliștii sunt protejați de imixtiuni.
Ce rușine pe Guvernul Bolojan să aibă un ministru al Educației care face presiuni și tentative de intimidare la adresa presei! Un ministru care nu-și cunoaște legea de funcționare! Care, în cel mai bun caz, nu are proprietatea termenilor limbii române.
Condamn public tentativele de intimidare a jurnaliștilor din redacția pe care o conduc, tentative exercitate de ministrul Mihai Dimian! Resping cu putere presiunile acestui oficial, de imixtiune în linia editorială! Resping tentativele oricărui politruc de descurajare a anchetelor jurnalistice!
Dar haideți să privim cu claritate! Este o surpriză cum lucrează Mihai Dimian?
- A cosemnat alături de fostul ministru propus de PSD la educație Valentin Popa un articol științific acuzat de autoplagiat realizat de Popa, a arătat o analiză semnată în 2018 de Emilia Șercan; Popa a fost albit de plagiat de către „colegii din Comisia de Etică și din Consiliul de Etică”.
- Cu o săptămână înainte să fie propus de Ilie Bolojan și numit de Nicușor Dan în funcția de ministru al Educației, Dimian a parat public discuțiile despre autoplagiatul științific acuzându-l voalat ilegitim de acest lucru pe scriitorul Cărtărescu: „Mie mi-a plăcut cartea domnului prof.univ.dr. Mircea Cărtărescu «De ce iubim femeile», deşi era o colecţie de eseuri publicate anterior” / Cărtărescu a listat transparent în carte revistele care au publicat eseurile, pe când articolul cosemnat de rectorul USV și analizat de Șercan nu „precizează nicăieri că nu este vorba despre un text original”.
- „Domnul Dimian nu înțelege pur și simplu importanța respectării regulilor, importanța integrității academice în spațiul universitar, nu înțelege de ce este atât de necesară integritatea academică” – avertiza jurnalista Emilia Șercan, într-un interviu acordat Edupedu.ro cu doar o zi înainte ca Ilie Bolojan să-l propună pe Mihai Dimian ministru al Educației și Cercetării.
- După ce Edupedu.ro a scris citând numeroase surse politice și guvernamentale că Mihai Dimian nu este membru al niciunui partid, dar „este susținut puternic de PSD”, Dimian a reacționat publicând un mesaj confuz pe Facebook prin care concomitent a încurajat profesorii să fie membri ai partidelor politice și a acuzat că „politizarea educaţiei a depăşit limitele normale în România și afectează negativ sistemul educaţional”.
O simplă trecere în revistă a greșelilor fundamentale făcute de Mihai Dimian înainte de a deveni ministru ne arată că rectorul de la Suceava nu a făcut, în mandatul de 3 luni, decât să fie în deplină concordanță cu el însuși:
- Numai un personaj care „nu înțelege pur și simplu importanța respectării regulilor și importanța integrității academice” (cât de corectă evaluarea Emiliei Șercan, dinainte ca Dimian să ajungă ministru!) poate să sune jurnaliștii și să ceară indirect știri pozitive despre el și ministerul pe care îl conduce.
- Numai un personaj care joacă politic la două capete cu scopul de a prinde mereu o funcție, indiferent de partidul propulsor, poate să facă presiuni la adresa jurnaliștilor pentru că au preluat din local și au adus „în central” informația că PSD îl sondează ca propriu candidat la primăria Suceava, deși el, la nivel central, este știut a fi în Guvern la propunerea publică a șefului PNL Ilie Bolojan, chit că, potrivit surselor Edupedu.ro, la nivel local are susținerea PSD.
Să ne amintim uimirea pe care a produs-o numirea lui în funcție executivă de către Ilie Bolojan, în fața evidentelor carențe pe care le-a arătat public pe bandă rulantă în zilele care au precedat deciziei premierului.
Un om cu o asemenea „autoritate” reușește să facă praf nu doar imaginea instituțiilor pe care le conduce, dar și pe a oricărui premier sau alt politician care-l susține. Și dacă premierul Ilie Bolojan a vrut să facă un experiment mergând până la capăt în decizia de a-l numi, în ciuda tuturor dovezilor publice că e un personaj inadecvat funcției, atunci e timpul ca premierul să ia atitudine față de practicile toxice pe care omul său le deversează public.
Iar pericolul este mai mare decât tentativa de influențare a redacției care analizează în detaliu, de aproape 10 ani, afacerile din educație. Jurnaliștii Edupedu.ro nu au dat și nu vor da niciodată un pas înapoi! Pericolul real este în transmiterea către societate a mesajului că asemenea practici sunt „de încercat”.
Orice critici aduse unor miniștri în momente ca cel actual, de criză guvernamentală, sunt sortite să fie contestate de apărătorii unei tabere sau ai alteia. Dar orice derapaje ale unor demnitari trebuie condamnate categoric: nicio criză nu îi protejează pe unii dintre actorii ei atunci când comit abuzuri, precum abuzurile actualului ministru la adresa presei. Condamnarea este cu atât mai necesară cu cât urmează un alt guvern care, indiferent de formula lui, este obligat de experiența aceasta să arunce vătafii la coțul istoriei.
8 comments
Sustinem EduPedu!
Noi profesorii, in cancelarie (din păcate), nu si public, vă susținem demersul de a bloca vătafii de viță nouă sau veche care se insinuează la vârful educației din România.
Superb site-ul acesta, dar mai bine făceați unul pentru sănătate. Calitatea oamenilor care lucrează în învățământ a tot scăzut, pentru că așa s-a dorit. Generația celor care au muncit din vocație a fost înlocuită, în mare parte, cu o generație lipsită de personalitate și atitudine. Lideri sindicali care reacționează greoi, sindicate neimplicate real în problemele breslei… Și să ne uităm și la domnul ministru… Păi ce poate aduce bun in sistem unu care se bucura ca mănâncă și stă gratis în dormeul de protocol al „amiralului” învățământului superior? ( trecut în rezervă din interese de partid și vizat de acuzații de plagiat)
În educație, transparența nu trebuie tratată ca delict, iar presa nu trebuie privită ca adversar. Un sistem educațional sănătos nu se teme de întrebări, de anchete și de critică. Cenzura, presiunea și intimidarea nu reformează școala — doar ascund problemele sub preș. Iar sub preș, de regulă, se adună praful instituțional.
Problema devine însă și mai gravă atunci când acest model de raportare la critică se propagă în întregul aparat administrativ aflat în subordinea ministerului. Când mesajul transmis de sus este că trebuie găsiți vinovați cu orice preț, unele structuri de control ajung să transforme verificarea administrativă într-o veritabilă vânătoare de persoane.
Vedem tot mai des controale sufocante, solicitări nesfârșite de documente, cereri repetitive, extinse mult dincolo de obiectul verificării, reinterpretări forțate ale atribuțiilor și o abordare construită nu pe ideea de clarificare, ci pe prezumția implicită că „cineva trebuie să fie vinovat”. În loc să se caute adevărul administrativ, se caută mai întâi țapul ispășitor și abia apoi probele care ar putea justifica concluzia deja conturată.
În mod periculos, unele echipe de audit și control au început să depășească limitele legale ale competențelor lor, intrând în zone care țin de independența profesională, de strategia juridică sau chiar de aprecierea oportunității unor apărări formulate în instanță. Aici nu mai vorbim despre verificarea legalității administrative, ci despre o presiune instituțională care riscă să afecteze funcționarea normală a administrației și exercitarea profesiilor juridice.
Controlul este necesar într-un stat democratic. Auditul este necesar. Presa este necesară. Dar toate acestea trebuie să funcționeze în limitele legii și ale bunului-simț instituțional. Când controlul devine instrument de intimidare, când auditul devine instrument de presiune profesională, iar presa devine „problemă de gestionat”, nu mai vorbim despre reformă administrativă, ci despre reflexe birocratice autoritare.
Un minister puternic nu este cel care reduce la tăcere vocile incomode. Un minister puternic este cel care acceptă critica, respectă limitele legii și înțelege că instituțiile publice nu sunt feude personale, ci structuri aflate în serviciul cetățeanului și al interesului public.
Nu mai cenzurați nici voi mesajele. Apar unele comentarii (dacă mai apar) la zile întregi după ce-s postate.
Quis custodiet ipsos custodes?
Bolojan ține ședințele de guvern cu lumina stinsă și umblă cu vată în urechi prin țară, să nu vadă șobolanii plagiatori și practicanți de bulying și să nu audă întrebările jurnaliștilor? Securiștii de la guvern nu includ în briefingurile de presă înaintate PM și ce se scrie pe marile platforme online, cum este și Edupedu? La micul dejun se servesc doar stenograme din interceptări, ca pe vremea lui Băsescu?
Zic sa ne calmăm. Drama queen. La cat ati sustinut pe Bolojan, un dus rece nu va strica. Face bine la ancorarea în realitate.
Mulți oameni din această țară sunt lipsiți de o minimă stimă de sine, acceptând să fie tratați mizerabil de diverse autorități formale lipsite de orice autoritate informală. Cine participă la întâlnirile inspectorilor școlari generali cu șefii politici din minister, cine participă la întâlnirile directorilor cu șefii politici din inspectorate, poate recunoaște ușor toate mecanismele abuzului, hărțuirii, umilirii, depersonalizării, reducerii celorlalți la statusul de cantități neglijabile (se numește colegialitate politică). Cu cât îndură mai multe, fără a replica, cu atât se califică mai bine pentru a servi. Din păcate, a servi unor impostori, unor mațe fripte, nu înnobilează servirea, ci o transformă într-o rușine. Din nefericire, complicitatea interesată dintre presă și partide, eu am numit-o „naționalizarea presei”, oferă politicienilor șansa de a-și extinde ușor aroganțele asupra întregului câmp social, fără obstacole, fără câini de pază, fără confruntarea adevărului. În această realitate malformată, greu de limpezit, orice efort de a ține piept abuzului politic reprezintă o formă de eroism. Felicitări!