Timpul alocat unui hobby poate crește încrederea în propria capacitate de a îndeplini sarcinile la locul de muncă – Laboratorul de Științe Cognitive Clinice de la Universitatea din București

850 de vizualizări
Foto: Pexels.com
“Un studiu recent publicat în Journal of Vocational Behavior a descoperit că timpul investit într-un hobby poate conduce la o creștere a încrederii în propria capacitate de a îndeplini sarcinile de la locul de muncă, însă acest lucru doar dacă hobby-ul respectiv este unul față de care ne angajăm serios și este diferit față de activitățile de la locul de muncă”, scriu cercetătorii din cadrul Laboratorului de Științe Cognitive Clinice de la Universitatea din București.

Oamenii de știință precizează că același boost al încrederii de sine în raport cu activitatea de la locul de munca poate fi observat și atunci când activitatea din timpul liber este similară cu activitatea de la job, dar este practicată mai rar ca hobby.

“În cazul în care hobby-ul este asemănător cu locul de muncă, alocarea unui timp mai mare pentru acesta poate avea efecte negative asupra autoeficacității“, se arată în studiul publicat în Journal of Vocational Behavior și citat de Laboratorul de Științe Cognitive Clinice.

Cercetătorii de la Universitatea din București precizează că deși în perioadele aglomerate la locul de muncă e dificil să-ți găsești timp pentru hobby-urile pe care le ai, timpul alocat acestora poate să aibă efecte benefice chiar asupra activității de la serviciu.

“Cum se explică astfel de rezultate? Conform autorilor, pentru a menține angajamentul față de un hobby, oamenii trebuie să investească resurse psihologice semnificative, astfel că dacă activitatea are aceleași tipuri de cerințe ca munca noastră, ne putem simți epuizați și nu mai putem îndeplini la fel de bine activitățile de la locul de muncă. În schimb, dacă hobby-ul este destul de diferit de job, este posibil să nu interfereze în același mod, ci să ne ajute să ne dezvoltăm alte cunoștințe și abilități care să ne crească încrederea de sine în raport cu activitatea de la locul de muncă”, notează Laboratorul de Științe Cognitive Clinice.

Oamenii de știință vin și cu un sfat: Data viitoare când simți neîncredere față de ceea ce poți face, amintește-ți de hobby-urile tale!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Finanțarea educației din România: “nici proiectul de lege, nici strategia România Educată nu stabilesc țintele” banilor în plus promiși de noua lege, într-un sistem fără buget multianual și în care “sectorul educației este sufocat de proceduri redundante și inutile” – raport de diagnostic al OCDE

România se confruntă cu o diferență majoră între ceea ce spun planurile de creștere a cheltuielilor pentru educație până la 15% din buget, care pot produce progrese reale în acest…
Vezi articolul

Dezvoltarea copilului în primii ani de viață: Lipsa accesului la educație timpurie adâncește diferențele între elevii săraci și cei din medii favorizate, cu impact pe tot parcursul școlii / Decalaj de până la 20 de luni pentru dezvoltarea socio-emoțională – raport OCDE

Educația timpurie este un semnal mai puternic decât oricare altul în privința succesului pe care îl va avea copilul în ceea ce privește învățarea, iar copiii din medii defavorizate, care…
Vezi articolul

BREAKING Peste 2.000 de școli vor fi tăiate din țintele și jaloanele PNRR, de la dotarea laboratoarelor de informatică sau de la dotarea pentru reducerea abandonului școlar, după cererea de modificare făcută de Guvern / Jumătate din microbuzele școlare verzi dispar din plan / Reforma guvernanței sistemului amânată aproape 2 ani

Mai multe reforme din capitolul PNRR „România educată” au fost „corectate” de Ministerul Educației, conform unui document transmis de Guvern, vineri, la Comisia Europeană, obținut de G4Media.ro și Economedia.ro, consultat…
Vezi articolul

Educaţia 2030 – obiectivele României în Strategia UNESCO, după ce ţara a ratat ţintele 2020. Descarcă planuri de lecţii pentru grădiniţă, şcoală primară, gimnaziu şi liceu cu exemple de dezvoltare durabilă

Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia “Educaţie pentru Dezvoltare Durabilă în cadrul Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă” pe 19 decembrie 2019 la New York, în Statele Unite ale Americii.…
Vezi articolul