Top 20 de licee din București, după media la BAC 2026 / Patru licee de stat au rata de promovare de 100% – date BacPlus

0 vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” ocupă, pentru al doilea an consecutiv, prima poziție în clasamentul mediilor de la Bac 2026 pe Municipiul București, conform platformei BacPlus. Comparativ cu anul trecut, Colegiul Național „Sfântul Sava” și Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” au făcut schimb de locuri, ocupând locul al doilea, respectiv al treilea.

Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” se află pe prima poziție în clasamentul liceelor din București, cu media 9,48 și o rată de promovare de 99,6%. Anul trecut, media a fost 9,53, iar toți elevi au promovat examenul.

Urmează, pe locul al doilea, Colegiul Național „Sfântul Sava”, cu media 9,40. Toți elevii de la această unitate de învățământ au promovat examenul, la fel ca anul trecut. În 2025, când colegiul a ocupat locul al treilea, media a fost mai mică decât anul acesta – 9,35.

Pe locul al treilea este Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, cu media 9,31 și un procent de reușită de 100%. Anul trecut, colegiul a ocupat locul al doilea, cu o medie mai mare: 9,38.

Încă două licee de stat au avut rata de promovare de 100%. Este vorba despre Colegiul Național „Grigore Moisil” (media 9,18) și Colegiul Național „Ion Creangă” (media 8,99).

TOP 20 de licee din Capitală după media de la Bacalaureat 2026
  • De precizat că am luat în calcul liceele cu peste 30 de candidați, respectiv o clasă.
PozițieNume liceuMedie BAC 2026Medie admitere 2025Procent
reușită
Număr candidați
1Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”9,489,6299,6%269
2Colegiul Național „Sfântul Sava”9,409,60100%236
3Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”9,319,62100%269
4Colegiul Național „Spiru Haret”9,269,5299,6%226
5Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”9,209,3098,4%192
6Colegiul Național „Grigore Moisil”9,189,25100%194
7Colegiul Național „Matei Basarab”9,019,4299,7%289
8Colegiul Național „Ion Creangă”8,999,20100%258
9Colegiul Național „Cantemir Vodă”8,979,3599,5%200
10Colegiul Național „I.L. Caragiale”8,959,1799%292
11Colegiul Național „Mihai Viteazul”8,919,4098,9%264
12Colegiul Național „Elena Cuza”8,879,0797,2%176
13Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”8,879,1299,1%212
14Colegiul Național „Gheorghe Șincai”8,849,3597,3%258
15Colegiul Național „Iulia Hasdeu”8,818,6097,6%252

Printre primele 20 de licee de din București, după media la Bac, se numără și 4 licee private, cu puțini candidați înscriși la examen.

PozițieNume liceuMedie BAC
2026
Procent
reușită
Număr
candidați
1Complexul Educațional Laude-Reut9,16100%41
2Liceul Teoretic „Sfinții Trei Ierarhi”9,07100%6
3Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”8,77100%9
4Liceul Internațional Ioanid8,74100%31
5Liceul Toeretic Școala Europeană București8,72100%14

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *